Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Restricții de circulație. Defecțiuni majore la pasajul de pe DN 59A

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timişoara a preluat de la Ministerul Transportului în anul 2017 Drumul Naţional 59A, tronsonul de la km 3+170-la km 4+400, inclusiv pasajul CF.

Drumul leagă Timișoara de localitatea Săcălaz.

În urma verificărilor în teren s-au constatat defecţiuni majore la rosturile de dilataţie care puneau în pericol desfăşurarea în condiţii de siguranţă a circulaţiei rutiere, fiind necesară o intervenţie de urgenţă, într-o primă etapă, pentru remedierea provizorie a defecţiunii apărute.

Astfel, pentru a permite realizarea lucrărilor la  rosturile de dilataţie, Comisia de Circulaţie a municipiului Timişoara a aprobat restricţionarea circulaţiei pe pasaj, în data de 14 august 2019 şi în data de 16 august 2019, de la ora 7 dimineaţa până la ora 24.

În etapa a doua se va proceda la înlocuirea definitivă a acestor rosturi cu unele noi, urmând a se comunica perioada în care se vor efectua aceste lucrări.

Locale

Proprietarii de terenuri din mai multe zone din Timișoara, amendați pentru că nu le-au curățat de ambrozie

Publicat

pe

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului efectuează verificări pentru luarea de măsuri legale în cazul proprietarilor de terenuri de pe raza Municipiului Timișoara care nu își îngrijesc și nu cosesc vegetația crescută din abundență pe acestea, de foarte multe ori terenurile transformându-se în focare de infecție atragând insecte ce pot transmite boli, precum și în surse reale de infestare cu plante alergene precum ambrozia.

Astfel, anul acesta, cu precădere de la începutul verii, au fost identificate și luate măsurile legale în cazul a 113 proprietari de terenuri din zone precum N. Titulescu, V. Nicolescu, C. Săceanu, Eroilor de la Tisa, Pelinului, Calea Șagului, Gh. Doja, Constructorilor, Magnoliei, Canal Bega, Virtuții, P. Constantinescu etc.

Aici au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 41.500 lei conform HCL 117/2024 pentru neasigurarea salubrizării, cosirea buruienilor, a vegetației ierboase, a arbuștilor de pe terenurile situate în intravilanul municipiului. În ceea ce privește existența plantei alergene ambrozia, după ce anterior au fost transmise 383 somatii de către Primărie, polițiștii locali au trecut la verificări, fiind aplicate 30 de sancțiuni cu avertisment conform Legii 62/2018 pentru terenuri de pe Străzile Armoniei, Oituz, Calea Aradului, zona Metro, V. Loichița, Dafinului, Circumvalațiunii, Calea Urseni, L. Rebreanu, Gh. Ionescu, Crăițelor, Anemonelor etc. De menționat că toate aceste terenuri sunt reverificate urmând a se lua măsuri de sancționare cu amendă în cazul neconformării și necosirii vegetației. În toate cazurile se impune și termen de rezolvarea a problemelor constatate în teren.

Sancțiunile prevăzute pentru necosirea buruienilor, vegetației ierboase și lemnoase de pe terenurile virane deținute sub orice formă, precum și din jurul imobilelor se sancționează cu amenzi între 2000 și 2500 de lei, conform HCL 117/2024. Potrivit Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, în cazul nerespectării măsurilor impuse în urma aplicării avertismentului, amenzile pot fi între 1.000 lei și 5.000 lei pentru persoanele fizice și între 10.000 lei și 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Cetățenii pot semnala astfel de situații la numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale 0256.968 sau 0256.246.112 ori pe emailul contact@politialoctm.ro.

Citeste mai mult

Locale

Cod portocaliu de caniculă în județele Timiș, Arad și Bihor

Publicat

pe

În 16 august va fi în vigoare o avertizre vos portocaliu, valabilă în intervalul orar 12 – 21, cânt sunt anunţate temperaturi deosebit de ridicate, caniculă şi disconfort termic accentuat în judeţele Bihor, Arad, Timiş.

„Sâmbătă (16 august), valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica în judeţele Bihor, Arad şi Timiş, unde disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 37…38 de grade”, informează Agenția Națională de Meteorologie.

În acelaşi interval, este valabilă sâmbătă şi o avertizarea cod galben pentru Maramureş, nordul Crişanei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei.

„Valul de căldură se va menţine în Maramureş, nordul Crişanei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, unde va ficaniculă şidisconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul ţării”, prognosează meteorologii.

Cod galben de caniculă, la Timișoara. Unde sunt cele 5 puncte de prim ajutor din oraș

Citeste mai mult

Locale

Cântăreața Emilia Istvan, „Milli“, a decedat

Publicat

pe

Emilia Istvan, o cunoscută cântăreață din Timișoara, a decedat, joi, după ce a pierdut lupta cu o boală necruțătoare – cancer de colon.

Emilia Istvan, „Milli“ cum îi spuneau apropiații este regretată de fani care îi transmit mesaje online.

„Nu o sa se mai nasca asa voce… o mare valoare.. pacat… Dumnezeu sa te ierte….“, a scis un fan, pe pagina de socializare a cântăreței.

ACTUALIZARE:

Priveghiul va avea loc pe strada Iuliu Grozescu nr. 16, Timișoara, începând de mâine 15.08.2025 ora 11:00 până în 18.08.2025 când va avea loc înmormântarea.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite