Ne găsiți și pe:

Locale

Școala de Turism Alternativ, la Timișoara. A început cursul de ghid de turism

Publicat

pe

Pornită de la o inițiativă a unor tineri pasionați de turism din Arad, inițiatorii proiectului Arad Free Tours, în prezent cel mai activ program privat de promovare turistică a Aradului, după ce au deschis Școala de Turism Alernativ la Arad în primăvară au extins acum proiectul și în orașul  Timișoara.

La sfârșitul săptămânii trecute au deschis porțile pentru cursurile primei promoții de ghizi de turism pe care asociația le organizează în orașul de pe Bega. La deschiderea cursului au participat Mario Csipai, președintele asociației și Teodora Munteanu lector al școlii.

„Avem un grup numeros și interesant care este gata să descopere tainele acestei meserii iar noi suntem mândri că avem ocazia să formăm noua generație de ghizi de turism din Timișoara cu atât mai mult cât la orizont se întrevede anul 2021, atunci când capitala Banatului va fi și Capitală Europeană a Culturii. Alături de școală ne propunem să dezvoltăm și proiectul Timișoara Free Tours, un concept de turism alternativ prezent în toate orașele împortante din Europa. Mulțumim tuturor celor implicați și ne dorim ca împreună să punem umărul la r/evoluția turismului românesc și de aici de la Timișoara! declară Mario Csipai, președintele Asociației.

Cursurile au loc la Casa Tineretului iar la prima promoție s-au înscris Ingineri, economiști, juriști, filologi, traducători, contabili, manageri, informaticieni, muzeografi, artiști, geografi dar și persoane care deja lucrează în domeniu. Un grup de viitori ghizi pe care i-a adus împreună pasiunea pentru turism. Sunt persoane care au realizat pontențialul acestui domeniu, încă nevalorificat suficient în România și care vor să contribuie la schimbarea lucrurilor în bine, cu zâmbetul pe buze și cu optimism!

Pentru început, la Școala de Turism Alternativ  atât la Arad cât și la Timișoara sunt disponibile cursuri de Agent de turism-ghid și de Ghid național de turism. Cursurile sunt susținute de către lectori diverși, printre ei regăsindu-se profesori, ghizi de turism sau foști jurnaliști.

Ambele cursuri sunt autorizate de către Autoritatea Națională pentru Calificări, iar diplomele de la absolvirea cursurilor sunt eliberate de Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei Naționale, acestea fiind recunoscute atât la nivel naţional, cât şi în Uniunea Europeană.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite