Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Târgul de Crăciun de la Timișoara se deschide în 27 noiembrie. PROGRAM

Publicat

pe

Târgul de Crăciun din iarna aceasta își va deschide porțile în Piața Victoriei, duminică, 27 noiembrie, la ora 18:00. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara pregătește un târg plin de viață, în plin centru. Prima seară e deschisă de TM GROOVE și mai mulți tineri muzicieni timișoreni.

În târg vor fi atracții pentru toată lumea: patinoar, carusel, roată, fotobooth, VR. Nu va lipsi nici Căsuța lui Moș Crăciun, cu ateliere creative de felicitări, decorat turtă dulce, pictură pe ceramică ș.a. Vor fi prezenți, de asemenea, 75 de comercianți, cu 22 mai mulți decât anul trecut. Dintre aceștia, 27 aduc produse nealimentare și 42  produse alimentare.

În cartiere vor fi organizate activități, precum și câteva minitârguri de scurtă durată, în parteneriat cu Asociația „Cetățean de Traian” și cu Serviciul Guvernanță Participativă și Management Cartiere, al Primăriei Timișoara.

Târgul de Crăciun este organizat în parteneriat cu Asociația „Events for Tourism”, din Sibiu,  organizator tradițional al mult apreciatului Târgului de Crăciun de la Sibiu.

Timp de o lună, pe scena din Piața Victoriei vor urca artiști timișoreni și invitați, Moș Crăciun, dar și colindători de pretutindeni.

Târgul își va închide porțile luni, 2 ianuarie 2023.

2-3 decembrie Tineri artiști pe scenă

TM GROOVE,MagnumTeam&Singers, Incubatorul de Arte ș.a.

Invitat special: Amalia Gaiță

4 decembrie  Cântec și joc cu Ansamblul „Timișul” Junior & ansambluri invitate din județ

Marți 6 decembrie Vine Moș Nicolae!

„Visul Omului de Zăpadă” (spectacol pentru copii, pe patinoar)

Piti Show și invitații săi

Vineri 9 decembrie  Colinde și cântece de iarnă

Liceul de Arte „Ion Vidu”, Academica Banat Chorus, al U.S.A.M.V.B.

Școala de Arte din Reșița (secția Caransebeș)

Sâmbătă 10 decembrie  Colinde și cântece de iarnă

Grupul vocal-instrumental „Begart”, Asociația Generația Muzicii, Palatul Copiilor, Jarvis, Vadim Crușcov Jazz Band

Duminică 11 decembrie Tradiții și obiceiuri de Crăciun

Colinde și colindători de pretutindeni

(județele Timiș, Gorj și Hunedoara)

Joi 15 decembrie  Concert coral – Coruri din partea Mitropoliei Banatului

Corul Avocaților și Corala Contrast

Vineri 16 decembrie    Folk for Revolution, Invitat special: Pragu’ de Sus

Sâmbătă 17 decembrie   ZI DE DOLIU

Duminică 18 decembrie   Colinde din repertoriul minorităților

20-21 decembrie  Evenimente dedicate Revoluției din Decembrie

Artiști invitați: Carmen Lidia Vidu (regizor), Axis, Dincolo de Ziduri, Krypton                  

Joi, 22 decembrie Vine Moș Crăciun!

Invitat special: Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

Locale

Lărgiri de benzi pentru reducerea blocajelor pe strada Rebreanu din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara implementează măsuri pentru îmbunătățirea circulației auto și pietonale pe bulevardul Liviu Rebreanu, odată cu avansul lucrărilor de reparații capitale.

Intervențiile vizează intersecțiile bulevardului cu Aleea Sănătății, Calea Martirilor și Strada Salcâmilor, precum și accesul în stația de carburanți de vis-a-vis de Spitalul Județean.

„Pe Bulevardul Liviu Rebreanu trec, în medie, 13.000–14.000 de mașini pe zi, iar în mai multe zone se creează blocaje. Rezolvăm prin lărgirea unor intersecții, precum cea cu Calea Martirilor, extinderea benzilor de viraj și amenajarea unor locuri de parcare. Am prevăzut și măsuri pentru pietoni: eliberăm trotuarul pe un tronson sufocat de mașini parcate și adăugăm o zonă verde. Sunt intervenții punctuale, dar cu efect imediat în trafic”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

La intersecția cu Calea Martirilor, în direcția de mers spre Calea Șagului, municipalitatea va amenaja o nouă bandă de încadrare. Astfel, vor rezulta patru benzi: două pentru viraj stânga spre Martirilor, o bandă pentru înainte și o bandă pentru înainte-dreapta. Măsura reduce blocajele din trafic și implică eliminarea unor locuri de parcare, precum și desființarea unei suprafețe mici de spațiu verde.

Municipalitatea va extinde banda de încadrare pentru virajul la stânga spre Aleea Sănătății, ceea ce va contribui la fluidizarea traficului pe direcția înainte, spre Calea Șagului. Totodată, pe sensul spre Calea Șagului, vis-a-vis de Spitalul Județean, Primăria Municipiului Timișoara intervine pentru a reduce blocajele de pe prima bandă de către mașinile care intră în stația de carburanți. Astfel, câteva locuri de parcare vor fi reconfigurate din format spic în locuri paralele cu trotuarul, pentru a permite amenajarea unei benzi suplimentare pentru intrarea în benzinărie.

Pentru pietoni, municipalitatea va elibera trotuarul în imediata apropiere de intersecția cu strada Salcâmilor, prin desființarea locurilor de parcare. Pe de altă parte, va fi amenajată o nouă parcare cu aproximativ 20 de locuri, care va asigura și legătura rutieră între bulevard și strada Intrarea Sepia, precum și acces auto pentru riverani.

Intervențiile vor fi realizate prin Societatea Drumuri Municipale.

În prezent, SDM execută prima reparație capitală a Bulevardului Liviu Rebreanu în aproape 20 de ani.

Citeste mai mult

Locale

Primele insule ecologice vor fi puse în funcțiune, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând cu data de 10 iulie, vor fi puse în funcțiune primele insule ecologice din oraș.

Astfel, 19 insule din cartierele Aradului și Torontalului vor deveni operaționale în cadrul unui program pilot. În funcție de observațiile și sesizările venite din partea cetățenilor în perioada de testare, sistemul va fi ajustat și îmbunătățit până la operaționalizarea tuturor celor 100 de insule, în toamna acestui an.

Insulele au fost achiziționate direct de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și fac parte dintr-un program mai amplu derulat de municipalitate, dedicat modernizării sistemului de colectare a deșeurilor. În total, au fost instalate 100 de insule, care vor deservi aproximativ 9.000 de apartamente și 27.000 de locuitori din zonele cu cea mai mare densitate din oraș.

Aceste sisteme moderne de colectare a deșeurilor vor fi gestionate de RETIM și ADID, partenerii responsabili cu operarea, monitorizarea și întreținerea lor. Fiecare insulă este dotată cu cinci containere pentru colectarea separată a deșeurilor: biodegradabil, rezidual, plastic/metal, hârtie/carton și sticlă. Accesul se va face pe bază de cartelă, iar insulele sunt dotate cu senzori digitali care monitorizează nivelul de umplere și trimit alerte în cazul în care nu sunt folosite corespunzător.

Proiectul municipalității are o valoare de 6.887.300 lei (fără TVA) și este finanțat prin fonduri europene nerambursabile, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C3 – Managementul Deșeurilor.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Cod portocaliu de caniculă în județul Timiș

Publicat

pe

Meteorologii au emis un cod  portocaliu de caniculă pentru județul Timiș, valabil în perioada 4 iulie 2025, ora 10:00 – 5 iulie 2025, ora 10:00.

Pentru a nu deveni victime ale caniculei, salvatorii de la ISU Timiș recomandă respectarea următoarelor măsuri:

Evitați aglomerația, efortul fizic intens și expunerea prelungită la soare!

Evitați expunerea prelungită la soare!

Purtați pălării de soare și haine lejere de culori deschise!

Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător! Evitați consumul băuturilor alcoolice!

Consumați fructe și legume proaspete!

Evitați deplasările la orele de vârf. Dacă totuși este necesar, deplasați-vă prin locuri umbrite și faceți repaus.

Creșterea temperaturilor favorizează producerea și propagarea incendiilor de vegetație uscată, punând în pericol culturile și utilajele agricole, animalele și chiar locuințele.

Arderea vegetației uscate și/sau a miriștilor este strict interzisă.

În caz de nevoie, apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Mai multe informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență puteți afla accesând https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.

Cod galben de caniculă, la Timișoara. Unde sunt cele 5 puncte de prim ajutor din oraș

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite