Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Memoriile Cetății 2020: Câștigătorii concursului de picturi murale pe cădirile căminelor studențești

Publicat

pe

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, prin programul Memoriile Cetății, a desemnat câștigătorii concursului de picturi murale cu tema Istoria, specificul și spiritul Timișoarei.

Deoarece numărul lucrărilor înscrise a depășit așteptările, fiind transmise 48 de propuneri, juriul format din Ana Mihaela Adam, Rebecca Bedelean, Melinda Terek, Andreea Simici și Daniela Constantin a avut o misiune destul de dificilă. Astfel, membri juriului au decis acordarea a 8 premii, în loc de 7.

Cei care au convins juriul prin inspirație și creativitate sunt:

  • Lucian Sandu Milea – lucrarea Fortificații – Căminul G24
  • Ionuț Popescu – lucrarea Together – Căminul G24
  • Cristian Scutaru – lucrarea Freedom – Căminul G25
  • Robert Obert – lucrarea Alive TM – Căminul G25
  • Kitra – lucrarea now and then – Căminul G4
  • Horațiu-Christian Pavelescu@Nava C2 – lucrarea N.A.A.P NeoAtariArcadePacloud – Căminul C8
  • KSELEQOQYNQYSHY – lucrarea Benjamin în Timișoara – Căminul C10
  • Lux – lucrarea Easy life – Căminul G23

Cele 8 picturi murale câștigătoare vor fi realizate pe pereții căminelor studențești până în 15 noiembrie.

Știrea inițială

Complexul Studențesc prinde o nouă viață prin artă: 11 picturi murale vor fi realizate pe clădirile căminelor în următoarele săptămâni, în cadrul programului Memoriile Cetății, realizat de Timișoara Capitală Europeană a Culturii.

Complexul Studențesc este zona orașului care se remarcă prin tinerețe, inovație, creativitate, diversitate. Construit ca un spațiu cu posibilități multiple – locuire, cercetare, agrement –  campusul universitar reprezintă și un nod de legătură prin care artiștii își pot aduce aportul vizavi de felul în care Timișoara ni se înfățișează. Atenția direcționată către această zonă reprezintă înțelegerea și integrarea modului în care comunitatea deja stabilită și cea în proces de tranziție se raportează la dimensiunile orașului.

Tema din acest an a programului Memoriile Cetății este Istoricul, specificul și spiritul Timișoarei, iar toate evenimentele vor fi derulate în jurul acestor trei concepte.

7 dintre picturile murale ce vor fi realizate în complex au fost scoase la concurs, artiștii au putut să își transmită propunerile până duminică, 25 octombrie. Deoarece numărul acestora a depășit așteptările, fiind înscrise 48 de idei creative, juriul format din Ana Mihaela Adam, Rebecca Bedelean, Melinda Terek, Andreea Simici și Daniela Constantin, deliberează în aceste zile. Rezultatele concursului vor fi anunțate în 28 octombrie, iar în perioada 5-15 noiembrie, artiștii selectați vor putea să își pună în practică ideile.

În paralel, artiștii invitați încep deja de săptămâna aceasta să lucreze la alte picturi murale, pe căminele studențești.

Formațiile, echipele, grupurile de artiști merită toată atenția fiindcă efortul lor de a se desfășura conform principiilor creative și de a însufleți spațiile, fie ele și virtuale, reprezintă dovada vie a felului în care creația ne poate aduce și ține împreună.

Cele 3 grupuri de artiști invitați sunt NOM (Novus Ordo Muralis), Sweet Damage Crew și Kaps Crew. Ei vor interveni la intrările căminelor 19, 20-21 și 22.

NOM sau Novus Ordo Muralis este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de street art, conceput de Kero, Obie Platon și IRLO. În spatele acestei dezordini colorate sau aflându-ne față în față cu sinergia celor trei, descoperim o forță creativă care împinge societatea înspre alte orizonturi.  Prin exercițiile lor de imaginație și stil, putem valorifica și altfel lucrurile care ne înconjoară, așa că abia așteptăm să descoperim, cărămidă cu cărămidă, lucrarea pe care Kero împreună cu Ocu o vor picta la intrarea căminului 22.

Sweet Damage Crew a devenit oficial o echipă în 2010, formată din Cage, Biex, Recis și Lost Optics. Ulterior s-au alăturat Boeme, Șatran, Pandele. Ei au început să picteze de când erau adolescenți, iar acum Sweet Damage Crew este probabil cea mai cunoscută echipă de artiști stradali din România, înfrumusețând pereții gri și goi din orașe, tramvaiele fără personalitate sau aducând speranță în curtea spitalelor. Lucrarea realizată de Sweet Damage Crew va putea fi admirată la intrarea căminelor 20-21.

Kaput și Pulsar Sinapsis formează împreună Kaps Crew și sunt una dintre cele trei echipe care anul acesta vor participa la consolidarea percepției noastre despre 𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎, 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑓𝑖𝑐𝑢𝑙 𝑠̦𝑖 𝑠𝑝𝑖𝑟𝑖𝑡𝑢𝑙 𝑇𝑖𝑚𝑖𝑠̦𝑜𝑎𝑟𝑒𝑖. Cu o experiență de peste 10 ani în graffiti, fundamentată pe studiul în domeniul artelor și cam 3 ani petrecuți împreună ca reprezentanți ai aceleiași cauze, Kaps Crew revitalizează și participă la dezvoltarea zonelor urbane într-un mod activ. Intrarea căminului 19 de pe Aleea Studenților va fi 𝑙𝑢𝑚𝑖𝑛𝑎𝑡𝑎̆ de o lucrare semnată Kaps Crew.

În cadrul programului Memoriile Cetății va avea loc proiectul Poezia de Stradă: 10 poezii se vor regăsi în 40 de intersecții din Timișoara, astfel încât aceste zone vor deveni adevărate spații culturale, pietonii care se opresc vor avea ocazia să citească versurile amplasate pe trotuare.

Programul Memoriile Cetății se află la a III-a ediție, iar în acest an, Complexul Studențesc din Timișoara va deveni gazdă pentru o serie de intervenții care vor fi produse în spațiul public, în locuri de adunare a studenților și a comunității, pentru a facilita și încuraja interacțiunea oamenilor cu spațiul public în care trăiesc, fie temporar ori permanent.

Ideea programului Memoriile Cetății este crearea, în anul deținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii, a unui traseu de artă murală prin care localnicii și vizitatorii să redescopere  spiritul Timișoarei, istoria și momentele importante din viața comunității.

Proiectul este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2020.”

Locale

Zboruri directe de la Timișoara spre Istambul, cu compania Turkish Airlines

Publicat

pe

Lansarea primei curse directe spre Istanbul cu Turkish Airlines de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia“ din Timișoara a avut loc miercuri, 1 aprilie.

Astfel s-a deschis o conexiune importantă a orașului Timișoara, a vestului șării, către una dintre cele mai mari porți aeriene ale lumii.

Nu este doar o nouă rută, ci o conexiune reală cu sute de destinații internaționale, 350 mai exact, din 132 de țări, care crează mai multe oportunități pentru business, turism și dezvoltare.

Timișoara tocmai a devenit și mai conectată, iar întreaga lume e mai aproape ca niciodată.

Zborurile vor avea o frecvență de 5/săptămână iar prețurile pornesc de la 116 euro/călătorie.

Zborul pe ruta Timișoara – Istanbul, operat de compania Turkish Airlines, durează 1 oră și 40 de minute.

Citeste mai mult

Locale

Se reia circulația cu vaporașele pe Bega, la Timișoara

Publicat

pe

Începând cu 1 aprilie 2026, transportul public pe apă se va relua oficial în Timișoara!

Zilele trecute, vaporașele STPT au fost lansate la apă, pregătind reluarea curselor regulate pe canalul navigabil Bega.

Cele șase ambarcațiuni de pasageri care au navigat pe canalul navigabil Bega în sezonul 2025 au fost retrase, începând cu data de 1 noiembrie 2025, pe platforma special amenajată din Depoul Dâmbovița.

Anul trecut, peste 140.000 de timișoreni și turiști au ales vaporașele STPT pentru deplasările lor în oraș sau pentru momentele de relaxare pe Bega, făcând parte din povestea transportului public pe apă al Timișoarei.

Citeste mai mult

Locale

Târgul de Paști din Timișoara, ediția 2026, în patru zone din centrul orașului

Publicat

pe

Între 27 martie și 14 aprilie, Târgul de Paște Timișoara va oferi o experiență completă, desfășurată ca o călătorie între piețele istorice ale orașului: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii.

Fiecare spațiu va avea o identitate proprie, dar toate sunt unite într-un concept scenografic coerent, în care natura, arta și comunitatea se întâlnesc în inima orașului.

„Lucrăm în fiecare an ca Târgul de Paște să fie mai bine organizat și mai atractiv pentru timișoreni și pentru cei care vin la Timișoara. Vrem ca oamenii să folosească spațiul public, să stea mai mult în piețe și să simtă că orașul le aparține. Pentru copii pregătim Piața Sfântul Gheorghe cu ateliere interactive și zone dedicate sportului. Am construit un traseu clar, de la Catedrală până în Piața Unirii, astfel încât oricine să poată lua orașul la pas și să se bucure de el”, transmite viceprimarul Paula Romocean.

În Piața Victoriei, într-o atmosferă de sărbătoare, oamenii vor fi invitați să redescopere spațiul public.

În fața Operei va fi amplasată o instalație spectaculoasă de ouă de Paște, decorate de studenții Facultății de Arte Timișoara și de artiști locali consacrați.

Traseul continuă pe strada Alba-Iulia, unde decorațiuni suspendate îi vor ghida pe vizitatori spre următoarele zone ale târgului.

În Piața Libertății, accentul va fi pus pe comunitate, gastronomie și meșteșuguri. Aici vor putea fi descoperite produse locale și vor putea fi gustate preparate tradiționale, într-o atmosferă animată.

Ca de fiecare dată, Piața Sfântul Gheorghe devine un spațiu dedicat celor mici – în acest an, cu ateliere creative, organizate de Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC), al Organizației de Management al Destinației, și activități sportive, pregătite de Sport Club Municipal Timișoara.

În Piața Unirii, loc simbolic al orașului, publicul va fi invitat să trăiască împreună spiritul Sărbătorilor Pascale.

Târgul de Paște Timișoara este un eveniment care se află la cea de-a XVII-a ediție, organizat de Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură și co-organizat de Centrul de Proiecte și Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației.

Program Târgul de Paște Timișoara

27 martie – 14 aprilie 2026

ACTIVITĂȚI PERMANENTE – TÂRG CU PRODUSE ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE:

Locație: Piața Libertății

Program: Luni – Vineri (12:00 – 21:00), Sâmbătă – Duminică (10:00 – 22:00)

Pe 12 aprilie, programul este 12:00 – 22:00

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

ATELIERE CREATIVE PENTRU COPII:

Locație: Piața Sfântul Gheorghe

Program: Luni – Vineri (12:00 – 19:00), Sâmbătă – Duminică (10:00 – 19:00)
Detalii: Acces gratuit, pe bază de ı̂nscriere. Atelierele au loc zilnic, cu excepția zilei de 12 aprilie

Organizatori: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici Timișoara, VolunTIM și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

PROGRAM EVENIMENTE PUNCTUALE

Sâmbătă, 28 martie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

14:00 – Concursuri interactive de baschet în Piața Sf. Gheorghe

Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Duminică, 29 martie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

13:00 – Concert de Florii în Piața Unirii

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Sâmbătă, 4 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: Muzeul Interactiv al Copiilor

14:00 – Concursuri interactive de handbal și rugby în Piața Sf. Gheorghe
Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Duminică, 5 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

12:00 – Flori de Florii: Spectacol stradal itinerant (Swaying Flower Poles & Flowers Parade) pe traseul Catedrală – Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

17:00 – Activități sportive itinerante de baschet și handbal cu premii surpriză pe străzile alăturate Pieței Sf. Gheorghe

Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Sâmbătă, 11 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

Luni, 13 aprilie 2026

11:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Edison (zona Lipovei), str. Alva

Thomas Edison

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

14:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Ronaț, între Calea Bogdăneștilor și str. Ion Rațiu

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Marți, 14 aprilie 2026

11:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Lunei, str. Lunei nr. 32
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

14:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Steaua, str. Arhitect Victor Vlad
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite