Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Sistem inteligent de iluminat public în Parcul Botanic din Timișoara

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat autorizația pentru lucrările pentru amplasarea unui sistem de iluminat public în Parcul Botanic. Atât lucrările de proiectare, cât și cele de execuție sunt finanțate din fonduri europene. Parcul sau Grădină Botanică a Timișoarei, deschisă publicului din 1986, are o suprafață de aproape 9 ha.

Concret, proiectul prevede instalarea a 219 stâlpi de iluminat public și extinderea sistemului de iluminat pe o lungime de 3400 de metri liniari. Prin proiect se vor executa următoarele: realizarea unei rețele electrice subterane (LES), alimentarea rețelei electrice nou proiectate, montarea stâlpilor de susținere a corpurilor de iluminat, montarea corpurilor de iluminat pietonal și implementarea unui sistem de telegestiune cu dimming la nivel de punct luminos. Astfel, reducem consumul de energie electrică, realizăm un iluminat corect al parcului, adaptat la funcțiunile spațiului public, pentru creșterea confortului și siguranței celor care îl traversează.

Pe parcursul proiectării au avut loc consultări cu Direcția Județeană pentru Cultură, parcul fiind situat în zona de protecție a unui monument istoric (TM-II-s-A-06095 Situl urban Cartierul „Cetatea Timişoara”) și reprezentând o zonă de patrimoniu natural valoroasă. De asemenea, împreună cu specialiștii din structura specializată în spații verzi și mediu a Primăriei Municipiului Timișoara s-au făcut modificări detaliate în proiectul inițial – a fost repoziționat fiecare dintre stâlpii de iluminat, în așa fel încât lucrările de săpături pentru amplasarea acestora să nu afecteze rădăcinile arborilor.

Corpurile de iluminat utilizate sunt de tip felinar și distribuie lumina descendent. Partea de sus a acestora e obturată, reducând poluarea luminoasă. Fiecare dintre acestea este prevăzut cu sistem de reglare a intensității luminii. Astfel, aceasta poate fi reglată atât pentru reducerea consumului de electricitate, dar și pentru a nu perturba biodiversitatea mediului natural în care sunt amplasate.

„Sunt prevăzute două alei principale cu iluminare mai intensă, unde corpurile de iluminat dirijează circulația dinspre accesul principal în Grădina Botanică spre cele două accese complementare, iar în restul grădinii, iluminatul este diminuat. Acesta poate fi reglat în funcție de datele din teren – de exemplu, descoperim că într-un arbore din proximitate se află un cuib al unei păsări și atunci se poate diminua intensitatea luminii, separat, pentru acel corp de iluminat”, declară șeful de proiect, Lucian Buda.

Valoarea totală a contractului este 2.082.413,26 lei fără TVA. Termen de execuție – 6 luni. Executant – Elby Energy Projects SRL.

Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat imediat după avizarea de către Inspectoratului de Stat în Construcții. Pentru că parcurile sunt oazele de verdeață, care ne oferă confort în timpul zilelor călduroase de vară, lucrările vor avea loc pe sectoare de parc, ce vor fi stabilite de executant împreună cu beneficiarul, în funcție de lucrările stabilite în graficul de lucrări. Astfel, pe parcursul derulării proiectului, accesul publicului va fi restricționat doar pe anumite zone.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional-Regional 2014-2020, contribuția Primăriei Municipiului Timișoara fiind de 2%, reprezentând cofinanțarea acestuia.

Locale

Turism la Parța – patrimoniul și gastronomia locală, printre atracții

Publicat

pe

În cadrul proiectului „Parța, de la tradiție la turism“ derulat de Muzeul Național al Banatului, a fost organizat primul tur de ghidaj-test în comuna Parța din județul Timiș.

Conform organizatorilor, grupul a plecat dimineața din Timișoara și a urmat un traseu stabilit împreună cu localnicii. Au fost vizitate mai multe ferme din sat, unde participanții au discutat cu producătorii și au degustat produse locale.

S-a făcut o oprire la ferma de văcuțe, la ferma de măgăruși și la lăptăria „La Otilia”.

A urmat vizita la Biserica Ortodoxă din sat, apoi punctul central al zilei: Muzeul și Sanctuarul neolitic de la Parța. Vizita a fost ghidată de muzeograf dr. Dan Ciubotaru.

Sanctuarul este un sit arheologic vechi de aproximativ 6.000 de ani și reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri preistorice din sud-estul Europei. Reconstituirea muzeală permite publicului să înțeleagă structura construcției și rolul său ritualic în comunitatea neolitică. Acest punct muzeal este elementul care diferențiază Parța și îi oferă relevanță culturală reală.

După vizita la muzeu, traseul a continuat în gospodării locale, unde participanții au servit un prânz ușor, au gustat produse tradiționale și au vizitat moara, brutăria și un atelier de meșteșuguri.

Evenimentul a făcut parte dintr-un demers mai amplu care urmărește implicarea comunității în dezvoltarea unui model de turism rural bazat pe patrimoniu și gastronomie locală.

Foto: Constantin Duma

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea sau, după caz,  închiderea circulației rutiere, în mai multe zone din oraș, începând de luni, 16 februarie 2026.

Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe timp de noapte, în intervalul orar 22:00-06:00, pe strada Gheorghe Lazăr, în zona pasajului CF,  în perioada 16 februarie 2026 – 21 februarie 2026. Închiderea traficului rutier este necesară în vederea continuării lucrărilor la obiectivului de investiție „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 3 Timișoara”.

De asemenea, la solicitarea Delgaz, traficul rutier va fi restricționat provizoriu, în perioada 20 februarie 2026 – 12 martie 2026, pe bulevardul Liviu Rebreanu, tronsonul cuprins între strada Drubeta – strada Salcâmilor. Restricția privește atât partea carosabilă, cât și cea pietonală, în vederea executării lucrărilor de înlocuire a conductelor din rețeaua de gaz și a branșamentelor de gaze naturale.

Totodată, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Louis Pasteur, în perioada 20 februarie 2026 – 31 iulie 2026, prin închiderea unei benzi de circulație și instituirea circulației cu sens unic pe direcția de mers dinspre strada Pomiculturii spre strada Divizia 9 Cavalerie.

Restricția va fi instituită în vederea organizării de șantier pentru o construcție privată.

Citeste mai mult

Locale

Înscrieri la Timotion 12. Cel mai mare eveniment sportiv și filantropic din vestul țării, în luna mai

Publicat

pe

Fundația Comunitară Timișoara și Clubul Sportiv Alergotura anunță startul înscrierilor la curse și al donațiilor pentru cea de-a 12-a ediție a evenimentului Timotion, care va aduce din nou comunitatea împreună în jurul mișcării și al faptelor bune.

Sub motto-ul „Timotion 12 ne unește”, evenimentul își propune să mobilizeze participanți și susținători în sprijinul cauzelor comunitare promovate alături de sport. Anul acesta, un număr record de patruzeci și două de proiecte din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, din domenii precum sănătate, educație, incluziune socială, cultură și protejarea spațiilor verzi, vor beneficia de fonduri strânse prin redirecționarea taxelor de participare și al donațiilor individuale.

Timotion 12 va avea loc în 10 mai 2026, în Piața Iancu Huniade din Timișoara.

Participanții pot alege una dintre cele 9 curse dedicate tuturor categoriilor de vârstă și nivelurilor de experiență: cursa de ciclism SMW (15 km), Semimaratonul BOSCH (21 km), Crosul AKWEL (10,5 km), Crosul PROFI (5 km), Crosul HAMILTON (3 km), Cursa DECATHLON „Distracție pe roți”, Crosul AUMOVIO al Micilor Campioni (0,7 km), Cursa FLEXIK (1 km) și Cursa CORLAN Mobility – Timotion Everywhere.

Înscrierile sunt deschise până la 20 aprilie 2026.

„Donațiile de la Timotion reprezintă un sprijin real pentru proiectele care răspund unor nevoi concrete din comunitate. Fiecare contribuție ne aduce mai aproape unii de alții și întărește spiritul de solidaritate care ne definește. La Timotion, ne implicăm împreună, cu energie și cu bucuria de a fi parte din aceeași mișcare”, a declarat Daniela Chesaru, director executiv al Fundației Comunitare Timișoara.

„Timotion arată că sportul nu este doar despre performanță sau alergare, este și despre solidaritate și implicare comunitară. Prin mișcare, putem aduce oamenii împreună și transforma fiecare pas sau kilometru parcurs într-un gest de bine pentru cei care au nevoie de sprijin,” a declarat Alexandru Lorinți, președinte Alergotura.

Timotion este organizat la Timișoara de peste 11 ani, reunind anual mii de participanți, voluntari, organizații, instituții și companii. De la lansare și până în prezent, evenimentul a adunat peste 30.000 de participanți, peste 1.400 de voluntari și donații de peste 4 milioane de lei pentru 198 de proiecte comunitare din vestul țării.

Informații suplimentare despre Timotion 12 sunt disponibile pe www.timotion.ro.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite