Ne găsiți și pe:

Locale

Polițist din Timiș lovit cu piciorul în cap de un tânăr care a condus fără permis

Publicat

pe

Un poliţist din judeţul Timiş a fost lovit cu piciorul în cap de un tânăr încătuşat după ce a fost prins conducând o mașină deşi nu avea permis de conducere.

Incidentul a avut loc, sâmbătă seara, pe DN 6, în judeţul Timiş, unde o persoană a sunat la 112 dorind să sesizeze autoriățile cu privire la faptul că un tânăr conduce o maşină fără permis de conducere.

Astfel, un echipaj de poliţie a pornit pe urmele individului, pe care l-a oprit în trafic, însă acesta a devenit recalcitrant.

Pentru că tânărul de 26 de ani a fost agresiv, polițiștii au fost nevoiţi să îl încătuşeze, pentru a-l conduce la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

În drum spre spital, deşi era însoţit pe bancheta din spate de un agent, la un moment dat tânărul a ridicat piciorul şi l-a lovit pe poliţistul aflat la volan în zona capului.

La Spitalul Municipal Timişoara, individul a devenit din nou agresiv, a făcut scandal şi a spart geamul maşinii de poliţie.

Tânărul agresiv a fost reţinut şi va fi prezentat în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi pentru ultraj.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Program special de lucru la Primăria Timișoara, în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Publicat

pe

În perioada sărbătorilor de iarnă, Primăria Municipiului Timişoara îşi suspendă programul cu publicul între 20 decembrie 2019 şi 13 ianuarie 2020.

Ultima zi de lucru cu publicul va fi vineri, 20 decembrie 2019, programul urmând să fie reluat luni 13 ianuarie 2020. În acest interval se vor desfăşura activităţi curente specifice la final de an (arhivarea documentelor, întocmirea de rapoarte, revizii ale sistemelor informatice etc.).

Reamintim timişorenilor că pe site-ul Primăriei Municipiului Timişoara (http://www.primariatm.ro/) există posibilitatea trimiterii de formulare on-line.

VEZI AICI programul complet al ghișeelor Primăriei.

Citeste mai mult

Locale

Retro Revelion 2020, în aer liber, cu trupa Rednex, la Timișoara.

Publicat

pe

Primăria Timişoara are plăcerea de a invita  timişorenii şi publicul larg să petreacă seara de 31 decembrie în Piaţa Victoriei din Timişoara, pregătind un program artistic inedit în perspectiva întâmpinării anului 2020.

Retro Revelionul de la Timişoara va prilejui celor prezenţi întâlnirea cu binecunoscuta  trupă suedeză REDNEX. 

Trupa a dobândit notorietate  datorită piesei ”Cotton Eye Joe”, înregistrând un succes notabil şi prin alte materiale discografice apărute de-a lungul timpului, precum piesa ”Wish you are here”.

Alături de Rednex, cei prezenţi se vor bucura şi  de momentele artistice semnate de trupele  Akcent  şi Phaser, precum şi  de recitalul  artistei  Sandra N.

Seara va fi deschisă de cunoscutul realizator al emisiunilor muzicale de le Radio Timişoara Bogdan Puris, iar moderatorul Revelionului va fi  îndrăgitul Florin Mihoc. Trecerea în noul an va fi marcată cu un foc de artificii.

Accesul la eveniment este gratuit.

Citeste mai mult

Locale

Moș Crăciun va veni la Târgul din Timișoara. Puteți să-i scrieți

Publicat

pe

În cadrul Târgului de Crăciun organizat de Primăria Municipiului Timişoara, în Piaţa Victoriei, vom avea momentul venirii lui Moș Crăciun care va aduce cadouri pentru toţi copiii care au scris scrisori.

Lânga bradul din Piaţa Victoriei, va exista, începând de miercuri, o cutie în care copiii pot depune scrisori şi mai apoi în seara de 19 decembrie, la ora 19.00, Moş Crăciun va aduce daruri.

În data de 19 decembrie, de la ora 17.00,  va deschide programul artistic compania Phantasia în colaborare cu Teatrul pe Roţi Arad cu spectacolul „Atenţie! Moş Crăciun există” , spectacol care va prefaţa venirea lui Moş Crăciun.

Mulţumim partenerilor noştri: Ness Digital Engineering, Raiffeisen Bank, UPC Romania, Coca-Cola România.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite