Ne găsiți și pe:

Locale

„LA PAS. Festival de gastronomie artizanală“, la Timișoara

Publicat

pe

„LA PAS. festival de gastronomie artizanală” facilitează schimbul de cunoștințe și practici care promovează o abordare sustenabilă a hranei, încurajând o cultură critică a consumului de masă, precum și crearea de oportunități pentru o dezvoltare locală durabilă.

Astfel că prima ediție, desfășurată între 4 și 6 octombrie 2019 în Parcul Rozelor din Timișoara, este organizată în jurul câtorva focusuri precum: gastronomie, educație pentru consum responsabil, artă, turism sustenabil și promovare colaborativă.

În secțiunea Gastronomie, vizitatorii vor putea regăsi expozanți care vând produse preparate cu ingrediente locale, de sezon, dintr-o agricultură sustenabilă: mici producători și procesatori alimentari, asociații promotoare, asociații de producători și cooperative, întreprinderi sociale și actori de economie socială, producători de bere artizanală din Timiș.

Tot aici va avea loc un picnic urban în care participanții vor face schimb de rețete și preparate, evenimentul adresându-se tuturor celor aflați în oraș care sunt dispuși să gătească un preparat preferat, să îl aducă în parc și să îl împartă cu ceilalți. Bucătari profesioniști și amatori sunt invitați să gătească rețete de preparate preferate și să le prezinte încărcătura culturală.

O abordare inedită a ideii de reducere a risipei o reprezintă Disco-Soup, unde se va găti colectiv, pe ritm de muzică, o supă din alimente salvate (acestea vor fi recuperate, în pragul expirării, din piețe, magazine și bucătării de restaurante).

Evenimentul va fi organizat cu ajutorul voluntarilor, care se vor implica atât în activitatea de colectare a ingredientelor, de gătit, cât și în cea de asigurare a unei atmosfere plăcute și relaxante. Mâncarea se va servi gratuit participanților, dar și beneficiarilor de servicii sociale.

Atelierele culinare organizate de bucătari și bloggeri care promovează gastronomia sustenabilă și ingredientele de la mici producători locali și degustările de produse din gastronomia artizanală și de la mici producători vor completa secțiunea Gastronomie.

Pentru secțiunea Educație pentru consum responsabil va fi prezent un stand de carte pe teme de dezvoltare durabilă, pe întreaga durată a festivalului, la care se adaugă atelierele și dezbaterile organizate de diverși parteneri.

La secțiunea Artă se pot regăsi expoziții și spectacole, dar și standuri cu produse meșteșugărești (bijuterii, artă decorativă din ceramică, slow-fashion). În fiecare seară a festivalului, trupe și DJ vor performa în cadrul celor 3 zone muzicale (Alternative, Jazz și Electric).

Pentru că organizatorii promovează turismul de tip slowing down, care să permită conexiunea cu comunitățile locale și contactul cu specificul locului, vizitatorii sunt invitați să participe la activități dedicate Turismului sustenabil.

Promovarea colaborativă este unul dintre focusurile cheie ale festivalului, partenerii acestuia organizând evenimente pentru promovarea festivalului în rândul publicului propriu. În următoarele zile vor fi lansate 4 produse LA PAS: o bere artizanală, o pâine artizanală cu maia, o brânză artizanală și o rețetă de sos.

„LA PAS. festival de gastronomie artizanală” este un proiect de dezvoltare comunitară, derulat de Asociaţia Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în Parcul Rozelor din Timișoara, între 4 și 6 octombrie 2019.

Festivalul promovează valori precum multiculturalitate, comunitate, responsabilitate și le transpune practic prin acțiuni de promovare a unor mici producători, artizani, meșteșugari și prin evenimente de educație precum ateliere, dezbateri, spectacole  și lansări de carte.

„LA PAS. festival de gastronomie artizanală” face parte din LA PAS. slowing down, un program inclus în dosarul de candidatură al Asociației Timișoara 2021, implementat în parteneriat cu Asociația CRIES.


Programul „La PAS. festival de gastronomie artizanală”  poate fi găsit
aici: event Facebook https://www.facebook.com/events/418833192075560/
si aici http://la-pas.cries.ro/

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite