Ne găsiți și pe:

Actualitate

Olimpiada Balcanică de Informatică pentru seniori și juniori, la Timișoara

Publicat

pe

Olimpiadele Balcanice de Informatică pentru seniori şi juniori la care participă loturi din 13 ţări încep, sâmbătă, la Timişoara.

Fiecare echipă are în componenţă maximum patru elevi şi este coordonată de doi profesori, compeţitiile fiind organizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, în parteneriat cu autorităţile locale. 

Olimpiada Balcanică de Informatică pentru seniori (ediţia a 26-a) şi Olimpiada Balcanică de Informatică pentru juniori (ediţia a 12-a) se desfăşoară la Timişoara, în perioada 7 – 13 iulie.

Festivitatea de deschidere va avea loc duminică, la Teatrul Naţional, la ora 17:00.

Potrivit regulamentelor de organizare, participanţii sunt elevi din învăţământul secundar, cu vârsta de până la 15 ani şi jumătate (juniori), respectiv 19 ani (seniori). Fiecare echipă are în componenţă maximum patru elevi şi este coordonată de doi profesori. Ţara gazdă are dreptul să înscrie două echipe.

La ediţiile din acest an au confirmat participarea loturile olimpice de profil din ţările din regiune, precum şi din ţări cu statut de invitat: România, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Serbia, Slovenia, Italia, Turcia şi Turkmenistan.

Balcaniadele de informatică sunt organizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Primăria Timişoara, Universitatea de Vest şi Universitatea Politehnică şi unităţi de învăţământ din Timişoara.

Din țară

ANUNȚ. Elaborare PUZ centrală electrică fotovoltaică 11 MW pe sol Timișoara Nord

Publicat

pe

S.C MARTIN ELECTRICITYS.R.L, cu sediul social în judetul Timiș, Municipiul Timișoara, strada Salcâmilor, nr. 8, parter, camera 2, anunţă elaborarea primei versiuni a „P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD“, amplasat în extravilanul Municipiului Timișoara, nr. Cad. 419911, nr. Cad. 403717, jud. Timis și declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.

Consultarea primei versiuni a planului urbanistic – PUZ, se poate realiza la adresa: localitatea Timișoara, str. Piata Mocioni, nr.2 jud. Timiș, în zilele de luni – joi, între orele 10:30 – 17.30; tel:0737508899

Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul ANMAP-DJM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu, nr. 18-18A, jud. Timis, în termen de 15 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.

Citeste mai mult

Din țară

Solstițiul de vară. Când începe vara astronomică

Publicat

pe

Solstițiul de vară din 2026 va avea loc, în acest an, în 21 iunie, la ora 11:24, ora României, conform datelor publicate de reprezentanții Observatoului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, pe site-ul astro-urseanu.ro.

Acest moment marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică și aduce cea mai lungă zi din întregul an.

În această zi, Soarele urcă cel mai sus pe cer la amiază, iar lumina naturală durează mai mult decât în orice altă perioadă a anului. În România, ziua depășește 15 ore de lumină, iar noaptea devine cea mai scurtă din an.

După solstițiu, zilele încep încet să se scurteze, chiar dacă temperaturile de vară continuă să crească în următoarele luni. Fenomenul are loc în același moment peste tot în lume, însă ora diferă de la o țară la alta, în funcție de fusul orar. De-a lungul timpului, solstițiul de vară a fost legat de multe tradiții și obiceiuri populare. În mai multe culturi europene, această perioadă era văzută ca un simbol al luminii, al fertilității și al naturii aflate la apogeu.

Solstițiul de vară este fenomenul astronomic care marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică. El are loc în fiecare an în jurul datei de 20 sau 21 iunie și reprezintă momentul în care partea de nord a Pământului primește cea mai multă lumină de la Soare.

Totul se întâmplă din cauza felului în care este înclinat Pământul. Planeta noastră nu se rotește perfect drept în jurul Soarelui, ci este ușor înclinată, cu aproximativ 23,5 grade. Această înclinare este motivul pentru care există anotimpurile. În perioada solstițiului de vară, emisfera nordică este orientată cel mai mult spre Soare. Din această cauză, razele soarelui ajung mai direct pe această parte a planetei, iar ziua devine foarte lungă.

Citeste mai mult

Din țară

Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA

Publicat

pe

Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16 milioane de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Sunt eligibile la plată cheltuielile aferente intervenţiilor apicole efectuate începând din 1 ianuarie 2026 și până la data depunerii cererii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite