Locale
Perdele forestiere de protecție, la Timișoara. Au fost plantați peste 2.000 de puieți de salcâm
Publicat
acum 3 anipe
de
TimisPress
Primăria Timișoara a dat undă verde la plantare în zona perdelei forestiere de protecție a orașului.
Aproximativ 400 de elevi de la 8 școli din Timișoara au luat parte la acțiunea de plantare a peste 2000 de puieți de salcâm, acțiune organizată în cadrul proiectului ”Săptămâna verde”, la inițiativa celor de la Asociația Elevilor din Timiș.
Pomii au fost plantați pe terenul pus la dispoziție de Primăria Timișoara, în zona perdelei forestiere Ovidiu Balea (lângă Aerodromul Utilitar Cioca).
Tinerii au beneficiat de îndrumare și suport tehnic din partea personalului de specialitate din cadrul Primăriei Timișoara, precum și din partea asociațiilor Plantăm fapte bune în România, Verde de Banat și ADID Timis – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș.
Au fost implicați în proiect elevi de la Colegiul Național C.D. Loga, Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Sylva”, Colegiul Național ”Ana Aslan”, Colegiul Național Bănățean, Liceul Economic ”F. S. Nitti”, Liceul Energetic, Liceul de Muzică ”Ion Vidu” și Liceul Teoretic ”Bela Bartok”.
Joi, 2 martie, Asociația Verde de Banat va continua acțiunea de plantare în aceeași zonă.
Perdelele forestiere de protecţie constituie o resursă naturală importantă, atât pentru regenerarea rezervei de oxigen în zonele cu suprafeţe reduse de pădure, cât și în ceea ce privește protecţia climatică și protecție împotriva prafului.
Poate te-ar interesa si:

Regenerare urbană în Piața Traian din Timișoara. Circulația tramvaielor va fi modificată

Elevii din Timișoara pot concura gratuit la Olimpiada „Natura dintre Ape”. Premii de 20.000 de euro

Primăria Timișoara va amenaja 48 de adăposturi publice de protecție civilă

Regenerare urbană în zona Fabric din Timișoara. Unde vor avea loc intervenții

Regenerare urbană în Piața Traian din Timișoara. Când începe execuția lucrărilor

Elevii din ciclul primar care învață bine vor fi premiați de Primăria Timișoara
Locale
Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara
Publicat
acum 3 săptămânipe
17 iulie 2026de
TimisPress
În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.
În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.
Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.
Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.
Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:
- Online: https://servicii.primariatm.ro/sterilizare-gratuita
- Fizic: la Serviciul Informare și Consiliere Cetățeni (Bdul C.D. Loga nr. 1, camera 12, ghișeul 1 sau 2).
După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.
Locale
După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara
Publicat
acum 3 săptămânipe
17 iulie 2026de
TimisPress
Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.
Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.
În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.
„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.
Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.
Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.
Locale
Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara
Publicat
acum 3 săptămânipe
16 iulie 2026de
TimisPress
De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.
Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.
Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.


Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce rugăciuni se citesc zilnic

INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor

Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce rugăciuni se citesc zilnic 30 iulie 2026
- INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor 29 iulie 2026
- Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației 29 iulie 2026
- DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara 28 iulie 2026
- IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice 24 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 2 aniRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 11 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară




