Ne găsiți și pe:

Actualitate

Noi amenzi de circulație. Amenda maximă pentru șoferi poate ajunge la 14.500 de lei

Publicat

pe

Amenzile aplicate pentru încălcarea regulilor de circulație vor crește din februarie, odată cu majorarea cu 200 de lei a salariului minim, indicator de care acestea sunt strâns legate. În prezent, un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie.

 

În prezent, un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie. Cum salariul minim va urca, din februarie, de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, și amenzile de circulație vor crește corespunzător.

 

Astfel, valoarea unui punct-amendă va crește de la 125 de lei la 145 de lei, ceea ce înseamnă că cea mai mică amendă va fi 290 de lei, față de 250 lei astăzi, iar cea mai mare amendă va urca de la 12.500 de lei la 14.500 de lei.

 

Aceasta deoarece diversele contravenții rutiere sunt sancționate de la două puncte de amendă în sus.

 

Concret, pentru sancțiuni clasa I (precum conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteză cu cel puțin 10 km/h sub limita minimă obligatorie stabilită pe tronsonul de drum respectiv, nerespectarea obligației de semnalizare a manevrei de schimbare a direcției de mers, lăsarea liberă în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comandă a vehiculului, nerespectarea semnificației culorii galbene a semaforului, conducerea unui vehicul ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheață sau zăpadă de natură a împiedica identificarea numărului de înmatriculare sau de înregistrare) sunt aplicate 2 sau 3 puncte-amendă, iar pentru sancțiuni clasa II (nerespectarea semnalelor polițiștilor de frontieră, nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonoră de către conducătorii de vehicule, nerespectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor de obligare) sunt aplicate 4 sau 5 puncte-amendă.

 

Pentru sancțiuni incluse în categoria III (conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat, neîndeplinirea obligațiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului, nepăstrarea distanței laterale suficiente față de vehiculul care circulă din sens opus, nerespectarea de către conducătorul de vehicul a semnificației indicatoarelor și marcajelor de interzicere sau restricție ori a celor temporare, nerespectarea obligației de a permite părăsirea intersecției conducătorului vehiculului rămas în interiorul acesteia, nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor, nerespectarea regulilor privind circulația pe benzi) sunt aplicate de la 6 la 8 puncte-amendă, iar pentru cele din categoria IV (conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, neefectuarea radierii vehiculelor din evidență, neefectuarea verificării medicale periodice, lipirea de afișe, inscripții sau înscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile acestora, săvârșirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanților la trafic, aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanțe sau vehicule, transportul animalelor pe locurile din față ale vehiculelor, conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă,  montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a cărui durată a semnalului depășește mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depășește pragul fonic prevăzut de lege) sunt aplicate de la 9 la 20 puncte-amendă.

 

Pentru ultima clasă de sancțiuni și care este valabilă doar pentru persoane juridice (nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferată, amplasarea în zona drumului public de dispozitive care pot fi confundate cu indicatoarele ori instalațiile care servesc la semnalizarea rutieră) sunt aplicate de la 21 la 100 puncte-amendă.

 

În ultimii șase ani, ca efect al majorărilor salariului minim, valoarea punctului-amendă a urcat de la 67 de lei în 2011 la 70 de lei în 2012, la 80 de lei în 2013, la 90 de lei în 2014, la 105 lei în 2015 și la 125 de lei în 2016, ajungând acum la 145 de lei.

 

Contravenientul, cu excepția persoanei juridice, poate achita, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției, jumătate din minimul amenzii.

 

Pentru alte contravenții precum folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive de tip „mâini libere”, nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, circulația pe un sector de drum pe care accesul este interzis, nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E) sau oprirea neregulamentară sunt aplicate, pe lângă amendă, și puncte de penalizare.

 

În cazul cumulului de 15 puncte de penalizare este suspendat dreptului de a conduce autovehiculul.

 

Sursa: profit.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iulie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 6 – 12 iulie 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Din țară

Se anunță noi restricții de circulație (> 7,5 t) din cauza codului roșu de caniculă

Publicat

pe

Luni, 29 iunie 2026, și marți, 30 iunie 2026, în intervalul orar 12:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și Ilfov.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

CNAIR amintește conducătorilor auto că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția:

o  transporturilor de persoane;

o  transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

o  vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră;

o  transporturilor funerare;

o  transporturilor poștale;

o  transporturilor de echipamente de prim ajutor;

o  transporturilor pentru distribuire de carburanți;

o  transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată;

o  transporturilor pentru tractări vehicule avariate;

o  transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

o  transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

o  transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;

o  transporturilor produse provenite din exploatări agricole;

o  transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale;

o  transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);

o  transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală).

De asemenea, în perioada restricțiilor, vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor cu care CNAIR SA are contracte de lucrări si de servicii în derulare, precum și cele utilizate pentru execuția lucrărilor la Magistrala 6 de metrou București.

 În funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M restricțiile vor fi actualizate.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro  – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite