Ne găsiți și pe:

Actualitate

Modificări pe mai multe tronsoane de circulație, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timişoara anunţă faptul că, odată cu finalizarea lucrărilor la carosabilul de pe str. Arieş, începând cu data de 26 aprilie 2019, ora 08,00 circulaţia pe str. Cluj, respectiv Arieş pe tronsonul cuprins între Intersecţia Michelangelo şi str. Surorile Martir Caceu  se va desfăşura într-un singur sens de circulaţie pe toate cele 4 benzi, prima bandă fiind prioritară pentru autovehiculele de transport public, taxi, Salvare, Pompieri, Poliţie, etc.

Pe str. Arieş, direcţia str. Surorile Martir Caceu – Bv. L. Rebreanu (spre Spitalul Judeţean) se va circula pe trei benzi, iar la intersecţia cu bv. L Rebreanu vor fi patru benzi, astfel: prima bandă va fi de dreapta spre Calea Şagului, a doua bandă va fi de înainte şi la stânga (înainte spre Spitalul Judeţean, stânga spre AEM), a treia bandă de stânga spre AEM, a patra bandă stânga spre AEM  pe calea de rulare a tramvaiului până după intersecţia cu Aleea Sănătăţii când a treia bandă se va replia cu cele două benzi spre AEM.

De asemenea, staţia de tramvai de pe bv. L. Rebreanu direcţia Calea Şagului (vis-a-vis de Mc Donald’s) se va reloca după intersecţie, iar trecerea de pietoni care traversează bv. L. Rebreanu (colţ cu Mc Donald’s) se va desfiinţa.
Pe str.Arieş, pe sensul de la  Bv. L. Rebreanu spre str. Surorile Martir Caceu, se va circula pe două benzi de circulaţie, iar la intersecţia cu str. Calea Martirilor respectiv cu str. Surorile Martir Caceu se va continua pe str. Surorile Martir Caceu obligatoriu la dreapta.

Totodată, ieşirea din parcarea din Zona Stadion va fi asigurată controlat prin semafor, odată cu relocarea trecerii de pietoni de pe str. Arieş.

Drept urmare, inclusiv liniile de transport 15 şi 16 îşi vor modifica traseul spre centru astfel: de la intersecţia str. Arieş cu Calea Martirilor se continuă pe str. Surorile Martir Caceu – Aleea F.C. Ripensia – Intersecţia Michelangelo, având următoarele staţii: pe  Aleea F.C. Ripensia în dreptul Sălii Olimpia, respectiv pe  Aleea F.C. Ripensia înainte de intrarea în Intersecţia Michelangelo, iar pe viitor se va crea a patra  bandă pe Aleea F.C.Ripensia prioritară pentru autovehiculele de transport public, taxi, Salvare, Pompieri, Poliţie, etc.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite