Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Nu ai luat BAC-ul? Te poți înscrie la sesiunea de toamnă

Publicat

pe

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iulie. Examenul va începe în 27 iulie cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Primele rezultate vor fi afişate în 1 septembrie.

Potrivit calendarului de bacalaureat, în perioada 10 – 13 iulie are loc înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen, iar în 27 iulie este prevăzută înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe.

Probele scrise ale examenului încep în 20 august, cu Limba şi literatura română, 21 august – Limba şi literatura maternă, 22 august – proba obligatorie a profilului şi 23 august – proba la alegere a profilului şi specializării.

Din 24 august încep probele orale ale examenului de bacalaureat. Astfel, în perioada 24 – 27 august este programată evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în 28 august – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 29-30 august – evaluarea competenţelor digitale, iar în 30 – 31 august – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

În 1 septembrie, până la ora 12.00, vor fi afişate rezultatele, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 – 16.00. În intervalul 2 – 5 septembrie este programată soluţionarea contestaţiilor, iar în 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

Funeralii de stat pentru fostul președinte Ion Iliescu. Programul ceremoniilor

Publicat

pe

În zilele de 6 şi 7 august 2025 vor fi organizate funeralii de stat în onoarea fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, calendarul şi desfăşurarea ceremoniilor fiind stabilite de Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat împreună cu reprezentantul familiei.

Guvernul a anunţat programul oficial al ceremoniilor:

Miercuri, 6 august 2025

Ora 08:30 – Deplasarea autovehiculului mortuar de la spitalul „Agrippa Ionescu” către Palatul Cotroceni pe traseul: Strada Arhitect Mincu – Bdul Kiseleff – Piaţa Victoriei – Bdul Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Bdul Regina Elisabeta – Bdul Mihail Kogălniceanu – Pod Eroilor – Bdul Eroii Sanitari – Bdul Gheorghe Marinescu

Ora 09:00 – Cortegiul Funerar intră în curtea Palatul Cotroceni – Poarta Marinescu – Gardă de onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” prezintă onorul

09:08 – Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte al României Ion Iliescu este depus pe catafalc în Sala Unirii

09:10 – Militarii intră în Gardă Onor la Catafalc

09:15 – Scurt moment religios

09:30 – 12.30 – Ceremonia de prezentare a condoleanţelor de către înalţi oficiali / Semnare în Cartea de Condoleanţe

13:00-18:00 – Prezentare condoleanţe de către cetăţeni

Accesul se va face pe la Intrarea Registratură din Bd. Geniului (Zona Statuii Leu).

Ieşirea se va face pe la Poarta Muzeu din Şoseaua Cotroceni.

Publicul poate depune flori sau lumânări doar în spaţiul special amenajat din faţa Palatului Cotroceni, în parcarea Administraţiei Prezidenţiale din Bd. Geniului

18:30 – Prezentare condoleanţe foşti colaboratori şi apropiaţi

19:00 – Moment religios (Rânduiala Slujbei Stâlpilor)

20:00 – Se încheie procesiunea

Pe timpul nopţii, se va asigura Gardă la Catafalc de către Brigada 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”

Joi, 7 august 2025 – declarată zi de doliu naţional

09:00-09:50 – Sosirea invitaţiilor

10:00 – Scurt moment religios

10:10 – Ceremonia Gărzii la Catafalc

10:15 – Moment de reculegere

10:16 – Ridicarea de pe catafalc a sicriului

Sicriul este purtat spre ieşirea oficială din Palatul Cotroceni (traseu: Sala Unirii – Galeria Basarabilor – Holul de Onoare – Copertină);

La Copertină sunt prezente Şiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forţelor Armate precum şi Muzica Militară (trompet) pentru Onor;

Se trage clopotul de la Biserica Cotroceni

10:20 – Plecarea cortegiului de la Copertină / Deplasarea cortegiului funerar spre Biserica Cotroceni

10:30-11:30 – Oficierea slujbei religioase de înmormântare

11:15 – Intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu

11:35 – Cortegiul Funerar pleacă din Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni-Poarta Marinescu

11:40 – Gardă de Onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” – Platoul Marinescu

Garda prezintă ultimul onor – înclinarea drapelului.

Intonarea Imnului Naţional al României.

Cortegiul va trece prin faţa Gărzii.

Deplasarea cortegiului va avea loc pe traseul Bdul Gheorghe Marinescu, Bdul Eroii Sanitari – Bdul Eroilor – Strada Bagdasar – Şoseaua Panduri – Bdul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bdul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea 3.

Sosirea cortegiului funerar la Cimitirul Militar Ghencea III

Ceremonia de înmormântare

Sicriul este amplasat la intrarea în cimitir pe un afet de tun;

Formare cortegiu funerar şi prezentare onor;

Înhumarea are loc în prezenţa familiei şi apropiaţilor.

Ion Iliescu, primul președinte al României după Revoluția din ’89, a murit la vârsta de 95 de ani

Citeste mai mult

Din țară

Ion Iliescu, primul președinte al României după Revoluția din ’89, a murit la vârsta de 95 de ani

Publicat

pe

Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

Guvernul a anunţat încetarea din viaţă a fostului preşedinte, precizând că detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului şef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare.

7 august va fi declarată zi de doliu naţional.

„Astăzi, 5 august 2025, domnul Ion Iliescu a încetat din viaţă, decesul fiind înregistrat la ora 15:55. Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“ transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor. Ion Iliescu a fost internat în unitatea noastră începând cu 9 iunie, iar pe parcursul celor 57 de zile de spitalizare echipa medicală multidisciplinară a depus toate eforturile pentru a-i asigura îngrijirea şi tratamentul necesare. Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“ rămâne fidel misiunii sale de a pune pe primul loc viaţa, demnitatea şi respectul pentru pacienţii săi”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a spitalului în care Iliescu a fost internat timp de aproape două luni.

Ion Iliescu a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004. Între 1996-2000 și 2004-2008 a fost senator din partea PSD.

Citeste mai mult

Din țară

APIA va digitaliza principalele servicii publice

Publicat

pe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „’Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură”, un demers strategic de digitalizare destinat simplificării accesului fermierilor la serviciile publice gestionate de agenție.

Potrivit unui comunicat al APIA, proiectul este finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), Prioritatea 2 – Digitalizarea administrației publice centrale și a mediului de afaceri, și are o valoare totală eligibilă, inclusiv TVA, de 93,583 milioane lei. Din această sumă, 70,14 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă FEDR, iar 23,443 milioane lei provin din bugetul național.

Implementat pe o perioadă de 3 ani, proiectul vizează transformarea digitală a principalelor servicii publice oferite de APIA, precum: administrarea și plata schemelor de sprijin pentru fermieri; emiterea licențelor de export-import pentru produse agricole; gestionarea și plata rentei viagere.

Noua platformă va permite o relaționare simplificată între instituție și beneficiari, reducând semnificativ birocrația și timpul necesar pentru depunerea cererilor sau obținerea de documente relevante, subliniază sursa citată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite