Ne găsiți și pe:

Locale

Tânăr drogat prins în timpul unei razii a polițiștilor de la „Rutieră“

Publicat

pe

Polițiștii rutieri din Lugoj au oprit, zilele trecute, pentru control pe raza localității Criciova un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, care se afla sub influența substanțelor psihoactive (THC), informează Inspectoratul Județean de Poliție Timiș.

Asupra acestuia au fost descoperite 16 pliculețe de plastic ce conțineau substanța de culoare verde-oliv ce pare a fi canabis.

Întrucât persoana a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” fiind sesizat totodată și BCCO Timișoara.

 

Locale

În ce țară trăim?!? Un club privat funcționa ilegal, de ani de zile, pe malul Begăi, în Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a emis  încă o dispoziție de suspendare a activității pe 30 zile a unui club de pe malul Begăi, considerat de edili „unul dintre cele mai halucinante cazuri“.

Este vorba de un teren al orașului de aproape 5.800 mp pe care funcționează un club privat.

Nu există un contract de concesiune al terenului.

Nu există o autorizație de construire pentru clădirile ridicate pe teren.

Nu există o autorizație de funcționare pentru activități comerciale.

„Și totuși, în zona zero a Timișoarei, a funcționat nederanjat de ani de zile. Cum a fost posibil așa ceva, cine a închis ochii, sper să găsim și la asta un răspuns…“, se întreabă Dominic Fritz, primarul Timișoarei, într-o postare pe Facebook.

Acesta a mai anunțat: „Noi am somat și amendat clubul conform legii de repetate ori. A continuat să sfideze și Poliția Locală și Primăria, așa că acum am aplicat sancțiunea de suspendare a activității pe 30 de zile (perioadă maximă permisă de lege). Vom continua să ne folosim de toate pârghiile legale pe care le avem la dispoziție, chiar dacă e o luptă lungă“.

Conform edilului-șef al orașului Timișoara, acesta este doar unul din pașii mulți ai campaniei Primăriei de a recupera aproape 11 hectare de domeniu public care a fost și este exploatat ilegal și fără să aducă niciun venit bugetului local.

Cu această campanie, Primăria Timișoara îi susține pe toți cei din domeniul ospitalității care respectă legea și care contribuie corect la bugetul comunității.

„Voi continua această luptă de recuperare și valorificare corectă a patrimoniului orașului, fără teamă de cei care până acum au avut protecție și privilegii“, concluzionează Dominic Fritz.

Citeste mai mult

Locale

Se întrerupe furnizarea apei potabile pentru spălarea conductelor. Pe ce străzi și când

Publicat

pe

Joi, 6 octombrie,între orele 8 – 18 vor avea loc lucrări la conductele de pe Calea Stan Vidrighin, la intersecțiile cu Bulevardul Constructorilor și strada Cerna. Lucrările fac parte din proiectul de modernizare stradală, iar pe durata lor se va întrerupe alimentarea cu apă la firmele Dalli, Tehnomet, Egeria, Lukoil, STPT, Aquatim Cerna, Rolling, Autogara Normandia, Elco, Agatex, Omfal, Dräxlmaier, restaurantul „La Lia” și Transport Auto Marfă.

Tot joi, între orele 8 – 14, în localitățile Pietroasa, Poieni, Crivina de Sus și Fărășești se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare și igienizare a rețelei de distribuție, iar vineri, 7 octombrie, între orele 9 – 15 se va opri apa în Voiteg.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure.

Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.

Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

Citeste mai mult

Locale

Wedding Days. Primul târg de nunti al sezonului 2023, la Timişoara

Publicat

pe

În perioada 14 – 16 octombrie 2022, se va desfăşura primul târg de nunți destinat sezonului 2023, Wedding Days.

Gazda evenimentului va fi Colosseum Timişoara Ballroom (Complex Totalco, strada Calea Timișoarei, nr. 6, Giroc ), un complex de 2 săli de evenimente, foarte elegante și foarte bine cunoscute în domeniul organizărilor de evenimente din Timișoara.

Vizitatorii vor putea să vadă ultimele tendințe în materie de nunți şi botezuri şi îşi vor putea alege furnizori din domeniul destinat evenimentelor: flori, decor de vis, invitații, muzică, foto-video etc.

De asemenea, saloanele de rochii de mireasă vor prezenta oferte speciale, fie că va fi vorba de reducerile toamnei fie de cele mai noi tendințe pentru anul 2023.

Punctul forte al evenimentului va fi prezentarea noilor modele de rochii de mireasă care se vor putea achiziționa la prețuri foarte bune numai în perioada târgului. În cadrul târgului va fi organizată și ziua marilor reduceri, White Friday Sale, când unii furnizor de servicii vor prezenta oferte de nerefuzat la prețuri reduse.

De asemenea, printre expozanți se vor regăsi cofetării cu cele mai atractive oferte de torturi, magazine de verighete, cabina foto, servicii de make-up și hair styling.

Programul de vizitare va fi:

Vineri, 14 octombrie 2022, între orele 14.00 – 20.00

Sâmbătă, 15 octombrie 2022, între orele 10.00 – 20.00

Duminică, 16 octombrie 2022, între orele 10.00 – 17.00

Biletul de intrare costă 10 lei/persoană.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite