Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Mare grijă unde faceţi grătare de 1 Mai!

Publicat

pe

Poliția Locală Timișoara atrage atenția persoanelor care vor să se bucure de aer liber în week-endul prelungit de 1 Mai că trebuie să respecte anumite reguli, referitoare la ieșirea la iarbă verde, la picnic și grătare.

Este în vigoare Legea nr. 54 din 2012 care reglementează activităţile de picnic, desfăşurate pe domeniul public ori privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, având ca scop prevenirea, reducerea şi eliminarea impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic.

Potrivit Legii 54/2012, persoanele fizice care desfăşoară activitatea de picnic sunt obligate, printre altele, să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate, să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă, să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat, să parcheze autovehiculele doar în zonele special amenajate în acest scop, să folosească pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice doar locurile special amenajate, amenzile fiind încadrate între 300 și ajungând până la 3.000 de lei.

Desfăşurarea activităţii de picnic în afara zonelor special amenajate pentru astfel de activităţi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 3.000 lei.

În Timişoara, activitățile de picnic sunt permise, dar fără aprinderea focului, în parcurile special amenajate Carmen Sylva, Parcul Uzinei și Parcul Karlsruhe.

Pe platoul din zona Pădurea Verde, vizavi de Muzeul Satului, locație devenită deja tradițională, se pot desfășura, de asemenea, activități specifice sărbătoririi zilei de 1 Mai.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Trafic închis în centrul Timișoarei pentru evenimentul The Color Run. Restricții și la circulația troleibuzelor și autobuzelor

Publicat

pe

Comisia de Avizare a Adunărilor Publice, Comisia de Circulaţie și Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș au avizat restricțiile de trafic cu ocazia evenimentului The Color Run care va avea loc sâmbătă, 17 mai 2025, la Timișoara.

Astfel, pentru buna desfășurare a evenimentului, între orele 10 și 17, traficul rutier va fi închis pe întregul traseu al evenimentului:

Piaţa Libertăţii – str. Lucian Blaga  –  str. 20 Decembrie 1989 – pod Mitropolit Andrei Șaguna (sensul din amonte)  – bd. Vasile Pârvan  – prin pasajul Michelangelo  – întoarcere 180 la stânga înainte de ieșirea din pasaj înspre bd. Corneliu Coposu – înapoi prin pasajul Michelangelo – bd. Vasile Pârvan – pod Mitropolit Andrei Șaguna (sensul din amonte) – str. 20 Decembrie 1989 – bd. I.C. Brătianu – întoarcere 180 la stânga înainte de sens giratoriu Michelangelo – bd. I.C. Brătianu – str. Carol Telbisz – str. Dimitrie Cantemir – FINISH (B): Piaţa Libertăţii.

Restricții și la circulația mijloacelor de transport în comun

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, sâmbătă, 17 mai 2025, în intervalul orar 12.00 – 19.00, vor avea loc modificări în circulația mijloacelor de transport public, ca urmare a desfășurării celei de-a 9-a ediții a evenimentului sportiv The Color Run.

Traseele deviate sunt următoarele:

Troleibuzul liniei 16 va circula dus-întors pe traseul liniei 15 între stațiile Poșta Mare și Complexul Studențesc, ca urmare a închiderii bulevardului Vasile Pârvan.
Autobuzul liniei E8 va circula deviat, fără opriri în Pasajul Michelangelo și Piața Bălcescu.
Autobuzele liniei Expres 7:

Traseu dus: strada Traian Grozăvescu – bulevardul Mihai Eminescu – Michelangelo – strada Cluj – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu – reluarea traseului obișnuit;

Traseu întors: Splaiul Tudor Vladimirescu – bulevardul Mihai Viteazu – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Eroilor de la Tisa – Michelangelo – bulevardul I.C. Brătianu – strada Traian Grozăvescu.

Autobuzele liniei Expres 3:

Traseu dus: Aleea FC Ripensia – bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu – Splaiul Tudor Vladimirescu – reluarea traseului existent;
Traseu întors: bulevardul Mihai Viteazu – bulevardul Victor Babeș – strada Cluj – reluarea traseului existent.

Mențiune: În cazul în care condițiile meteo nu permit desfășurarea evenimentului în ziua de sâmbătă, modificările vor fi valabile în duminica, 18 mai 2025, în același interval orar.

Citeste mai mult

Locale

Primăria Timișoara se alătură structurii care pune bazele Asociației Club Sportiv Știința Poli Timișoara

Publicat

pe

Consiliul Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara, Universitatea Politehnică din Timișoara și firma CJT, SC SERVICE CONS PREST SRL, pun bazele Asociației Club Sportiv Știința Poli Timișoara – o structură comună dedicată susținerii actualei echipe reprezentative de fotbal a orașului în competițiile naționale. Echipa activează în momentul de față în Liga a III-a și se luptă la promovare.

Noua Asociație va permite atragerea legală de fonduri publice nerambursabile pentru susținerea clubului atât la nivel de seniori, cât și pentru dezvoltarea sectorului juvenil. Clubul de fotbal va cesiona noii entități drepturile sportive, într-un pas esențial pentru reorganizarea funcțională și financiară a activității.

„E un moment istoric pentru Timișoara. Au fost prea mulți ani de așteptare, frustrare și neputință. Mă bucur că primul nostru proiect comun este tocmai renașterea tradiției fotbalistice timișorene. Timișoara merită o echipă pe măsura istoriei și a ambițiilor sale. Primăria Timișoara e în grafic cu construcția noului stadion al orașului, unde de anul viitor echipa va putea să joace. Din partea mea, aveți garanția că deciziile sportive vor rămâne acolo unde le este locul: în mâinile profesioniștilor, nu ale politicienilor. Este timpul să reconstruim”, spune primarul Dominic Fritz.

În prezent, clubul activează sub forma unei societăți pe acțiuni – structură care, conform legislației, limitează implicarea administrației publice în finanțare. Înființarea Asociației deschide astfel o nouă etapă de sprijin instituțional și financiar a fotbalului timișorean.

„Astăzi facem încă un pas important pentru renașterea fotbalului timișorean. Mă bucur că Primăria Timișoara s-a alăturat oficial proiectului Poli, unul început în urmă cu câteva luni de către Consiliul Județean Timiș împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara. Dincolo de semnificația sportivă, vorbim despre un semnal clar că administrațiile locale pot construi împreună atunci când există viziune, seriozitate și respect. Un asemenea proiect înseamnă mai mult decât o echipă de fotbal, e un simbol al solidarității la nivelul Timișoarei, dar și al responsabilității față de viitorul sportului de aici.Reușita unui asemenea proiect nu poate veni decât dintr-o colaborare onestă, cu obiective clare și asumate. Astăzi punem bazele unei structuri transparente, moderne și eficiente care va permite susținerea echipei atât la nivel de performanță, cât și în formarea unor noi generații de jucători. Timișoara va avea acum resursele financiare pentru a susține o echipă competitivă”, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș

„Mă bucur că și Primăria Timișoara vine alături de Consiliul Județean și, bineînțeles, de Universitatea Politehnica, la consolidarea proiectului celui mai important brand sportiv bănățean, POLI Timișoara, pentru că implicarea ambelor instituții a fost solicitată de către diverși sponsori de-a lungul timpului. Proiectul început acum mai bine 10 ani de către Universitatea Politehnica și Druckeria are astfel șanse nu doar să coaguleze energiile suporterilor din toată regiunea Banatului, ci și să facă performanță, lucru pe care ni l-am dorit mereu. Nu este vorba de un nou început, ci de o consolidare cu ajutorul administrației locale și județene, a unui proiect de suflet pentru întreaga comunitate”, spune conf.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Statutul Asociației a fost aprobat ieri de către Senatul Universității Politehnica din Timișoara. În zilele următoare, primarul Dominic Fritz va înainta Consiliului Local proiectul de hotărâre pentru aprobarea participării municipiului în noua structură.

Timișoara va avea un club de fotbal nou: Club Sportiv Știința Poli Timișoara

Citeste mai mult

Locale

O nouă pizzerie deschisă în sudul Timișoarei promite să cucerească iubitorii de arome italiene: Pizza-ColosseumTimisoara

Publicat

pe

Sudul Timișoarei are un nou motiv de bucurie culinară: recent s-a deschis Pizza-ColosseumTimisoara, un loc care îmbină tradiția italiană autentică cu ingrediente proaspete și servicii rapide.

Situată într-o zonă accesibilă pentru locuitorii din Giroc, Chișoda, Calea Șagului, Calea Girocului și Bălcescu-Braitim, pizzeria promite să devină rapid una dintre favoritele din oraș.

La cârma bucătăriei se află nimeni altul decât Giuseppe Tizzani, cunoscut sub numele de „Pipo”, un bucătar italian cu renume, care aduce cu el pasiunea și măiestria tradițională din inima Italiei.

Sub semnătura sa, fiecare pizza este o experiență – de la clasicul Margherita (29 de lei) până la specialitatea casei, Pizza Colosseum, un deliciu care pornește de la 36 de lei și promite o explozie de gusturi.

Pizza-ColosseumTimisoara oferă momentan doar livrare sau ridicare de la locație, între orele 12:00 și 21:45, de luni până sâmbătă. Clienții pot comanda pizza medie începând cu 29 de lei, iar gama variată acoperă atât preferințele clasice, cât și combinații inovative.

Și veștile bune nu se opresc aici: în curând, meniul se va extinde cu paste proaspete, preparate cu rețete tradiționale italiene, dar și cu specialități românești reinterpretate în stilul unic al lui Pipo.

Dacă ești în căutarea unei pizza autentice, cu blat perfect rumenit, sos de roșii aromat și toppinguri de calitate, Pizza-ColosseumTimisoara e locul de unde trebuie să comanzi.

Gustul Italiei e acum mai aproape ca niciodată – la doar un telefon distanță (0775.11.28.11)

Pentru comenzi rapide și delicioase, sudul Timișoarei are un nou reper: Pizza-ColosseumTimisoara.

Meniul poate fi vazut pe www.pizza-colosseumtimisoara.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite