Ne găsiți și pe:

Locale

Sală de jocuri de noroc deschisă la Giarmata. Patronul și jucătorii, amendați

Publicat

pe

Patronul unei săli de jocuri de noroc din Giarmata a fost amendat, zilele trecute, cu 10.000 de lei pentru zădărnicirea combaterii bolilor, deoarece a deschis unitatea deși activitatea este interzisă.

Astfel,  în 8 aprilie 2021, în jurul orelor 22:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara, s-au deplasat la o societate, care funcționează în domeniul jocurilor de noroc, din localitatea Giarmata, unde au constatat ca operatorul economic nu respectă măsurile referitoare la suspendarea temporară a activității, în interiorul sălii aflându-se 5 persoane care desfășurau activități specifice.

Operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru organizarea de activități în spațiul public/privat închis, iar cele 5 persoane prezente au fost sancționate  contravențional cu amendă în valoare totală de 25.000 de lei.

Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “zădărnicirea combaterii bolilor”.

Nu se poartă masca

De asemenea, polițiștii timișeni  împreună cu jandarmi, pompieri, reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș au procedat la verificarea societăților comerciale care angrenează simultan un număr mare de angajați cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară în incinta acestora, precum și verificarea  spațiilor comerciale din județ fiind monitorizată respectarea distanțării fizice, purtarea măștii de protecție cât și prezența în interior a unui număr limitat de persoane în funcție de rata de incidență, scopul fiind  prevenirea/limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

La activităţi au participat 257 de forţe de ordine, fiind verificate 93 de  societăți comerciale, 74 de locații/obiective precum şi 97 de mijloace de transport persoane, dintre care 43 de mijloace de transport în comun, fiind totodată verificate/legitimate aproape 2.500 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 269 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 103.350 de lei. Dintre acestea 196 de sancțiuni contravenționale în valoare de 48.350 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare, 67 de sancțiuni în valoare de 20.000 lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite