Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Proiect privind ajutoraea romilor din cartierul Kuncz

Publicat

pe

Municipiul Timişoara a fost partener fără contribuţie financiară în cadrul proiectului “Kuncz – cartier în criză”, implementat în perioada iunie-noiembrie 2015 şi finanţat prin programul „Anul participării şi responsabilizării cetăţenilor II”, gestionat de către Agenţia Naţională pentru Romi.

Beneficiar şi lider de proiect a fost Asociaţia “Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană”.

În urma implementării activităţilor din cadrul proiectului, au fost obţinute următoarele rezultate:

Măsurători topografice individuale efectuate pentru gospodăriile din Kuncz şi realizarea unui plan topografic pe baza acestora;
Peste 50 de persoane care au fost consiliate/asistate în vederea reglementării situaţiei documentelor de stare civilă sau de identitate;
Cetăţenii români de etnie romă din cartierul Kuncz au fost informaţi privind accesul la serviciile de educaţie, sănătate şi ocupare a pieţei muncii pe baza actelor de identitate;
4 baze de date create (evidenţa gospodăriilor şi a persoanelor care locuiesc în acestea; locuitorii din cartierul Kuncz care au beneficiat de consiliere/asistenţă în vederea reglementării situaţiei documentelor de identitate şi/sau stare civilă; copiii din cartierul Kuncz neincluşi într-o formă de învăţământ; persoanele din cartierul Kuncz neîncadrate în muncă);
Crearea unui mecanism de cooperare între comunitatea locală din Kuncz, societatea civilă şi instituţiile publice, precum şi semnarea unui acord în acest sens;
Realizarea unui ghid de bune practici.

Obiectivul general al proiectului a fost facilitarea incluziunii sociale a cetăţenilor români de etnie romă din cartierul Kuncz.

Grupul-ţintă a fost alcătuit din 200 de persoane de etnie romă din cartierul Kuncz. Prin abordare integrată a problemelor sociale, locative, de sănătate, educaţie şi ocupare, proiectul a adus beneficii întregii comunităţi a cartierului Kuncz.

Valoarea proiectului „Kuncz, cartier în criză” a fost de 164.100 lei, 90% din finanţare fiind oferită de către Agenţia Naţională pentru Romi în cadrul programului „Anul European al participării şi responsabilizării cetăţenilor II”, iar restul de 10% fiind contribuţia Asociaţiei “Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană”.

În cadrul proiectului au fost implementate următoarele activităţi:
Organizarea a trei sesiuni de informare şi consiliere  pe teme legate de sănătate, educaţie şi ocuparea forţei de muncă;
Efectuarea ridicărilor topografice în cartierul Kuncz;
Consilierea/asistarea în vederea reglementării situaţiei documentelor de stare civilă şi a documentelor de identitate;
Constituirea unui mecanism durabil de cooperare între comunitatea locală din Kuncz, societatea civilă şi instituţiile publice;
Promovarea proiectului;
Managementul proiectului

sursa: primariatm.ro

Locale

Târgul de Paști din Timișoara, ediția 2025. Când începe evenimentul

Publicat

pe

27 martie – 14 aprilie 2026

Centrul Timișoarei: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe, Piața Unirii

Între 27 martie și 14 aprilie, Târgul de Paști va transforma centrul orașului într-o experiență de descoperit pas cu pas. Timișoara vă invită într-o călătorie prin cele mai frumoase piețe istorice ale orașului – Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii – fiecare cu propria poveste, dar unite într-un concept care aduce împreună natura, arta și comunitatea.

Primăvara începe în Piața Victoriei, punctul de plecare al unui traseu care leagă centrul orașului și îi invită pe vizitatori să se oprească, să se întâlnească și să redescopere spațiul public. În fața Operei, arta aduce împreună generații diferite, iar traseul continuă pe strada Alba Iulia, într-o atmosferă de lumină și culoare.

Piața Libertății devine locul întâlnirilor, al gastronomiei și al meșteșugurilor, unde vei găsi produse tradiționale, preparate gustoase și o atmosferă vibrantă.

Piața Sfântul Gheorghe este dedicată copiilor și familiilor, cu ateliere creative organizate de MIC – Muzeul Interactiv pentru Copii și activități sportive pregătite de Sport Club Municipal Timișoara.

Traseul se încheie în Piața Unirii, spațiu simbolic al orașului, unde atmosfera festivă a târgului aduce împreună comunitatea și spiritul sărbătorii.

Târgul de Paște Timișoara este organizat de Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației.

Programul complet al evenimentelor va fi anunțat pe 16 martie.

Citeste mai mult

Locale

Ziua Femeii la Colosseum Timișoara Ballroom — muzică, gastronomie și eleganță într-un cadru special

Publicat

pe

În zilele de 7 și 8 martie 2026, Colosseum Timisoara Ballroom din Giroc, va fi gazda unor evenimente spectaculoase dedicate Zilei Internaționale a Femeii, transformând sărbătoarea într-o experiență deosebită pentru toate doamnele și domnișoarele prezente. Evenimentele – combină muzică live, atmosferă elegantă și gastronomie rafinată, stabilind un standard înalt de petrecere în zona Timișoara.

Seara de 7 Martie – Warm-Up Festiv pentru Ziua Femeii

Sâmbăta, pe 7 martie, sala de evenimente Colosseum Timisoara Ballroom va fi animată de o atmosferă caldă și vibrantă, marcând anticipat Ziua Internațională a Femeii. O seară dedicată prieteniei și eleganței, unde participanții vor avea parte de momente artistice speciale, muzică plăcută și un meniu festiv gândit să încânte orice gust. Atmosfera va fi întreținută de Ramona Călean şi Sorin Dugălie, acompaniați de Formația Zeno Terbancea.

8 Martie – Sărbătoarea femeii într-un cadru de excepție

Duminică, pe 8 martie 2026, Colosseum Timisoara Ballroom va organiza o petrecere spectaculoasă cu ocazia Zilei Femeii, un eveniment ce îi va pune în valoare pe artiști precum Laura Liță, Dumitru Stoicănescu, Vlad Văcaru, axompaniați de Formația Cristi Geanu.

Gastronomie de top și experiențe culinare rafinate

Oaspeții vor fi răsfățați cu un meniu delicios și variat, gândit să completeze atmosfera festivă a weekendului: preparate principale suculente garnituri gătite cu atenție, deserturi spectaculoase şi selecții de băuturi fine incluse în pachetul de participare.

Fiecare detaliu culinar – de la servirea impecabilă până la prezentarea artistică a preparatelor – a reflectat angajamentul Colosseum Ballroom de a oferi o experiență gastronomică de excepție.

Colosseum – alegerea perfectă pentru evenimente

Colosseum Timisoara Ballroom este cunoscut nu doar pentru petrecerile tematice, ci și pentru sălile sale versatile și elegante, ideale pentru o gamă largă de evenimente private și corporate: nunți, botezuri, majorate, petreceri firmă sau aniversări.

Colosseum se remarca printr-o gastronomie gustoasă și meniuri personalizate – recunoscute pentru calitatea ingredientelor și preparare atentă. Personalul profesionist se asigură că fiecare detaliu este perfect, de la primirea invitaților până la ultima farfurie servită.

De asemenea, la Colosseum amabilitatea și dedicarea sunt acasă – ospitalitatea Colosseum este lăudată constant de clienți mulțumiți, care revin cu drag pentru orice tip de eveniment.

Situat strategic, la intrarea în Giroc, pe Calea Timișorii, Colosseum Timisoara Ballroom oferă acces facil pentru invitați, parcare privata mare, spații generoase și posibilitatea organizării unor evenimente elegante care rămân în amintirea tuturor.

Colosseum este una dintre cele mai apreciate pentru evenimente speciale în zona Timișoarei.

Citeste mai mult

Locale

Turism la Parța – patrimoniul și gastronomia locală, printre atracții

Publicat

pe

În cadrul proiectului „Parța, de la tradiție la turism“ derulat de Muzeul Național al Banatului, a fost organizat primul tur de ghidaj-test în comuna Parța din județul Timiș.

Conform organizatorilor, grupul a plecat dimineața din Timișoara și a urmat un traseu stabilit împreună cu localnicii. Au fost vizitate mai multe ferme din sat, unde participanții au discutat cu producătorii și au degustat produse locale.

S-a făcut o oprire la ferma de văcuțe, la ferma de măgăruși și la lăptăria „La Otilia”.

A urmat vizita la Biserica Ortodoxă din sat, apoi punctul central al zilei: Muzeul și Sanctuarul neolitic de la Parța. Vizita a fost ghidată de muzeograf dr. Dan Ciubotaru.

Sanctuarul este un sit arheologic vechi de aproximativ 6.000 de ani și reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri preistorice din sud-estul Europei. Reconstituirea muzeală permite publicului să înțeleagă structura construcției și rolul său ritualic în comunitatea neolitică. Acest punct muzeal este elementul care diferențiază Parța și îi oferă relevanță culturală reală.

După vizita la muzeu, traseul a continuat în gospodării locale, unde participanții au servit un prânz ușor, au gustat produse tradiționale și au vizitat moara, brutăria și un atelier de meșteșuguri.

Evenimentul a făcut parte dintr-un demers mai amplu care urmărește implicarea comunității în dezvoltarea unui model de turism rural bazat pe patrimoniu și gastronomie locală.

Foto: Constantin Duma

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite