Ne găsiți și pe:

Locale

Se închide circulația pe bulevardul Cetății din Timișoara, trei luni. Cum se modifică programul mijloacelor de transport în comun

Publicat

pe

Municipiul Timişoara are în programul de dezvoltare realizarea obiectivului de investiţii „Reabilitare linii de tramvai şi modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timişoara, Traseul 4, Bulevardul Cetăţii”.

Lucrările aferente obiectivului de investiţii, finanţat din bugetul local al municipiului Timişoara, vor începe în data de 28 iunie 2021, dată de la care  se va închide circulaţia pe bulevardul Cetăţii pe sensul de mers Calea Bogdăneştilor – str. Gheorghe Lazăr, pentru o perioadă de 3 (trei) luni.

Pe sensul de mers str. Cloşca – Calea Bogdăneştilor se va permite circulaţia în dublu sens, cu câte o bandă pe sens. Timpii de semaforizare din intersecţia bd. Cetăţii – str. Coşca – str. Gheorghe Lazăr se vor ajusta în funcţie de noile restricţii impuse, precum şi de valorile înregistrate în perioada menţionată.

Pentru realizarea acestui obiectiv se impune suspendarea transportului cu tramvaiul pe bd. Cetăţii şi, implicit, pe străzile afectate de lucrări (str. Coriolan Brediceanu, Calea Bogdăneştilor). Ca atare, se impune devierea transportului cu tramvaiul pe alte rute, începând cu 26 iunie 2021, astfel:

-Traseu L4: Gara de Nord – Piața Mocioni/Sinaia – Catedrala Mitropolitană – Spitalul de copii – Piața 700- Piața Traian – Fabrica de bere – AEM – Ciarda Roșie și retur pe același traseu.

-Traseu L7a: Bucla Dâmbovița- Piața Mocioni/Sinaia-Piața Sf. Maria-Piața Bălcescu- str. Drubeta – Ana Ipătescu – Bucla Dâmbovița.

-Traseu L7b: Bucla Dâmbovița – Ana Ipătescu – str. Drubeta – Piața Bălcescu-Piața Sf Maria – Piața Mocioni/Sinaia – Bucla Dâmbovița.

Transportul de persoane pe traseul liniei dezafectate se va efectua cu autobuze după cum urmează:

-L4b autobuz Torontal – Piața 700

Traseu dus: Piața 700 – Torontal: str. Gheorghe Dima – str. Gheorghe Lazăr – bd. Cetatii – Calea Torontalului – întoarce la intersecția cu str. Liege și Bucovinei și revine pe Calea Torontalului, sensul spre Piața Consiliul Europei.

Traseu întors: Torontal – Piața 700: Calea Torontalului, după intersecția cu str. Liege – bd. Cetății – str. Gh. Lazar – str. Paris – stânga pe linia de tramvai pe str. Coriolan Brediceanu – stânga pe str. Gheorghe Dima (la Spitalul Militar).

De asemenea, în perioada 01 iulie 2021 – 31 iulie 2021 se va închide circulaţia în intersecţia bd. Cetăţii- Calea Bogdăneştilor- B.P. Haşdeu, rămânând deschisă relaţia Calea Bogdăneştilor – bd. Cetăţii (viraj dreapta) şi relaţia bd. Cetăţii – Calea Bogdăneştilor (viraj stânga).

Ca atare, se impune devierea autobuzului care deserveşte traseul de pe Calea Bogdăneştilor, devierea urmând să fie comunicată de Societatea de Transport Public Local Timişoara. Având în vedere că execuţia lucrărilor celor două obiective de investiţii( Bogdăneștilor și Cetății) se suprapun, se justifică scoaterea din funcţiune a instalaţiei de semaforizare din intersecţia bd. Cetăţii- Calea Bogdăneştilor- B. P. Haşdeu, pe o perioadă de o lună începând de la 1.07.2021.

Zona de lucrări pentru proiectul „Reabilitare liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 4 – Bulevardul Cetăţii”  cuprinde traseul liniei de tramvai de pe bulevardul Cetăţii, de la intersecţia cu Calea Bogdăneştilor până la intersecția cu Calea Torontalului, inclusiv bucla de întoarcere.

În cadrul lucrărilor, se va moderniza întregul ansamblu rutier şi liniile de tramvai, inclusiv reţelele edilitare stradale, subterane şi supraterane de pe bulevardul Cetăţii, se vor amenaja trotuare, piste pentru biciclete şi zone verzi, va fi modernizată stația de subredresare. Obiectivele sunt reducerea emisiilor de poluanţi și a prafului, scăderea nivelului de zgomot şi creşterea confortului şi siguranţei circulaţiei. Principalii indicatori tehnico-economici:

  • Linie nouă cale dublă tramvai: 1,57 km;
  • Carosabil reabilitat(câte 2 benzi pe fiecare sens): 25.800,94 mp;
  • Trotuare reabilitate: 12.291,45 mp;
  • Piste pentru biciclete pe ambele sensuri: 3.590,62 mp;
  • Spaţiu verde: 20.530,79 mp;
  • Staţii tramvai amenajate: 10. 

Traseul liniei de tramvai existente va rămâne același, ca linie de tramvai proprie cu suprastructura căii înierbată, cu spații verzi cu pomi ce încadrează calea de tramvai. Platforma carosabilului va rămâne pe amplasamentul existent.

Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor a fost încheiat cu SC Porr Construct SRL, la o valoare de 70 de milioane de lei (70.378.942,40 lei) fără TVA. Ordinul de începere a fost dat în 21 septembrie 2020, durata contractului fiind de 36 luni, din care 6 luni pentru elaborarea documentaţiei faza Proiect Tehnic și 30 luni pentru execuţia lucrărilor.

Proiectul a fost depus spre finanțare prin POR 2014-2020 și se află pe lista de rezervă.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite