Ne găsiți și pe:

Locale

Sârbii din Banat se pregătesc să întâmpine anul nou, pe rit vechi

Publicat

pe

Creştinii ortodocşi pe stil vechi sărbătoresc Anul Nou cu întârziere de două săptămâni, după calendarul iulian. În fiecare an, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, în comunitățile de sârbi, ucrainieni, ruși au loc petrecerile de Revelion.

Anul Nou pe vechi care este sărbătorit neoficial a apărut odată cu schimbarea calendarului oficial. Decalajul de 13 zile dintre sărbătorile oficiale ale creștinilor ortodocși a apărut când unii credincioși au refuzat să adopte calendarul Gregorian și l-au menținut pe cel Iulian.

În decembrie 1699, prin ucazul lui Petru I, Anul Nou a fost trecut pe 1 ianuarie (stil vechi). Drept urmare, anul 1700 a sosit în Rusia peste patru luni.

În secolul XVIII, practic, toate țările Europei au trecut la calendarul gregorian, eliminând din calendar câteva zile de prisos. Rusia, care la începutul secolului XX continua să se țină de calendarul iulian, rămânea în urmă față de Europa tocmai cu 13 zile.

Biserica Ortodoxă Rusă continuă să întâmpine Anul Nou, Crăciunul și alte sărbători creștine după calendarul Iulian. Din cauza acestei diferențe calendaristice rușii menționează de două ori Anul Nou: pe stil nou și pe stil vechi.

În ce țări este sărbătorit Anul Nou pe vechi

Obiceiul de a sărbători Anul Nou pe vechi se păstrează în țările din spațiul postsovietic, dar și în diferite colțuri ale Planetei.

Locuitorii din fosta Iugoslavie sărbătoresc de două ori Anul Nou, deoarece slujitorii bisericii respectă calendarul iulian.

În Tunisia, Maroc și Algeria există un obicei asemănător. În urma numeroaselor devieri și erori calendaristice, Anul Nou pe vechi este menționat pe 12 ianuarie.

În unele zone din Suedia și România noaptea spre 14 ianuarie este considerată una de poveste. Tot în această noapte se strâng în jurul mesei de sărbătoare și grecii. În partea de Vest a Marii Britanii, pentru o comunitate mică din Wells Anul Nou pe vechi este sărbătoarea bunei vecinătăți și a „ușilor deschise”.

Locale

Continuă modernizarea Pasajului Solventul. Trafic închis pentru mașini, pietoni și bicicliști

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara reia lucrările la Pasajul Solventul, parte a nodului strategic de infrastructură din zona de Vest care va asigura noi conexiuni între Nordul și Sudul orașului. Pentru integrarea liniilor de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor, de la Solventul și de pe Strada Gării, vor dema lucrări de reamenajare a buclei de la ieșirea din pasaj și de montare a unor aparate speciale de cale. Aceste echipamente automate vor permite schimbarea direcției tramvaielor și conectarea noilor trasee.

„Pasajul Solventul a schimbat deja modul în care se circulă. Mii de șoferi au câștigat timp timp alegând această rută între Ronaț, Blașcovici și Iosefin. Reluăm acum lucrările cu etapa care va integra noile linii de tramvai și conexiunea cu strada Gării, astfel încât acest nod de infrastructură să funcționeze la întreaga sa capacitate”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția municipalității include șase aparate de cale: două pentru bucla Calea Bogdăneștilor; unul la intrarea în Pasajul Solventul, unul la ieșirea din pasaj, două pe strada Gării. În paralel, constructorul va executa lucrări de montare a liniei de tramvai și de reamenajare a buclei de pe Calea Bogdăneștilor.

Pentru execuția lucrărilor, din 27 iulie până la 31 decembrie, Pasajul Solventul va fi închis pentru mașini, pietoni și bicicliști. Tramvaiele de pe linia 5 vor fi înlocuite temporar cu autobuze începând cu data de 5 august.

De la deschiderea traficului, cu restricții, aproape 829.000 de autoturisme au traversat pasajul dinspre Calea Bogdăneștilor, iar aproximativ 543.000 dinspre zona Gării.

Investiția pe Strada Gării, cu o nouă linie de tramvai de peste 1,3 km și cale dublă, stații noi cu peroane, carosabil modernizat, trotuare noi și piste de biciclete, este programată să demareze, de asemenea, în acest an. Proiectul include și modernizarea rețelelor edilitare de apă, canalizare, gaze și telecomunicații, precum și instalarea unui sistem de supraveghere video integrat în managementul traficului.

Pasajul Solventul are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny. Face legătura între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării și are șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Investiția a inclus și o operațiune deosebit de complexă – împingerea pe sub linii de cale ferată a unui cheson de 3.500 mc de beton și 420 de tone de fier, fără oprirea trenurilor. Structura, cu o lungime de aproximativ 70 de metri și o lățime de 28 de metri, a fost împinsă dinspre strada Gării pe o distanță de circa 70 de metri, într-un timp record pentru o astfel de operațiune, desfășurată în sezonul rece: 3 luni.

Citeste mai mult

Locale

PROPUNERE. Activitățile de jocuri de noroc, restrânse pe o singură stradă din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara propune limitarea activităților de jocuri de noroc la o singură zonă din oraș, la ieșire spre Șag, pe strada Sulina, printr-un regulament care stabilește condițiile de autorizare și funcționare. Astfel, activitatea va putea fi desfășurată într-o zonă preponderent industrială, unde nu sunt locuințe și nici școli.

Regulamentul prevede și o excepție pentru activitățile de tip loto tradițional organizate de Loteria Română, care vor putea funcționa în continuare și în afara acestui perimetru, în spațiile proprii. În aceste locații nu vor fi permise însă alte tipuri de jocuri de noroc sau aparate de joc.

De asemenea, prin acest regulament Primăria Timișoara introduce o taxă anuală de autorizare, calculată în funcție de suprafața spațiului în care operatorii economici își desfășoară activitatea. Valoarea propusă pentru anul 2026 este de 1500 lei/ mp. Autorizația de funcționare pentru activitățile de jocuri de noroc va fi emisă pentru o perioadă de un an, pentru fiecare punct de lucru în parte, prin hotărâre a Consiliului Local.

Regulamentul prevede și sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de funcționare, printre care desfășurarea activității fără autorizație, în afara zonei aprobate sau permiterea accesului minorilor. În cazul abaterilor repetate, se poate dispune suspendarea activității și chiar retragerea autorizației.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului poate fi consultat la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0e34bcd4-1e7d-4a2a-8b49-3f37e7038f1b

Citeste mai mult

Locale

Global Village 2026. Timișoara va deveni epicentrul diversității globale

Publicat

pe

Pe 25 și 26 iulie, începând cu ora 18:00, Timișoara va deveni epicentrul diversității globale prin găzduirea evenimentului Global Village.

Astfel, AIESEC Timișoara va găzdui cei mai mulți internaționali de până acum, oferindu-le oportunități de stagii internaționale, experiențe de voluntariat și proiecte educaționale cu impact local și global.

Totodată, AIESEC dorește să reunească voluntarii din toate colțurile lumii pentru a crea cel mai mare eveniment multicultural din Timișoara.

Evenimentul este dedicat în special tinerilor care își doresc o experiență autentică de expunere transculturală. Participanții vor avea ocazia unică de a interacționa direct cu reprezentanți și ambasadori culturali din țări precum Turcia, China, Egipt și Tunisia și multe altele.

„Global Village este mai mult decât un simplu festival; este locul unde diferențele noastre devin punți de legătură și ne demonstrează că suntem mai puternici împreună. Ne dorim ca prin acest eveniment să oferim comunității din Timișoara o fereastră către lume și să inspirăm tinerii să devină cetățeni globali activi”, a declarat Brianna Ghenade, directorul de evenimente al AIESEC Timișoara

Global Village este principala inițiativă multiculturală susținută de către AIESEC prin care își propune să aducă nu doar un simplu eveniment cultural, dar o oportunitate de a crește înțelegerea interculturală între participanți și comunitatea locală.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite