Ne găsiți și pe:

Locale

Se pot solicita locuri pentru comercializarea florilor de 8 Martie

Publicat

pe

Primăria municipiului Timișoara propune pentru comercializarea florilor de sezon si aranjamentelor florale cu ocazia zilei de 8 Martie, 13 locații.

Acestea sunt:
A    – str. Marasesti;
A    – Piata Libertatii in zona lateralelor piatetei;
A    – zona Piata Balcescu;
B    – b-dul Cetatii colt cu str. Matei Basarab;
B   – str. Gh. Lazar;
B    – Calea Sagului colt cu str. L. Rebreanu;
B    – Calea Sagului colt cu str. A.Ipatescu;
A   – zona Piata Balcescu;
B    – b-dul Gen. Dragalina;
B    – Calea Martirilor/str. Naturii;
B    – str. Circumvalatiunii/str. Gh.Lazar;
B   – str. Sever Bocu/str. Sf.Ap.Petru si Pavel;
B    – zona Modern;
B    – Calea Sever Bocu vis a vis de Piata Noua

Solicitarile si achitarea contravalorii taxei de autorizare, a costului imprimatului, precum si taxa de ocupare a domeniului public, se achita la data inregistrarii, pe toata toata perioada autorizata se depun  la sediul Primariei Municipiului Timisoara, camera 12, ghiseele 8 si 9, in perioada 26 februarie – 28 februarie 2020,  actele necesare fiind:

– cerere tipizata obtinuta de la ghiseele 8 sau 9;
– copie certificat de producator  flori, vizat la zi/ certificat de inregistrare ORC cu activitatea autorizata de comercializare flori ;
– copie carte de identitate.

Comercializarea florilor de sezon si aranjamentelor florale se va desfasura in intervalul 29 februarie 2020  -09 martie 2020, in locatiile mentionate mai sus.
In consecinta, propunem urmatoarele masuri privind buna organizare a evenimentului:
*Se interzice amplasarea de corturi, cat si alte constructii provizorii, cu exceptia umbrelelor de culoare alb/crem, fara reclama si doar in caz de timp nefavorabil;
*Operatorii economici au obligatia de a detine la standul de vanzare,  Avizul pentru desfasurarea ocazionala a comertului ambulant,  pe raza municipiului Timisoara, eliberat de catre Biroul Autorizare Activitati Comerciale, carte de identitate, certificat de producator flori/certificat inregistrare ORC, vizat la zi, dovada achitarii taxei de ocupare a domeniului public – in original.

Incalcarea prevederilor legisatiei in vigoare atrage sanctiunea contraventionala a operatorului economic de catre agentii constatatori cat si retragerea avizului de catre emitent.
*Salubrizarea permanenta a amplasamentului ocupat este obligatorie, incalcarea acestei prevederi duce la retragerea Avizului eliberat de catre autoritatea locala a municipiului Timisoara.
*Cedarea dreptului de folosinta a amplasamentului ocupat in zonele mentionate de catre detinatorul avizului altei persoane, duce la retragerea Avizului cat si la sanctionarea contraventionala a faptei.
*Suprafata unui amplasament este de maximum 2 mp, fiecare comerciant poate ocupa un singur amplasament.

Locale

Dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iulie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 6 – 12 iulie 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Locale

Aleea Cutezătorilor din Timișoara, reconfigurată. Se vor amenaja locuri de parcare în locul garajelor

Publicat

pe

Primăria Timișoara propune amenajarea de noi locuri de parcare și reconfigurarea spațiului dintre blocuri în zona Aleea Cutezătorilor, din cartierul Dâmbovița.

Terenurile vizate sunt ocupate în prezent de garaje, care vor fi desființate pentru a face loc unor zone verzi, locuri de parcare, alei și trotuare. Un proiect de hotărâre privind declararea de utilitate publică a lucrărilor va fi supus aprobării Consiliului Local.

Amenajarea face parte din programul municipalității de modernizare a zonelor dintre blocuri, prin care terenurile ocupate de garaje vechi sunt transformate în spații mai bine utilizate de comunitate. Lucrările prevăd amenajarea de locuri de parcare, realizarea de alei și trotuare, racordarea la rețeaua stradală existentă, plantarea de arbori și amenajarea de spații verzi, precum și lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale și pentru creșterea siguranței circulației.

Municipalitatea are în prezent în execuție și alte amenajări de parcări, respectiv 71 de locuri în zona străzii Holdelor și 38 de locuri în zona străzilor Dr. Ioan Mureșan – Intrarea Sepia.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat la adresa: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/1d7da5b3-54cf-4202-a949-c899bc6fd324

Citeste mai mult

Locale

Puncte de prim ajutor pe timp de caniculă, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, deschide și în acest an puncte de prim ajutor unde cetățenii pot primi apă și asistență medicală de bază în perioadele cu temperaturi ridicate.

Aceste puncte vor funcționa în zilele în care temperaturile depășesc 35°C, în intervalul orar 10:00–18:00, și sunt destinate persoanelor afectate de temperaturile ridicate, în special vârstnicilor, copiilor și celor cu probleme de sănătate.

Punctele de prim ajutor vor fi amenajate în următoarele locații:

  • Oficiul Poștal nr. 1 Timișoara, Bd. Revoluției din 1989 nr. 2
  • Opera Română Timișoara, Piața Victoriei
  • Oficiul Poștal nr. 5 (ghișeul nr. 1), str. 1 Decembrie 1918 nr. 90
  • Piața Iosefin
  • Piața Badea Cârțan

Municipalitatea va asigura aprovizionarea cu apă potabilă în toate punctele de prim ajutor și va desemna personal medical care va oferi asistență pe durata avertizărilor de cod portocaliu și cod roșu de caniculă.

De asemenea, autoritățile amintesc că în mai multe zone ale orașului, există fântâni forate, iar în Parcul Copiilor, Parcul Civic, Parcul Central, Parcul Alpinet, Parcul Catedralei și Parcul Adolescenței cetățenii au la dispoziție cișmele, accesibile și animalelor de companie.

Pe timp de caniculă, medicii recomandă evitarea deplasărilor între orele 11:00–18:00 și a expunerii prelungite la soare. Este important consumul a cel puțin doi litri de lichide, evitarea alcoolului și a băuturilor cu cofeină sau zahăr și alegerea unor alimente ușoare, precum fructe și legume. Se recomandă haine lejere, deschise la culoare, precum și folosirea pălăriei și a ochelarilor de soare.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite