Ne găsiți și pe:

Locale

Ziua Timișoarei. Timișoara City Celebration. PROGRAMUL evenimentelor

Publicat

pe

Anul acesta, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara își unesc forțele pentru a organiza, în parteneriat, două evenimente majore într-un singur cadru vibrant: „Ziua Timișoarei”, cu o tradiție de peste 25 de ani, și „Celebrarea orașului”, eveniment-platformă moștenit din programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Sub numele comun „Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration”, ediția din 2025 te invită, timp de trei zile, să trăiești orașul prin muzică, spectacole, artă și comunitate.

Vei avea parte de concerte în premieră cu artiști internaționali cu milioane de fani în toată lumea: MIKA și James Bay, dar și de show-uri electrizante cu Theo Rose, Minelli, VAMA, Blazzaj, Dincolo de Ziduri și legendarii Bajaga i Instruktori, în centrul orașului, pe Bd. I.C. Brătianu – transformat pentru trei zile în kilometrul zero al distracției.

Te vei bucura și de spectacolul acvatic „Acqua Forte Parade” al companiei franceze Ilotopie, de folclor autentic cu Ansamblul Timișul și invitații săi, precum și de artiști internaționali din Mongolia, Germania, Serbia și Ungaria.

Peste 180 de evenimente culturale, comunitare și sportive în peste 35 de locații – de la Parcul Civic și Bulevardul I.C. Brătianu până în Mehala – te așteaptă să ieși în oraș și să celebrezi Timișoara.

Accesul este gratuit la toate evenimentele din locația principală.

Vineri, 1 august 2025

19:00: Dincolo de Ziduri | concert

20:15: VAMA | concert

21:45: James Bay | concert în premieră la Timișoara

Sâmbătă, 2 august 2025

19:00: Blazzaj | concert

20:15: Minelli | concert

21:45: MIKA | concert în premieră la Timișoara

22:30: Acqua Forte Parade | show acvatic în premieră la Timișoara | Malurile Begăi (Zona Flora)

Duminică, 3 august 2025

19:00: Theo Rose | concert

20:00: Ansamblul „Timișul” și invitații: Laura Lavric, Andreea Voica, Nicolae Furdui-Iancu, Mariana Ionescu-Căpitănescu | spectacol folcloric

21:35: Bajaga i Instruktori | concert

22:30: Acqua Forte Parade | show acvatic în premieră la Timișoara – Malurile Begăi (Zona Flora)

Program evenimente oficiale – 3 august 2025

9:00: Depunere de coroane la monumentul colonelului Virgil Economu | Piața Petru Maior
12:30: Ceremonial militar – religios | Piața Unirii

18:00: Ședința Festivă a Consiliului Local al Municipiului Timișoara, dedicată sărbătoririi Zilei Timișoarei | Filarmonica „Banatul”, Sala „Capitol”, Bd. C.D. Loga, nr. 2

Locale

Continuă modernizarea Pasajului Solventul. Trafic închis pentru mașini, pietoni și bicicliști

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara reia lucrările la Pasajul Solventul, parte a nodului strategic de infrastructură din zona de Vest care va asigura noi conexiuni între Nordul și Sudul orașului. Pentru integrarea liniilor de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor, de la Solventul și de pe Strada Gării, vor dema lucrări de reamenajare a buclei de la ieșirea din pasaj și de montare a unor aparate speciale de cale. Aceste echipamente automate vor permite schimbarea direcției tramvaielor și conectarea noilor trasee.

„Pasajul Solventul a schimbat deja modul în care se circulă. Mii de șoferi au câștigat timp timp alegând această rută între Ronaț, Blașcovici și Iosefin. Reluăm acum lucrările cu etapa care va integra noile linii de tramvai și conexiunea cu strada Gării, astfel încât acest nod de infrastructură să funcționeze la întreaga sa capacitate”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția municipalității include șase aparate de cale: două pentru bucla Calea Bogdăneștilor; unul la intrarea în Pasajul Solventul, unul la ieșirea din pasaj, două pe strada Gării. În paralel, constructorul va executa lucrări de montare a liniei de tramvai și de reamenajare a buclei de pe Calea Bogdăneștilor.

Pentru execuția lucrărilor, din 27 iulie până la 31 decembrie, Pasajul Solventul va fi închis pentru mașini, pietoni și bicicliști. Tramvaiele de pe linia 5 vor fi înlocuite temporar cu autobuze începând cu data de 5 august.

De la deschiderea traficului, cu restricții, aproape 829.000 de autoturisme au traversat pasajul dinspre Calea Bogdăneștilor, iar aproximativ 543.000 dinspre zona Gării.

Investiția pe Strada Gării, cu o nouă linie de tramvai de peste 1,3 km și cale dublă, stații noi cu peroane, carosabil modernizat, trotuare noi și piste de biciclete, este programată să demareze, de asemenea, în acest an. Proiectul include și modernizarea rețelelor edilitare de apă, canalizare, gaze și telecomunicații, precum și instalarea unui sistem de supraveghere video integrat în managementul traficului.

Pasajul Solventul are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny. Face legătura între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării și are șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Investiția a inclus și o operațiune deosebit de complexă – împingerea pe sub linii de cale ferată a unui cheson de 3.500 mc de beton și 420 de tone de fier, fără oprirea trenurilor. Structura, cu o lungime de aproximativ 70 de metri și o lățime de 28 de metri, a fost împinsă dinspre strada Gării pe o distanță de circa 70 de metri, într-un timp record pentru o astfel de operațiune, desfășurată în sezonul rece: 3 luni.

Citeste mai mult

Locale

PROPUNERE. Activitățile de jocuri de noroc, restrânse pe o singură stradă din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara propune limitarea activităților de jocuri de noroc la o singură zonă din oraș, la ieșire spre Șag, pe strada Sulina, printr-un regulament care stabilește condițiile de autorizare și funcționare. Astfel, activitatea va putea fi desfășurată într-o zonă preponderent industrială, unde nu sunt locuințe și nici școli.

Regulamentul prevede și o excepție pentru activitățile de tip loto tradițional organizate de Loteria Română, care vor putea funcționa în continuare și în afara acestui perimetru, în spațiile proprii. În aceste locații nu vor fi permise însă alte tipuri de jocuri de noroc sau aparate de joc.

De asemenea, prin acest regulament Primăria Timișoara introduce o taxă anuală de autorizare, calculată în funcție de suprafața spațiului în care operatorii economici își desfășoară activitatea. Valoarea propusă pentru anul 2026 este de 1500 lei/ mp. Autorizația de funcționare pentru activitățile de jocuri de noroc va fi emisă pentru o perioadă de un an, pentru fiecare punct de lucru în parte, prin hotărâre a Consiliului Local.

Regulamentul prevede și sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de funcționare, printre care desfășurarea activității fără autorizație, în afara zonei aprobate sau permiterea accesului minorilor. În cazul abaterilor repetate, se poate dispune suspendarea activității și chiar retragerea autorizației.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului poate fi consultat la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0e34bcd4-1e7d-4a2a-8b49-3f37e7038f1b

Citeste mai mult

Locale

Global Village 2026. Timișoara va deveni epicentrul diversității globale

Publicat

pe

Pe 25 și 26 iulie, începând cu ora 18:00, Timișoara va deveni epicentrul diversității globale prin găzduirea evenimentului Global Village.

Astfel, AIESEC Timișoara va găzdui cei mai mulți internaționali de până acum, oferindu-le oportunități de stagii internaționale, experiențe de voluntariat și proiecte educaționale cu impact local și global.

Totodată, AIESEC dorește să reunească voluntarii din toate colțurile lumii pentru a crea cel mai mare eveniment multicultural din Timișoara.

Evenimentul este dedicat în special tinerilor care își doresc o experiență autentică de expunere transculturală. Participanții vor avea ocazia unică de a interacționa direct cu reprezentanți și ambasadori culturali din țări precum Turcia, China, Egipt și Tunisia și multe altele.

„Global Village este mai mult decât un simplu festival; este locul unde diferențele noastre devin punți de legătură și ne demonstrează că suntem mai puternici împreună. Ne dorim ca prin acest eveniment să oferim comunității din Timișoara o fereastră către lume și să inspirăm tinerii să devină cetățeni globali activi”, a declarat Brianna Ghenade, directorul de evenimente al AIESEC Timișoara

Global Village este principala inițiativă multiculturală susținută de către AIESEC prin care își propune să aducă nu doar un simplu eveniment cultural, dar o oportunitate de a crește înțelegerea interculturală între participanți și comunitatea locală.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite