Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Inteligența artificială, în sprijinul sistemul sanitar din județul Timiș

Publicat

pe

O nouă măsură concretă, inedită, a fost anunțată vineri de președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, în cadrul programului său OcroTim.

De această dată este vizată modernizarea sistemului medical din județ. Astfel, grație unui parteneriat cu o companie timișeană, spitalele din județ pot beneficia de un soft pentru identificarea a 17 patologii ale aparatului respirator, inclusiv în cazul pacienților cu Covid-19. Soft-ul folosește inteligența artificială și este dezvoltat de o companie condusă de o echipă tânără de IT-iști, XVision.

Conform parteneriatului cu Consiliul Județean, aplicația va fi pusă gratuit la dispoziția spitalelor din Timiș timp de șase luni. Important de menționat, echipa care a dezvoltat-o oferă și suport tehnic.

„Perioada prin care trecem ne-a arătat tuturor cât de important e să investim constant în spitale, în echipamente, în condiții mai bune pentru pacienți, în susținerea medicilor. Nu acționăm la întâmplare! Ca de fiecare dată, ne-am consultat cu cei direct implicați, cu medicii. Am avut un dialog aplicat și cu directorii spitalelor care vor folosi această aplicație în procedurile zilnice de testare”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Aplicația dezvoltată de XVision permite o analiză mai rapidă și ușoară a radiografiilor, medicii putând să interpreteze până la 200 de radiografii pulmonare pe zi. Soft-ul le analizează și poate identifica rapid anomaliile, reprezentând practic o a doua opinie instantanee.

OcroTim este un program conceput de președintele CJ Timiș, Călin Dobra. Acesta are drept obiectiv principal relansarea socio-economică a județului, prin implementarea de măsuri concrete și rapide în opt domenii de activitate.

Prima inițiativă, aflată deja în derulare, prevede un sprijin important pentru artiști, prin alocarea sumei de 1,5 milioane lei exclusiv pentru proiectele culturale online, eliminând astfel barierele pe care epidemia cu noul coronavirus le-a pus între artiști și public.

Locale

A fost desemnat constructorul Podului Solventul din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a desemnat asocierea de constructori care va realiza Podul Solventul în urma licitației. Astfel, municipalitatea va semna contractul de lucrări cu asocierea FREYROM SA (lider) și PROCONS GROUP SRL (asociat). Investiția include primul pod construit peste Bega de la zero după Revoluție care, împreună cu Pasajul Solventul și un drum de legătură peste fosta platformă industrială, va conecta Bulevardul Dâmbovița de Calea Bogdăneștilor.

„E al doilea pod unde începem lucrările în această primăvară, după podul de la fosta Fabrică de țigări. A fost un drum lung, uneori exasperant și frustrant: documentații complexe, multă birocrație, perioade lungi de avizare, exproprieri ale unor terenuri private, atragerea de 18 milioane de euro bani europeni. O muncă uriașă, imposibil de făcut fără efortul coordonat al echipelor din Primărie, cărora le mulțumesc. Legătura de la Solventul – pasajul și podul – sunt așteptate de decenii de timișoreni și mă bucur că în sfârșit se întâmplă”, a spus primarul Dominic Fritz.

Podul Solventul face parte din Inelul IV Vest, una dintre arterele esențiale pentru fluidizarea traficului în oraș. Cu linie dublă de tramvai, patru benzi de circulație, piste pentru biciclete, trotuare largi și spații verzi, investiția Primăriei Municipiului Timișoara va contribui la reducerea traficului din zona centrală și la îmbunătățirea mobilității urbane. Proiectul municipalității include și reconfigurarea intersecției cu Bulevardul Dâmbovița, precum și conectarea la pistele de bicicletă de pe malul Begăi.

Podul Solventul, Pasajul Solventul și Noua Radială Vest fac parte din planul Primăriei Municipiului Timișoara de a dezvolta o infrastructură urbană modernă, care conectează cartierele și sprijină dezvoltarea economică a orașului.

Contractul a fost atribuit pentru suma de 96.076.330 lei (cu TVA), iar termenul de realizare a lucrărilor este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere. Valoarea totală a investiției este de 133,5 milioane de lei, dintre care 93 de milioane de lei provin din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă.

Podul Solventul – primul pod construit la Timișoara, după Revoluție

Citeste mai mult

Locale

„Curățenia până la bordură“. Carosabilul va fi măturat mecanizat și spălat, la Timișoara. Unde să nu parcați

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara reia programul “Curățenia până la bordură”. Praful care se acumulează la marginea drumului este una dintre principalele surse de poluare urbană, iar intervențiile operatorului SaluT sunt gândite pentru a curăța aceste zone, adesea greu accesibile din cauza mașinilor parcate.

Operațiunile de măturat mecanizat și de spălare a carosabilului vor începe miercuri, 22 aprilie, cu 6 străzi. Pentru o mai bună desfășurare a intervențiilor, este necesară instituirea parcării alternative a autovehiculelor, precum și restricționarea parcării pe străzile incluse în programul de curățenie. Astfel, o zi pe lună, între orele 9 și 14, pe fiecare sens de mers, locuitorii din zonele vizate sunt rugați să respecte parcarea alternativă.

Săptămâna viitoare, miercuri și joi, intervențiile de măturat mecanizat și spălare se vor realiza pe străzile Șt. O. Iosif și Iepurelui, pe tronsonul Ștefan cel Mare – Baba Dochia, pe ambele sensuri de circulație.

În zilele de luni, 27.04.2026, și marți, 28.04.2026, echipele SaluT vor interveni pe bulevardul Dâmbovița (tronsonul Calea Șagului – strada Banatul) și Calea Bogdăneștilor (tronsonul Calea Circumvalațiunii – bulevardul Cetății). De asemenea, echipele vor acționa pe străzile I.I. de la Brad și Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pe tronsoanele strada Verde – Calea Sever Bocu, respectiv Calea Sever Bocu – strada Oravița, pe ambele sensuri de circulație.

Graficele săptămânale pentru parcarea alternativă pot fi accesate la următorul link-ul: https://www.primariatm.ro/managementul-deseurilor-salubrizare/curatenie-pana-la-bordura

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Încep verificările în teren pentru depistarea ambroziei

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie – octombrie.

Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior, până în data de 5 iunie, Primăria va transmite notificări oficiale către toți proprietarii sau administratorii de terenuri unde au fost identificate focare. Conform legislației, toți proprietarii, deținătorii sau administratorii de terenuri (inclusiv de drumuri, căi ferate sau șantiere) au obligația legală de a distruge ambrozia. Lucrările de combatere trebuie realizate de către aceștia până cel târziu la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni: amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Ambrozia se adaptează extrem de ușor pe terenuri virane, șantiere, pe marginea drumurilor sau pe spații verzi neîngrijite. O singură plantă produce anual peste 3.000 de semințe, iar în condiții de secetă, cantitatea de polen eliberată se dublează. Mai mult, polenul poate fi purtat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite