Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Infracțiuni în tramvaie, la Timișoara. Vatman pălmuit, călătorii fără bilet, ambalaje aruncate

Publicat

pe

Anul acesta au fost aplicate un număr de 1507 sancțiuni în valoare de 259.767 lei, principalele probleme constatate fiind oprirea, staționarea și blocarea mijloacelor de transport de către conducătorii auto prevăzute de OUG 195/2002, fumatul în stațiile mijloacelor de transport prevăzută în Legea 349/2002, aruncarea de ambalaje, chiștoace și alte resturi conform HCL 117/2024, călătoria fără bilet sau abonament conform Legii 92/2007 și consumul de alcool, refuzul de legitimare, conform Legii 61/1991.

Tot în acest interval, 135 de cerșetori și persoane fără adăpost au fost predați catre echipajul care i-a transportat la centrul social de pe Str Telegrafului. Pe lângă constatările polițiștilor locali, sunt numeroase și solicitările venite din partea angajaților STPT care cer sprijinul pentru a fi ajutați de către echipajele Poliției Locale, nu mai puțin de 147 situații fiind soluționate ca urmare a apelării de către vatmani, controlori, conducători de autobuze și troleibuze sau de către dispeceri. Printre probleme semnalate au fost cazuri în care celor care conduc mijloacele de transport le-au fost adresate expresii jignitoare, unele persoane au refuzat să se legitimeze sau circulația era blocată de autovehicule parcate în stații ori prea aproape de căile de rulare.

Există și situații în care aceștia pot fi victime ale unor agresiuni din partea călătorilor, un astfel de caz fiind semnalat zilele trecute, când polițiștii locali au identificat un bărbat în vârstă de 57 de ani, cu domiciliul în județul Hunedoara, care a pălmuit un vatman al tramvaiului 6 în stația Piața Bălcescu, în zona Str. Gheorghe Doja, bărbatul fiind predat ulterior pentru cercetări către polițiștii Secției 2.

Acțiunile și intervențiile polițiștilor locali vor continua și în perioada următoare.

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban acționează zilnic prin patrulări în mijloacele de transport și în stații, dar și în colaborare cu lucrătorii Societății de Transport Public Timișoara, pentru luarea măsurilor legale în cazurile de încălcare a actelor normative care prevăd sancțiuni pentru nereguli săvârșite în aceste zone.

Foto: Poliția Locală

Locale

ATENȚIE! Încep verificările în teren pentru depistarea ambroziei

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie – octombrie.

Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior, până în data de 5 iunie, Primăria va transmite notificări oficiale către toți proprietarii sau administratorii de terenuri unde au fost identificate focare. Conform legislației, toți proprietarii, deținătorii sau administratorii de terenuri (inclusiv de drumuri, căi ferate sau șantiere) au obligația legală de a distruge ambrozia. Lucrările de combatere trebuie realizate de către aceștia până cel târziu la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni: amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Ambrozia se adaptează extrem de ușor pe terenuri virane, șantiere, pe marginea drumurilor sau pe spații verzi neîngrijite. O singură plantă produce anual peste 3.000 de semințe, iar în condiții de secetă, cantitatea de polen eliberată se dublează. Mai mult, polenul poate fi purtat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

În noaptea de Înviere programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Societatea de Transport Public Timișoara, asigură transportul în comun cu program extins în noaptea zilei de 11.04.2026, cu ocazia oficierii slujbelor religioase de Paști.

Astfel, transportul public va fi prelungit până la ora 03:30, pentru a putea deservi numărul mare de credincioși, care vor participa la slujbele de Înviere. Singura pauză va fi pe perioada slujbei religioase, în intervalul orar 24:00-01:30.

Drept urmare, graficele de transport vor fi prelungite pentru liniile de tramvai Tv 1, Tv 2, Tv 4, Tv 5, Tv 6, pentru liniile de troleibuz Tb 11, Tb 14, Tb 16, Tb 18, pentru liniile de expres E3 și E7 și pentru linia de autobuz 33.

Citeste mai mult

Locale

Incendiu la biserica-paraclis din lemn de la Săcălaz

Publicat

pe

Biserica de lemn din localitatea Săcălaz cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ a ars, în totalitate marți dimineața, după izbucnirea unui incendiu.

„Marţi, 7 aprilie 2026, în jurul orei 07:25, am fost anunţaţi prin SNUAU 112 despre izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn  – paraclis  provizoriu – din comuna Săcălaz, str. Lacului.

Au fost alertate Detaşamentele 1 şi 2 de Pompieri Timişoara şi la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară mecanică, o autocisternă de 30.000 l si un echipaj SMURD, cu un efectiv de 28 pompieri”, a transmis ISU Timiş.

În sprijin a intervenit şi SVSU Săcălaz.

Focul a fost stins în aproximativ 30 de minute.

Pompierii urmează să stabilească exact cauza izbucnirii incendiului.

Comunitatea din Săcălaz a început mobilizarea pe rețelele de socializare pentru refacerea cât mai rapidă a lăcașului de cult.

Conturi parohie pentru donații:
RON: RO64BTRLRONCRT0616362501
EUR: RO14BTRLEURCRT0616362501
Titular Cont: Parohia Adormirea Maicii Domnului Săcălaz

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite