Ne găsiți și pe:

Locale

Începe modernizarea DJ 593 între localitățile Șag și Sânmihaiu Român

Publicat

pe

Președintele Consiliul Județean Timiș, Alin Nica, a participat la predarea amplasamentului către constructor a DJ 593C Șag (DJ 593) – Sânmihaiu Român (DJ 591A) în vederea începerii lucrărilor de modernizare.

Drumul județean se înscrie în seria mai lungă a proiectelor de modernizare a infrastructurii rutiere din județ inițiate de Alin Nica și va reprezenta o nouă cale de acces între cele două localități periurbane. Parte din Centura mică a Timișoarei, investiția va determina reducerea traficului din zona de sud a orașului.

Finanțarea va fi asigurată în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny, suma alocată fiind de peste 15,5 milioane de lei, alți aproape 400.000 de lei urmând a fi alocați din bugetul propriu al CJ Timiș.

Și acest nou drum, la fel ca și celelalte proiecte de modernizare și reabilitare pe care le avem în vedere pentru acest an, vizează creșterea siguranței participanților la trafic și sporirea mobilității de deplasare pentru toți timișenii“, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Conform soluției tehnice alese, noul drum va începe din extravilanul localității Șag (DJ 593) și va continua până la intersecția cu DJ 591A în Sânmihaiu Român, lungimea totală fiind de 6,53 km. Vor fi executate și două sensuri giratorii noi, în punctele de pornire din cele două localități. De asemenea, se va moderniza trecerea la nivel cu calea ferată pe care drumul o traversează, inclusiv zona de acces și se vor monta dale elastice între linii.

Proiectul mai include realizarea acceselor la proprietăți, a unor podețe și a trotuarelor pe secțiunea reabilitată. În prezent, actualul drum are porțiuni pietruite, dar și secțiuni în care nu există structură rutieră sau sistem de colectare a apelor pluviale, toate acestea urmând să fie realizate. Durata de execuție va fi de 8 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Locale

Primele autobuze electrice scurte intră în circulație, la Timișoara

Publicat

pe

De luni, primele autobuze electrice scurte intră în circulație pe liniile E4, E4B și 46.

Toate cele 30 de vehicule au ajuns deja la Timișoara și trec prin etapele de verificare și recepție.

Autobuzele au o lungime de 10 metri, o capacitate de minimum 65 de pasageri și 20 de locuri pe scaune. Sunt confortabile, nepoluante și accesibile pentru persoanele cu mobilitate redusă, părinții cu cărucioare și vârstnici.

Primăria Timișoara va continuă înnoirea flotei de transport public astfel încât se dorește ca transportul public să devină prima opțiune pentru cât mai mulți timișoreni.

Citeste mai mult

Locale

Măsuri pentru combaterea ambroziei, la Timișoara. Peste 100 de proprietari de terenuri riscă amenzi

Publicat

pe

Primăria Timișoara continuă măsurile pentru combaterea ambroziei, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald.

În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în perioada aprilie–mai, au fost identificate terenuri infestate cu ambrozie, iar municipalitatea a transmis 109 notificări către proprietarii și deținătorii acestora.

Reamintim că persoanele fizice și juridice au obligația legală de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Acestea trebuie realizate până la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei.

Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni:

● amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice,

● amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

După 30 iunie, reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara vor efectua verificări în teren pentru a constata dacă au fost luate măsurile necesare.

Totodată, Primăria Timișoara a transmis 26 de adrese către instituții publice, universități și societăți aflate în subordinea Municipiului Timișoara, prin care au fost reamintite obligațiile legale privind prevenirea și combaterea ambroziei.

Ambrozia se răspândește rapid pe terenuri virane, șantiere, spații verzi neîngrijite sau de-a lungul căilor de comunicație. Polenul acesteia este una dintre principalele cauze ale alergiilor sezoniere, provocând simptome respiratorii severe.

Primăria Municipiului Timișoara face apel la responsabilitatea tuturor proprietarilor și administratorilor de terenuri pentru combaterea acestei plante, în vederea protejării sănătății publice și a menținerii unui mediu curat și sigur pentru cetățeni.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

Restricții de circulația în comuna Ghiroda. Se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată

Publicat

pe

La solicitarea FCC Construcción S.A. – Sucursala București, Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Consiliului Județean Timiș a avizat închiderea temporară a circulației rutiere pe DJ 609D – strada Aeroportului, în comuna Ghiroda, în perioada 2 iunie 2026 – 31 iulie 2026.

Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor la trecerea la nivel cu calea ferată de la km rutier 0+400 din DN6, respectiv km CF 565+426, în cadrul obiectivului de investiții „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș–Arad, Lot 2 Lugoj–Timișoara Est”.

Restricțiile de circulație vor fi instituite cu avizul IPJ Timiș – Serviciul Rutier și cu respectarea măsurilor dispuse de acesta.

Beneficiarul lucrărilor are obligația de a asigura semnalizarea rutieră temporară aferentă restricțiilor și rutelor de deviere.

Devierea circulației rutiere se va realiza prin DN 6 și DN Centura Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite