Ne găsiți și pe:

Locale

Peste 7.000 de persoane care s-au vaccinat în septembrie primesc tichete de masă. Cum pot intra în posesia lor

Publicat

pe

Nucleul Local de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea Împotriva Covid-19 transmite că reprezentanții DSP Timiș au distribuit medicilor de familie și centrelor de vaccinare din județ tichete de masă în valoare de 100 de lei pentru 7.170 persoane care au fost imunizate complet împotriva COVID-19 în perioada 3 – 23 septembrie.

Cum se pot obține tichetele

Dacă v-ați vaccinat complet în perioada 3 – 23 septembrie, puteți obține tichetele de masă la centrul de vaccinare, cabinetul medicului de familie sau ambulatoriul de specialitate, în baza registrului de evidență operat. Voucherele se pot ridica în termen de 60 de zile de la data administrării ultimei doze.

Serviciile de tipărire, emitere și distribuire a tichetelor de masă sunt în sarcina direcțiilor de sănătate publică județene.

Locale

Wedding Days. Primul târg de nunti al sezonului 2023, la Timişoara

Publicat

pe

În perioada 14 – 16 octombrie 2022, se va desfăşura primul târg de nunți destinat sezonului 2023, Wedding Days.

Gazda evenimentului va fi Colosseum Timişoara Ballroom (Complex Totalco, strada Calea Timișoarei, nr. 6, Giroc ), un complex de 2 săli de evenimente, foarte elegante și foarte bine cunoscute în domeniul organizărilor de evenimente din Timișoara.

Vizitatorii vor putea să vadă ultimele tendințe în materie de nunți şi botezuri şi îşi vor putea alege furnizori din domeniul destinat evenimentelor: flori, decor de vis, invitații, muzică, foto-video etc.

De asemenea, saloanele de rochii de mireasă vor prezenta oferte speciale, fie că va fi vorba de reducerile toamnei fie de cele mai noi tendințe pentru anul 2023.

Punctul forte al evenimentului va fi prezentarea noilor modele de rochii de mireasă care se vor putea achiziționa la prețuri foarte bune numai în perioada târgului. În cadrul târgului va fi organizată și ziua marilor reduceri, White Friday Sale, când unii furnizor de servicii vor prezenta oferte de nerefuzat la prețuri reduse.

De asemenea, printre expozanți se vor regăsi cofetării cu cele mai atractive oferte de torturi, magazine de verighete, cabina foto, servicii de make-up și hair styling.

Programul de vizitare va fi:

Vineri, 14 septembrie 2022, între orele 14.00 – 20.00

Sâmbătă, 15 septembrie 2022, între orele 10.00 – 20.00

Duminică, 16 septembrie 2022, între orele 10.00 – 17.00

Biletul de intrare costă 10 lei/persoană.

Citeste mai mult

Locale

Medic cardiolog reținut pentru luare de mită. Pretindea între 100 și 2.000 de euro de la bolnavi

Publicat

pe

Un medic cardiolog din Timișoara a fost reținut, luni, pentru luare de mită în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art.289 alin.1 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.

Conform anchetatorilor, în perioada 19 septembrie  – 26 septembrie 2022, Marian Gașpar, în calitate de medic – şef Secţie Cardiologie, în cadrul Institutului de Boli Cardio-Vasculare din municipiul Timișoara, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la șase pacienți sau de la aparținători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro și 2000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurarea conform atribuţiilor de serviciu.

Procurorii au dispus, prin ordonanță, reținerea inculpatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș.

Pe parcursul efectuării actelor de urmărire penală, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au beneficiat de sprijinul ofițerilor din cadrul D.G.A. – Structura Centrală, S.J.A. Arad, S.J.A. Timiș și a serviciilor de specialitate din cadrul D.G.A..

Cercetările continuă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.

Citeste mai mult

Locale

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Timișoara

Publicat

pe

Pentru perioada 26 septembrie 2022 – 31 octombrie  2022 va fi instituit un set de restricții cu caracter temporar pe un segment scurt de pe strada Surorile Martir Caceu, aflat între sensul giratoriu de la Aleea FC Ripensia – str. Aurel Păunescu-Podeanu și str. Surorile Martir Caceu.

Vehiculele care vin de pe str. Profesor Doctor Aurel Păunescu Podeanu nu se vor mai putea deplasa din giratoriu spre Sala Olimpia, ci vor avea o variantă de ocolire pe str. Bucegi – str. Surorile Martir Caceu. Astfel, sensul unic de pe strada Surorile Martir Caceu va fi inversat.

De asemenea, vehiculele de pe str. Surorile Martir Caceu vor avea obligatoriu la dreapta, pe un viraj amenajat provizoriu pe perioada lucrărilor.

Traficul de pe axa principală Nord-Sud a orașului, pe care circulă troleibuzele 15 și 16, precum și E2, nu va fi afectat.

Setul de restricții a fost stabilit în urma unei analize extinse, astfel încât să fie evitată închiderea arterei FC Ripensia.

În acest segment, proiectul de retehnologizare a rețelei include lucrări complexe de realizare a unui cămin de termoficare, fiind necesară o perioadă extinsă pentru restricții.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite