Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Restricții noi în județul Timiș. Purtarea măștii, obligatorie în spațiile deschise

Publicat

pe

Prefectul Liliana Oneț a convocat luni ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia s-a aprobat Hotărârea privind instituirea măsurii de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV – la nivelul județului Timiș, având în vedere situația epidemiologică de la nivelul județului Timiș și, respectiv, de la nivelul unor localități unde rata de infectare a depășit 1,5 la mia de locuitori.

Conform acestei Hotărâri:

Art. 1. (1) Pe întreg teritoriul județului Timiș se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, pe toată perioada stării de alertă, în spațiile publice deschise, astfel încât să acopere nasul și gura, respectiv: pe o rază de 100 m în jurul unităților de învățământ, în piețe comerciale, târguri, oboare, piețe de vechituri, piețe agroalimentare, zone de așteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituții și societăți comerciale, stații de transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, grădini de vară, festivaluri publice și private, evenimente culturale publice și private și manifestări publice, ceremonii religioase, slujbe și rugăciuni colective, în zonele de promenadă aglomerate incluzând centrele pietonale ale localităților și falezele (malurile râurilor) din interiorul localităților, parcările și zonele de agrement adiacente centrelor comerciale și mall-uri, în intervalul orar 6,00 – 24,00.  Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

(2) Se instituie în sarcina administratorilor/proprietarilor de spații publice deschise prevăzute la alin 1. afișarea la loc vizibil  a informațiilor privind obligativitatea purtării măștii de protecție în aceste spații.

Art.2. (1) În unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori, începând cu data prezentei, pe o perioadă de 14 zile, se suspendă activitățile cu publicul în interiorul clădirilor a tuturor operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, operatori de tipul restaurantelor, săli de evenimente, cafenelelor. Restaurantele pot funcționa în regim take away (la pachet) și livrare la domiciliu

(2)  Se exceptează de la prevederile alin. (1) activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare pentru clienții cazați în aceste unități (3) Se suspendă activitatea barurilor, cluburilor și discotecilor din interiorul clădirilor.

Art.3. În unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori se suspendă pe o perioadă de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc inclusiv cazinouri cu excepția agențiilor de pariuri și loto unde se eliberează bilet, cu respectarea regulilor de distanțare și a măsurilor de siguranță sanitară.

Art. 4.  Se suspendă pe o perioadă de 14 zile activitatea din piețele comerciale (cu excepția piețelor agroalimentare) târguri și oboare în unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori.

Art. 5.  Se suspendă activitatea  cinematografelor, activitatea cu publicul a   instituțiilor de spectacole  precum și organizarea de concerte  și evenimente culturale în aer liber pentru o perioadă de 14 zile în unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori. Art.6. (1) Se instituie în sarcina autorităților și instituțiilor competente aplicarea măsurilor necesare pentru intensificarea acțiunilor de control în toate spațiile publice deschise prevăzute la art.1 alin 1.

(2) Respectarea aplicării măsurilor adoptate se va urmări de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, Poliția Locală, Direcția de Sănătate Publică a județului Timiș, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier  și celelalte instituții cu atribuții de control, conform competențelor legale.

Art. 7. În funcție de situația epidemiologică existentă la nivelul unităților administrativ teritoriale, Comitetele Locale pentru Situații de Urgență  pot institui orice altă măsură suplimentară de siguranță, cu avizul Direcției de Sănătate Publică Timiș și cu respectarea normelor legale în vigoare.

Acestă hotărăre se aplică unui număr de 27 de localități în care rata de infectare la mia de locuitori depășește 1,5: Buziaș – 2,86, Făget – 1,84, Sânnicolau Mare – 2,34, Belinț 1,63, Dudeștii Noi- 3,78, Dudeștii Vechi – 1,6, Dumbrăvița – 2,18, Găvojdia – 2,44, Ghiroda – 2,15, Ghizela – 1,74, Giroc – 2,28, Moșnița Nouă- 2,21, Șag – 1,69, Saravale – 2,34, Teremia Mare – 1,70, Valcani 1,57,  Timișoara – 1,91, Cenei – 1,63, Coșteiu – 1,8,  Foeni – 5,74, Iecea Mare – 2,21, Jamu Mare – 1,66, Jebel – 3,26, Pesac – 2,97,  Pișchia- 1,56, Sânandrei – 1,86, Secaș 2,87.

Locale

Turism la Parța – patrimoniul și gastronomia locală, printre atracții

Publicat

pe

În cadrul proiectului „Parța, de la tradiție la turism“ derulat de Muzeul Național al Banatului, a fost organizat primul tur de ghidaj-test în comuna Parța din județul Timiș.

Conform organizatorilor, grupul a plecat dimineața din Timișoara și a urmat un traseu stabilit împreună cu localnicii. Au fost vizitate mai multe ferme din sat, unde participanții au discutat cu producătorii și au degustat produse locale.

S-a făcut o oprire la ferma de văcuțe, la ferma de măgăruși și la lăptăria „La Otilia”.

A urmat vizita la Biserica Ortodoxă din sat, apoi punctul central al zilei: Muzeul și Sanctuarul neolitic de la Parța. Vizita a fost ghidată de muzeograf dr. Dan Ciubotaru.

Sanctuarul este un sit arheologic vechi de aproximativ 6.000 de ani și reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri preistorice din sud-estul Europei. Reconstituirea muzeală permite publicului să înțeleagă structura construcției și rolul său ritualic în comunitatea neolitică. Acest punct muzeal este elementul care diferențiază Parța și îi oferă relevanță culturală reală.

După vizita la muzeu, traseul a continuat în gospodării locale, unde participanții au servit un prânz ușor, au gustat produse tradiționale și au vizitat moara, brutăria și un atelier de meșteșuguri.

Evenimentul a făcut parte dintr-un demers mai amplu care urmărește implicarea comunității în dezvoltarea unui model de turism rural bazat pe patrimoniu și gastronomie locală.

Foto: Constantin Duma

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea sau, după caz,  închiderea circulației rutiere, în mai multe zone din oraș, începând de luni, 16 februarie 2026.

Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe timp de noapte, în intervalul orar 22:00-06:00, pe strada Gheorghe Lazăr, în zona pasajului CF,  în perioada 16 februarie 2026 – 21 februarie 2026. Închiderea traficului rutier este necesară în vederea continuării lucrărilor la obiectivului de investiție „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 3 Timișoara”.

De asemenea, la solicitarea Delgaz, traficul rutier va fi restricționat provizoriu, în perioada 20 februarie 2026 – 12 martie 2026, pe bulevardul Liviu Rebreanu, tronsonul cuprins între strada Drubeta – strada Salcâmilor. Restricția privește atât partea carosabilă, cât și cea pietonală, în vederea executării lucrărilor de înlocuire a conductelor din rețeaua de gaz și a branșamentelor de gaze naturale.

Totodată, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Louis Pasteur, în perioada 20 februarie 2026 – 31 iulie 2026, prin închiderea unei benzi de circulație și instituirea circulației cu sens unic pe direcția de mers dinspre strada Pomiculturii spre strada Divizia 9 Cavalerie.

Restricția va fi instituită în vederea organizării de șantier pentru o construcție privată.

Citeste mai mult

Locale

Înscrieri la Timotion 12. Cel mai mare eveniment sportiv și filantropic din vestul țării, în luna mai

Publicat

pe

Fundația Comunitară Timișoara și Clubul Sportiv Alergotura anunță startul înscrierilor la curse și al donațiilor pentru cea de-a 12-a ediție a evenimentului Timotion, care va aduce din nou comunitatea împreună în jurul mișcării și al faptelor bune.

Sub motto-ul „Timotion 12 ne unește”, evenimentul își propune să mobilizeze participanți și susținători în sprijinul cauzelor comunitare promovate alături de sport. Anul acesta, un număr record de patruzeci și două de proiecte din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, din domenii precum sănătate, educație, incluziune socială, cultură și protejarea spațiilor verzi, vor beneficia de fonduri strânse prin redirecționarea taxelor de participare și al donațiilor individuale.

Timotion 12 va avea loc în 10 mai 2026, în Piața Iancu Huniade din Timișoara.

Participanții pot alege una dintre cele 9 curse dedicate tuturor categoriilor de vârstă și nivelurilor de experiență: cursa de ciclism SMW (15 km), Semimaratonul BOSCH (21 km), Crosul AKWEL (10,5 km), Crosul PROFI (5 km), Crosul HAMILTON (3 km), Cursa DECATHLON „Distracție pe roți”, Crosul AUMOVIO al Micilor Campioni (0,7 km), Cursa FLEXIK (1 km) și Cursa CORLAN Mobility – Timotion Everywhere.

Înscrierile sunt deschise până la 20 aprilie 2026.

„Donațiile de la Timotion reprezintă un sprijin real pentru proiectele care răspund unor nevoi concrete din comunitate. Fiecare contribuție ne aduce mai aproape unii de alții și întărește spiritul de solidaritate care ne definește. La Timotion, ne implicăm împreună, cu energie și cu bucuria de a fi parte din aceeași mișcare”, a declarat Daniela Chesaru, director executiv al Fundației Comunitare Timișoara.

„Timotion arată că sportul nu este doar despre performanță sau alergare, este și despre solidaritate și implicare comunitară. Prin mișcare, putem aduce oamenii împreună și transforma fiecare pas sau kilometru parcurs într-un gest de bine pentru cei care au nevoie de sprijin,” a declarat Alexandru Lorinți, președinte Alergotura.

Timotion este organizat la Timișoara de peste 11 ani, reunind anual mii de participanți, voluntari, organizații, instituții și companii. De la lansare și până în prezent, evenimentul a adunat peste 30.000 de participanți, peste 1.400 de voluntari și donații de peste 4 milioane de lei pentru 198 de proiecte comunitare din vestul țării.

Informații suplimentare despre Timotion 12 sunt disponibile pe www.timotion.ro.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite