Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Profesorul Pavel Dehelean, directorul Casei de Cultură Timișoara, a plecat într-o lume mai bună

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara anunță cu regret că profesorul Pavel Dehelean, directorul Casei de Cultură a Municipiului, și unul dintre cei mai fervenți animatori culturali ai orașului, a murit, duminică seara.

Spirit european prin excelență și bănățean prin origine și educație, Pavel Dehelean a fost un lider incontestabil al culturii comunitare. Pasionat de teatru, literatură, folclor, arte vizuale, profesorul Dehelean a fondat, în memoria eroilor Revoluției de la Timișoara, primul festival românesc de folclor înscris în CIOFF (Calendarul Internațional de Organizare a Festivalurilor Folclorice), Festivalul Inimilor, aflat sub patronaj UNESCO, care a adus pe scena Teatrului de Vară mii de artiști din toate colțurile lumii și zeci de mii de spectatori.

Profesorul Dehelean s-a născut în 18 mai 1951 la Căprioara, în județul Arad. Și-a început școala în satul natal, a absolvit liceul la Săvârșin, apoi Facultatea de Matematică, la Timișoara. A lucrat la Casa de Cultură chiar din timpul facultății. A revenit aici și, din 1984, a condus Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, fiind cel mai longeviv manager al unei instituții publice din urbe.

A făcut din Ansamblul Timișul un ambasador al culturii românești peste hotare. Asociația Artiștilor Plastici Amatori „Romul Ladea”, care reunește astăzi 130 de membri, Cenaclul literar „Pavel Belu” și revista Anotimpuri literare, formațiile folclorice „Eszterlanc” și „Bobita”, Corala feminină „Carmina Dacica”, formația de jazz –blues Bega Blues Band, cenaclul umoristic Ridendo și Universitatea Populară sunt doar câteva dintre proiectele culturale în care și-a investit energia și inspirația.

„L-am întâlnit de câteva ori, de când sunt primarul Timișoarei, și am stat de vorbă: despre cultură, desigur, despre șansele, oportunitățile, atuurile orașului. M-au frapat la el entuziasmul tineresc, sincer, și mi-au plăcut pasiunea cu care vorbea despre Timișoara și despre viitor, calmul și înțelepciunea experienței. Regret sincer, profund, plecarea lui și faptul că nu-l vom mai avea alături în construcțiile culturale viitoare. Sunt convins însă că va rămâne, proeminent, în memoria culturală a orașului și a comunității. Știu că a iubit Timișoara, dar știu și cât de mult a iubit satul natal, Căprioara, și cred că sufletul lui își va fi găsit pacea acolo unde, știu de la fiica lui, va fi înmormântat, marți”, a transmis primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Locale

Autobuze electrice mici din Turcia la Timișoara. Compania Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret A.Ş a câștigat licitația 

Publicat

pe

Municipiul Timișoara va primi, în decurs de un an, alte 30 de autobuze electrice de mici dimensiuni, pentru a asigura un transport public constant și adaptat nevoilor timișorenilor, inclusiv în perioadele cu un flux redus de călători.

Primarul Dominic Fritz va semna, în perioada imediat următoare, contractul cu firma desemnată câștigătoare a licitației – KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.Ş.

“Continuăm planul de înnoire a flotei de transport public, pe care îl derulăm consecvent de patru ani. Noile autobuze electrice mici completează flota actuală și sunt potrivite pentru rutele și orele cu trafic redus. Ne ajută să oferim un serviciu pe care timișorenii să se poată baza. În curând, vor intra în circulație și troleibuze noi, pe care le-am cumpărat anul acesta. Ținta noastră este ca timișorenii să aibă un transport public modern, curat și adaptat nevoilor oamenilor”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Noile autobuze electrice achiziționate de Primăria Municipiului Timișoara au 10 metri lungime, 20 de locuri pe scaune și o capacitate totală de cel puțin 65 de persoane. Acestea vor fi prevăzute cu podea joasă și suspensie pneumatică, pentru a facilita accesul persoanelor cu mobilitate redusă, al părinților cu cărucioare și al vârstnicilor. Siguranța va fi sporită prin sisteme de supraveghere video amplasate atât în interiorul, cât și în exteriorul autobuzelor. De asemenea, vehiculele vor dispune de sisteme automate de numărare a călătorilor, care vor sprijini optimizarea rutelor și a frecvenței curselor.

Investiția municipalității include, de asemenea, infrastructura de încărcare și serviciile de mentenanță. Astfel, 30 de stații de încărcare lentă vor fi instalate la depoul din Dâmbovița, iar 15 stații de încărcare rapidă vor fi montate la capetele de traseu, odată stabilită varianta finală a rutelor de transport. Totodată, Karsan va furniza municipalității un set de elevatoare sincrone pentru lucrări de reparații, precum și sesiuni de training specializat pentru echipele de întreținere ale Societății de Transport Public Timișoara.

Contractul atribuit KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.Ş. are o valoare de 86.100.000 lei fără TVA lei și o durată de 12 luni. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) 2020-2026, Componenta C10: Fond Local.

Reamintim, Primăria Municipiului Timișoara are în derulare achiziția altor 40 de tramvaie, autobuze și troleibuze moderne cu fonduri europene pe programul PR Vest 2021 – 2027. În ultimii 4 ani, municipalitatea a investit aproximativ 700 de milioane de lei pentru a înnoi flota de transport public cu tramvaie, autobuze electrice și troleibuze noi.

Citeste mai mult

Fotbal

ATENȚIE șoferi. Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea companiei Del Gaz, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de luni, 10 noiembrie 2025.

Astfel, traficul rutier va fi restricționat, atât în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaz, cât și a refacerii carosabilului, în intervalul orar 08:00 – 18:00, pe următoarele străzi:

Strada Franyo Zoltan, în perioada 4 noiembrie 2025 – 10 noiembrie 2025 și 11 noiembrie 2025 – 14 noiembrie 2025

Strada Sinaia, în perioada 24 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025 și 2 decembrie 2025 – 5 decembrie 2025

Strada Chișinău, în perioada 04 noiembrie 2025 – 10 noiembrie 2025 și 11 noiembrie 2025 – 14 noiembrie 2025

Strada Sibiu, în perioada 10 noiembrie 2025 – 16 noiembrie 2025 și 17 noiembrie 2025 – 20 noiembrie 2025

Strada Făgăraș, în perioada 10 noiembrie 2025 – 16 noiembrie 2025 și 17 noiembrie 2025 – 20 noiembrie 2025

Strada Toplița, în perioada 17 noiembrie 2025 – 21 noiembrie 2025 și 24 noiembrie 2025 – 27 noiembrie 2025

Calea Circumvalațiunii, în perioada 24 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025 și 2 decembrie 2025 – 5 decembrie 2025

Calea Bogdăneștilor în perioada 17 noiembrie 2025 – 21 noiembrie 2025 și 24 noiembrie 2025 – 27 noiembrie 2025, unde se va restricționa prima bandă de circulație a sensului de mers spre Calea Circumvalațiunii.

Totodată, circulația rutieră și pietonală vor fi restricționate pe străzile Garofiței, Melodiei și Profesor Gheorghe Longinescu, în perioada 10 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025, în vederea refacerii carosabilului, în urma lucrărilor realizate la înlocuirea conductelor de gaz.

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Aquatim, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de vineri, 31 octombrie 2025, în vederea realizării lucrărilor la rețelele de apă și canalizare.

Astfel, în perioada 31 octombrie 2025 – 1 noiembrie 2025, traficul rutier va fi restricționat, etapizat, în zona intersecției străzii Dr. Pavel Vasici Ungureanu, cu strada 16 Decembrie 1989, după cum urmează:

Etapa I: închiderea ieșirii în sensul giratoriu dinspre strada Dr. Pavel Vasici Ungureanu, cu devierea circulației pe câte o bandă pe celălalt sens

Etapa II: închiderea benzii a douaîn sensul giratoriuadiacent ieșirii de pe strada Dr.Pavel Vasici Ungureanu.

Totodată, în perioada 3 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată, etapizat, pe strada Treboniu Laurean, în vederea execuției rețelei de canalizare menajeră și a rețelei de alimentare cu apă, în cadrul obiectivului „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”, după cum urmează:

Pentru Etapele I (3 noiembrie 2025 – 5 noiembrie 2025), III (27 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025) și IV (29 noiembrie 2025 – 16 decembrie 2025), restricționarea circulației se va asigura cu piloți de dirijare

Pentru Etapa II (5 niembrie 2025 – 26 noiembrie2025), restricționarea se va realiza prin închiderea unui sens de circulație

Pentru Etapa V (17 decembrie 2025 – 19 decembrie 2025), se va realiza inchiderea totală a traficului pe strada Piața Al. Mocioni

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite