Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Trei fântâni publice din Timișoara se transformă cu ajutorul artiștilor

Publicat

pe

12 artiști vor transforma câteva dintre fântânile publice din Timișoara: harta orașului, diversitatea frunzelor din Parcul Botanic și straturile pământului sunt temele care se vor regăsi pe cele trei fântâni. Proiectul face parte din programul La PAS, derulat de Asociația CRIES în parteneriat cu Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii.

În Parcul Regina Maria, artistele Andreea Medar și Mălina Ionescu construiesc din fragmente, asemenea unui puzzle, o hartă a locurilor importante din Timișoara: străzi, clădiri, spații ale locuirii și ale memoriei afective – individuale sau comune. „Una dintre particularitățile geografice specifice Timișoarei este pânza sa freatică, organizată prin sistemul de drenaj cu canale care a transformat configurarea întregului teritoriu dar care rămâne latent, în profunzime, o prezență în același timp concretă și una cu valoare originară, inițiatoare, care conține și transmite istoria locului”, spun artistele.

Grupul artistic NAVA C2 (format din Rareș Moldovan, Ilie Duță, Dorian Bolca, Carmen Nicolau, Blaj Lorin, Bolca Bogdan, Daniel Tudora) va da o nouă personalite fântânii din Parcul Botanic, transformând-o în „Fântâna cu frunze”. „Ne-am hotărât să alegem un număr de frunze specifice speciilor de copaci ce înconjoară fântâna și să le transpunem în elemente ceramice aplicate ulterior pe suprafața fântânii.” – explică artiștii.

Artiștii Lapsus (Alex Boca, Cătălin Bătrânu și Eugen Tîbulac) vor lucra la fântâna din Piața 700 și au decis să aplice mozaic colorat ce ilustrează straturile pământului – mantaua exterioară în care circulă apa, forme de relief și motive inspirate din scoarța terestră.

„Odată cu urbanizarea, circulația apei a fost direcționată de oameni în <<oaze>> de beton controlate, surse izolate de mediul sălbatic și profund în care ea curge liberă. Prin intervenția noastră transformăm fântâna într-un obiect asemănător planetei Pământ, păstrându-i forma rectangulară, ca să sugerăm contrastul dintre liniile drepte și calculate construite de oameni și sursa originală a apei – natura.”,  povestesc cei de la Lapsus.

Prin acest proiect, programul La PAS continuă seria campaniilor de conștientizare privind un comportament responsabil în ceea ce privește resursele naturale.

Producători: Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, Asociaţia Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii

Finanțator: Primăria Municipiului Timișoara

În Timișoara sunt peste 90 de fântâni publice forate la mare adâncime, care sunt folosite zilnic de mii de timișoreni. Trei dintre acestea, cele amplasate în Parcul Regina Maria, Parcul Botanic și în Piața 700, au fost incluse în programul La PAS și vor avea parte de intervenții artistice pentru a atrage atenția publicului asupra consumului responsabil de apă.

Locale

Târgul de Paști din Timișoara, ediția 2025. Când începe evenimentul

Publicat

pe

27 martie – 14 aprilie 2026

Centrul Timișoarei: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe, Piața Unirii

Între 27 martie și 14 aprilie, Târgul de Paști va transforma centrul orașului într-o experiență de descoperit pas cu pas. Timișoara vă invită într-o călătorie prin cele mai frumoase piețe istorice ale orașului – Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii – fiecare cu propria poveste, dar unite într-un concept care aduce împreună natura, arta și comunitatea.

Primăvara începe în Piața Victoriei, punctul de plecare al unui traseu care leagă centrul orașului și îi invită pe vizitatori să se oprească, să se întâlnească și să redescopere spațiul public. În fața Operei, arta aduce împreună generații diferite, iar traseul continuă pe strada Alba Iulia, într-o atmosferă de lumină și culoare.

Piața Libertății devine locul întâlnirilor, al gastronomiei și al meșteșugurilor, unde vei găsi produse tradiționale, preparate gustoase și o atmosferă vibrantă.

Piața Sfântul Gheorghe este dedicată copiilor și familiilor, cu ateliere creative organizate de MIC – Muzeul Interactiv pentru Copii și activități sportive pregătite de Sport Club Municipal Timișoara.

Traseul se încheie în Piața Unirii, spațiu simbolic al orașului, unde atmosfera festivă a târgului aduce împreună comunitatea și spiritul sărbătorii.

Târgul de Paște Timișoara este organizat de Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației.

Programul complet al evenimentelor va fi anunțat pe 16 martie.

Citeste mai mult

Locale

Ziua Femeii la Colosseum Timișoara Ballroom — muzică, gastronomie și eleganță într-un cadru special

Publicat

pe

În zilele de 7 și 8 martie 2026, Colosseum Timisoara Ballroom din Giroc, va fi gazda unor evenimente spectaculoase dedicate Zilei Internaționale a Femeii, transformând sărbătoarea într-o experiență deosebită pentru toate doamnele și domnișoarele prezente. Evenimentele – combină muzică live, atmosferă elegantă și gastronomie rafinată, stabilind un standard înalt de petrecere în zona Timișoara.

Seara de 7 Martie – Warm-Up Festiv pentru Ziua Femeii

Sâmbăta, pe 7 martie, sala de evenimente Colosseum Timisoara Ballroom va fi animată de o atmosferă caldă și vibrantă, marcând anticipat Ziua Internațională a Femeii. O seară dedicată prieteniei și eleganței, unde participanții vor avea parte de momente artistice speciale, muzică plăcută și un meniu festiv gândit să încânte orice gust. Atmosfera va fi întreținută de Ramona Călean şi Sorin Dugălie, acompaniați de Formația Zeno Terbancea.

8 Martie – Sărbătoarea femeii într-un cadru de excepție

Duminică, pe 8 martie 2026, Colosseum Timisoara Ballroom va organiza o petrecere spectaculoasă cu ocazia Zilei Femeii, un eveniment ce îi va pune în valoare pe artiști precum Laura Liță, Dumitru Stoicănescu, Vlad Văcaru, axompaniați de Formația Cristi Geanu.

Gastronomie de top și experiențe culinare rafinate

Oaspeții vor fi răsfățați cu un meniu delicios și variat, gândit să completeze atmosfera festivă a weekendului: preparate principale suculente garnituri gătite cu atenție, deserturi spectaculoase şi selecții de băuturi fine incluse în pachetul de participare.

Fiecare detaliu culinar – de la servirea impecabilă până la prezentarea artistică a preparatelor – a reflectat angajamentul Colosseum Ballroom de a oferi o experiență gastronomică de excepție.

Colosseum – alegerea perfectă pentru evenimente

Colosseum Timisoara Ballroom este cunoscut nu doar pentru petrecerile tematice, ci și pentru sălile sale versatile și elegante, ideale pentru o gamă largă de evenimente private și corporate: nunți, botezuri, majorate, petreceri firmă sau aniversări.

Colosseum se remarca printr-o gastronomie gustoasă și meniuri personalizate – recunoscute pentru calitatea ingredientelor și preparare atentă. Personalul profesionist se asigură că fiecare detaliu este perfect, de la primirea invitaților până la ultima farfurie servită.

De asemenea, la Colosseum amabilitatea și dedicarea sunt acasă – ospitalitatea Colosseum este lăudată constant de clienți mulțumiți, care revin cu drag pentru orice tip de eveniment.

Situat strategic, la intrarea în Giroc, pe Calea Timișorii, Colosseum Timisoara Ballroom oferă acces facil pentru invitați, parcare privata mare, spații generoase și posibilitatea organizării unor evenimente elegante care rămân în amintirea tuturor.

Colosseum este una dintre cele mai apreciate pentru evenimente speciale în zona Timișoarei.

Citeste mai mult

Locale

Turism la Parța – patrimoniul și gastronomia locală, printre atracții

Publicat

pe

În cadrul proiectului „Parța, de la tradiție la turism“ derulat de Muzeul Național al Banatului, a fost organizat primul tur de ghidaj-test în comuna Parța din județul Timiș.

Conform organizatorilor, grupul a plecat dimineața din Timișoara și a urmat un traseu stabilit împreună cu localnicii. Au fost vizitate mai multe ferme din sat, unde participanții au discutat cu producătorii și au degustat produse locale.

S-a făcut o oprire la ferma de văcuțe, la ferma de măgăruși și la lăptăria „La Otilia”.

A urmat vizita la Biserica Ortodoxă din sat, apoi punctul central al zilei: Muzeul și Sanctuarul neolitic de la Parța. Vizita a fost ghidată de muzeograf dr. Dan Ciubotaru.

Sanctuarul este un sit arheologic vechi de aproximativ 6.000 de ani și reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri preistorice din sud-estul Europei. Reconstituirea muzeală permite publicului să înțeleagă structura construcției și rolul său ritualic în comunitatea neolitică. Acest punct muzeal este elementul care diferențiază Parța și îi oferă relevanță culturală reală.

După vizita la muzeu, traseul a continuat în gospodării locale, unde participanții au servit un prânz ușor, au gustat produse tradiționale și au vizitat moara, brutăria și un atelier de meșteșuguri.

Evenimentul a făcut parte dintr-un demers mai amplu care urmărește implicarea comunității în dezvoltarea unui model de turism rural bazat pe patrimoniu și gastronomie locală.

Foto: Constantin Duma

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite