Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Primăria Timișoara a stabilit regulile pentru desfășurarea comerțului cu flori și produse de 1 noiembrie

Publicat

pe

Comercianții care doresc să vândă flori și produse specifice zilei de 1 noiembrie trebuie să obțină avizul pentru desfăşurarea activității de comerţ stradal.

Înacest sens, comercianţii vor depune o solicitare scrisă la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, ghișeele 8 și 9, în perioada  28 octombrie – 29 octombrie 2021, actele necesare fiind:

– cerere tip obținută de la ghișeul 8 sau 9, camera 12. Cererile se vor înregistra în perioada 28 octombrie 2021(toată ziua) și în data de 29 octombrie 2021 până la ora 11.

– copie buletin de identitate, carte de identitate  sau copie act firma (copie Certificat Unic de Înregistrare);

– certificatul verde – pentru persoana fizică sau pentru reprezentantul societății care ocupă domeniul public – și care atestă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-Cov-2, precum și confirmarea ulterioară infectării cu virusul SARS-CoV-2 ( în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi de la infectare) conform prevederilor art. 11 pct. 2 din HG 1.130/22.10.2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

Costurile pentru ocuparea domeniului public sunt: taxa de autorizare de 69 lei, a imprimatului de 6 lei și cea de ocupare a domeniului public de 0,1 lei/mp/zi, care trebuie achitate în momentul înregistrării cererilor, fără posibilitatea de restituire a acestor taxe.

Locațiile propuse sunt zona cimitirelor din municipiu, în perioada 30 octombrie 2021 – 1 noiembrie 2021:

– Cimitir Calea Șagului-în față pe trotuar, maxim 10 solicitanți cu respectarea distanțării de 2 mp;

– Cimitir Calea Buziașului – în față pe trotuar, maxim 10 solicitanți cu respectarea distanțării de 2 mp;

– Cimitir Rusu Șirianu  – în față pe trotuar, maxim 8 solicitanți cu respectare distanțare 2 mp;

– Cimitir Stuparilor – în față pe trotuar, maxim 8 solicitanți cu respectare distanțare 2 mp;

– Cimitir Calea Lipovei – în față pe trotuar, maxim 10 solicitanți cu respectare distanțare 2 mp;

– Cimitir str. Ovidiu Balea – în față pe trotuar, maxim 10 solicitanți cu respectare distanțare 2 mp;

– Cimitir Fabric/ str. Mătăsarilor – în față pe trotuar maxim 8 solicitanți cu respectare distanțare 2 mp;

– Cimitir Ghiroda/str. Cometei – în față pe trotuar maxim 5 solicitanți cu respectare distanțare 2 mp.

Se acordă o singură locație pentru fiecare solicitant care poate fi persoană fizică sau juridică pe o suprafață de 2 mp cu flori, coronițe, aranjamente florale, candele cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Solicitanții au obligația de a deține la locul de vânzare  Avizul pentru desfășurarea activității de comerț stradal, eliberat de Compartimentul Autorizare Activități Comerciale și Publicitate, dovada achitării taxei de ocupare a domeniului public – în original, documentul de identitate al vânzătorului care să coincidă cu identitatea persoanei menționate în aviz și certificatul verde pentru persoana fizica sau pentru reprezentantul societății care ocupă domeniul public. Încălcarea prevederilor legisației în vigoare atrage sancționarea contravențională a persoanei sau reprezentantului firmei, de către agenții constatatori și retragerea avizului.

Salubrizarea permanenta a amplasamentului ocupat este obligatorie, încălcarea acestei prevederi ducând la retragerea avizului. Cedarea dreptului de folosință a amplasamentului duce la retragerea avizului și sancționarea contravențională a faptei. Activitatea comercială desfășurată  nu trebuie să perturbe circulația pietonală.

Locale

Încasarea taxelor și impozitelor locale, suspendată pentru actualizare, la Timișoara

Publicat

pe

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara suspendă încasarea taxelor și impozitelor locale în intervalul 13 martie 2026, ora 16:00 – 16 martie 2026, ora 08:00. Măsura este necesară pentru actualizarea dărilor, ca urmare a unei noi Ordonanțe de Urgență a Guvernului privind aplicarea unitară a unor facilități fiscale prevăzute recent în legislație.

Aceasta stabilește acordarea retroactivă, pentru lunile ianuarie și februarie 2026, a reducerilor pentru persoanele cu handicap, precum și pentru contribuabilii care dețin o locuință veche.

Pentru recalcularea taxelor și impozitelor, vor fi suspendate atât încasările la ghișeele instituției, cât și depunerea declarațiilor prin intermediul platformei online Atlas, precum și plățile efectuate prin ghișeul.ro sau prin alte modalități.

Reamintim, prevederile se aplică la nivel național și stabilesc reducerea valorii impozabile a clădirilor în funcție de anul construcției, spre exemplu cu 15% pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani și cu 25% pentru cele cu o vechime de peste 100 de ani. De asemenea, impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se reduce cu 50% pentru persoanele cu handicap grav și cu 25% pentru persoanele cu handicap accentuat, în baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

Persoanele care beneficiază de aceste reduceri și care au achitat deja impozitele pot opta pentru menținerea sumelor plătite în plus ca plată în avans pentru anul fiscal următor sau pot solicita restituirea acestora.

Citeste mai mult

Locale

„O lume într-o picătură”. Ziua Mondială a Poeziei și Ziua Mondială a Apei, la Muzeul Apei din Timișoara

Publicat

pe

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul „O lume într-o picătură”, o întâlnire dedicată relației dintre comunitate, mediu și creativitate, care marchează Ziua Mondială a Poeziei (21 martie) și Ziua Mondială a Apei (22 martie).

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 martie 2026, între orele 12:00 și 13:30, la Muzeul Apei din Timișoara, și propune participanților o experiență care îmbină educația pentru protejarea mediului cu expresia artistică.

Programul începe la 12:15 cu un atelier despre reciclarea uleiului alimentar uzat, în cadrul căruia participanții vor descoperi cum poate fi valorificat acest tip de deșeu și ce impact are aruncarea uleiului în sistemul de canalizare asupra apei și mediului. În cadrul atelierului, participanții vor învăța cum să transforme uleiul alimentar uzat în lumânări parfumate, un exemplu creativ de reutilizare responsabilă a resurselor. Organizatorii îi încurajează pe participanți să colecteze și să aducă ulei alimentar uzat, care va putea fi folosit în activitatea din atelier.

În continuare, între 13:00 și 13:30, va avea loc un moment poetic susținut de Alexandru Murgoi, poet și student la asistență socială. Evenimentul include lectură de poezie, discuții cu participanții și un moment informal de networking și gustare.

Prin această întâlnire, organizatorii își propun să creeze un spațiu de dialog despre grija față de apă și responsabilitatea comunității față de resursele naturale, aducând împreună educația pentru mediu și expresia artistică.

Participarea este gratuită, iar cei interesați se pot înscrie prin formularul disponibil online: https://forms.gle/6VjmjQ2LaD8E7thu9

Evenimentul este organizat de Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, în parteneriat cu OilRight și Aquatim, cu sprijinul Fundației United Way România, Raiffeisen Comunități și Fundației ACCESS.

Pentru informații suplimentare: Ildiko Sperlea, ildiko@unloc.eu, +40 728 874 248.

Citeste mai mult

Locale

Alianțe pentru hrană bună. Inițiative locale pentru susținerea gastronomiei durabile în Banat

Publicat

pe

În contextul în care Banatul se pregătește să își susțină candidatura pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană, reprezentanți ai unor inițiative locale din domeniul producției alimentare, gastronomiei sustenabile, turismului responsabil și societății civile s-au întâlnit, marți, 10 martie 2026, la Timișoara, în cadrul mesei rotunde „Din grădină în farfurie: alianțe urban-rural pentru hrană bună în Regiunea Vest”, având ca obiectiv consolidarea lanțurilor alimentare scurte și promovarea practicilor agroecologice.

Întâlnirea a facilitat un dialog deschis între producători, bucătari, inițiative sociale și organizații care promovează alimentația responsabilă și valorificarea resurselor locale. Participanții au discutat despre modul în care colaborarea dintre aceste inițiative poate contribui la dezvoltarea unui sistem alimentar local mai echitabil, mai sustenabil și mai conectat la specificul cultural și natural al regiunii.

Reprezentanții Asociației Visit Timiș – Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Județul Timiș, coordonator al proiectului „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028”, au prezentat informații actualizate legate de procesul de pregătire a candidaturii.

Dintre inițiativele locale prezente amintim: Asociația Curtea Culorilor din Sârbova – întreprindere socială de inserție care gestionează un atelier de brânzeturi artizanale; Agape artă&natură din Silagiu – cramă locală care produce vinuri artizanale într-o manieră sustenabilă, cu respect pentru mediu, oameni și tradițiile locale; puncte gastronomice locale din Timiș și Hunedoara – Amzokulinar, Punctul Gastronomic Local Din Grădina lui Raul și Nopcsa’s Grill Sântămăria.

De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Asociației Explorează Zărandul – Petriș, întreprindere socială care promovează turismul sustenabil, Asociația My Banat, organizație care promovează tradițiile din Banat și dezvoltă instrumente de coagulare a comunității, Cămara din Totești, din Țara Hațegului, recunoscută pentru produsele artizanale realizate din ingrediente locale și din flora spontană, recoltate responsabil, Asociația Degustaria, reprezentată de Laura Laurențiu, bucătar și blogger culinar, cunoscută pentru promovarea practicilor sustenabile de gătit, cu accent pe sezonalitate și reducerea risipei alimentare, precum și Tudor Stricescu, inițiatorul comunității Slow Food Timișoara. Întâlnirea a fost găzduită de  Reciproc, întreprindere socială din Timișoara care promovează consumul responsabil și lanțurile alimentare scurte.

Discuțiile au evidențiat importanța practicilor agroecologice, a valorificării produselor locale și a respectării specificului regional în construirea unei identități gastronomice durabile. Participanții au explorat posibilitatea unor acțiuni comune și oportunitatea dezvoltării rețelei locale Slow Food, care să sprijine producătorii locali, să încurajeze consumul responsabil și să contribuie la educația alimentară a comunității.

În cadrul întâlnirii a fost prezentată și petiția europeană GoodFood4All, o inițiativă care urmărește recunoașterea accesului la hrană adecvată, nutritivă și sustenabilă ca drept uman fundamental în Uniunea Europeană. Demersul promovează politici publice care să susțină sisteme alimentare echitabile, sănătoase și prietenoase cu mediul. Petiția poate fi semnată de către orice cetățean cu vârsta de peste 18 ani, aici.

Masa rotundă a fost organizată de CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice & Solidare, în parteneriat cu Visit Timiș – Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Județul Timiș, și face parte din proiectul „Rebooting the Food System: Youth Engagement for Agroecology and Due Diligence”, coordonat în România de Asociația Mai bine și co-finanțat de Comisia Europeană.

Prin astfel de întâlniri, organizatorii își propun să consolideze colaborarea dintre inițiativele locale care contribuie la dezvoltarea unui sistem alimentar mai responsabil, bazat pe producție locală, respect pentru natură și valorizarea patrimoniului gastronomic regional.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite