Ne găsiți și pe:

Locale

Puncte de prim ajutor pentru perioada caniculei, la Timișoara

Publicat

pe

Valul de căldură se va menține și în acest week-end în Timișoara, iar disconfortul termic va fi în continuare ridicat.

În aceste condiții, vă reamintim că aveți la dispoziție 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐦 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐨𝐫 amenajate, încă de luna trecută, de Primăria Municipiului Timișoara, în următoarele locații:

Oficiul Poștal nr. 1, Timișoara – Bv. Revoluției din 1989 nr. 2;

Opera Română Timișoara – Str. Mărășești nr.2 – intrarea principală;

Oficiul Poștal nr. 5, Ghiseul nr. l, Timisoara – Str. 1 Decembrie, nr.90;

P-ța Agroalimentară Iosefin Timișoara.

În cele patru puncte de prim ajutor, Primăria Municipiului Timișoara asigură aprovizionarea cu apă îmbuteliată, iar Direcția de Sănătate Publică oferă suport de specialitate cu personal sanitar.

Cele patru locații sunt accesibile zilnic, între orele 11:00 – 17:00, în spații climatizate.

Primăria Municipiului Timișoara, Direcția de Sănătate Publică Timiș și Societatea Română de Cruce Roșie – Filiala Timiș acordă, în colaborare, primul ajutor persoanelor afectate de caniculă. Pe lângă distribuirea apei potabile, în perioadele de cod portocaliu și roșu se va asigură, la nevoie, și asistență medicală.

Totodată, medicii recomandă să luați măsurile preventive necesare pe timpul caniculei astfel încât să reduceți disconfortul dat de temperatura ridicată și să evitați eventuale incidente medicale.

Locale

Construcții ilegale desființate de Primăria Timișoara. Unde au „intervenit“ buldozerele

Publicat

pe

Sub amenințări și încercări de intimidare politică, funcționarii Primăriei Timișoara au pus astăzi în aplicare dispoziția primarului Dominic Fritz de desființare a mai multor construcții ridicate ilegal pe domeniul public, dat în concesiune pe strada Lacului nr. 1.

Societatea Casa Matteo a sfidat în mod repetat legea: după ce a fost sancționată cu amenzi de peste 13.000 de lei și după ce o primă dispoziție de desființare a fost pusă în aplicare, construcțiile ilegale au fost refăcute pe domeniul public. Astfel, au fost ridicate ilegal pe o suprafață de aproape 600 de metri pătrați o terasă acoperită din lemn, un bar exterior de tip pergolă, o împrejmuire cu poartă de acces și mai multe zone amenajate cu dale și beton. Mai mult, firma a ignorat și legislația de mediu, fiind amendată anul acesta cu 300.000 de lei pentru depozitarea ilegală a circa 100 mc de deșeuri amestecate (deșeuri menajere, reciclabile, moloz, deșeuri vegetale, polistiren și altele).

Construcțiile ilegale au fost ridicate pe un teren al municipiului, de circa 5.500 mp, care a fost concesionat în urmă cu 18 ani. Concesiunea nu este egală cu permisiunea de a construi fără autorizație. Societatea Casa Matteo a cerut în instanță anularea dispoziției inițiale, iar municipalitatea a câștigat atât în primă instanță, cât și la recurs, unde decizia a fost definitivă. Acum, costurile de desființare vor fi suportate de către societățile comerciale CASA MATTEO S.R.L., în calitate de executant, și DARIAN ERIC BUSINESS S.R.L., în calitate de utilizator al amenajărilor.

De la începutul acestui an, au fost puse în aplicare aproape 80 de dispoziții ale primarului Dominic Fritz pentru desființarea construcțiilor și amenajărilor ridicate fără respectarea legii pe domeniul public.

Citeste mai mult

Locale

Primele autobuze electrice scurte intră în circulație, la Timișoara

Publicat

pe

De luni, primele autobuze electrice scurte intră în circulație pe liniile E4, E4B și 46.

Toate cele 30 de vehicule au ajuns deja la Timișoara și trec prin etapele de verificare și recepție.

Autobuzele au o lungime de 10 metri, o capacitate de minimum 65 de pasageri și 20 de locuri pe scaune. Sunt confortabile, nepoluante și accesibile pentru persoanele cu mobilitate redusă, părinții cu cărucioare și vârstnici.

Primăria Timișoara va continuă înnoirea flotei de transport public astfel încât se dorește ca transportul public să devină prima opțiune pentru cât mai mulți timișoreni.

Citeste mai mult

Locale

Măsuri pentru combaterea ambroziei, la Timișoara. Peste 100 de proprietari de terenuri riscă amenzi

Publicat

pe

Primăria Timișoara continuă măsurile pentru combaterea ambroziei, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald.

În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în perioada aprilie–mai, au fost identificate terenuri infestate cu ambrozie, iar municipalitatea a transmis 109 notificări către proprietarii și deținătorii acestora.

Reamintim că persoanele fizice și juridice au obligația legală de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Acestea trebuie realizate până la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei.

Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni:

● amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice,

● amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

După 30 iunie, reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara vor efectua verificări în teren pentru a constata dacă au fost luate măsurile necesare.

Totodată, Primăria Timișoara a transmis 26 de adrese către instituții publice, universități și societăți aflate în subordinea Municipiului Timișoara, prin care au fost reamintite obligațiile legale privind prevenirea și combaterea ambroziei.

Ambrozia se răspândește rapid pe terenuri virane, șantiere, spații verzi neîngrijite sau de-a lungul căilor de comunicație. Polenul acesteia este una dintre principalele cauze ale alergiilor sezoniere, provocând simptome respiratorii severe.

Primăria Municipiului Timișoara face apel la responsabilitatea tuturor proprietarilor și administratorilor de terenuri pentru combaterea acestei plante, în vederea protejării sănătății publice și a menținerii unui mediu curat și sigur pentru cetățeni.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Articole recente

Cele mai citite