Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Om de afaceri ridicat de mascați la Sânandrei

Publicat

pe

 *Suspiciune de evaziune fiscală de peste 3 milioane de euro

  ”Mascații” de la forțele speciale de intervenție ale Jandarmeiei l-au ”călcat” joi dimineța pe unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din vestul țării.

 

Cristian Dumitru Popa este cercetat pentru o evaziune fiscală de aproximativ 3  milioane de euro, oamenii legii efectuând percheziții la vila sa din Sânandrei dar și la sediile firmelor suspectului și ale colaboratorilor acestuia din Timișoara și Iecea Mare. Popa, în vârsta de doar 37 de ani, este cunoscut ca unul dintre cei mai potenți oameni de afaceri din Timiș, principala sursă de venit fiind comerțul cu cereale.

Potrivit Biroului de presă al DNA, ”procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție comise în perioada 2009 – 2013. În cursul dimineții de 18 februarie 2016, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 6 locații situate în municipiul Timișoara și în localități din județul Timiș, la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane fizice”. Ancheta DNA dura de 4 ani, în toată această perioadă procurorii fiind sprijiniți de lucrători ai Serviciului Român de Informații și ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

 

Se pare că Popa achiziționa cereale de la persoane fizice și emitea facturi pe ”firme pirat” care erau bagate în insolvență imediat ce se recupera TVA-ul de la stat.  Cristian Dumitru Popa era renumit și prin mașinile de lux pe care le conducea (Porsche, Bentley etc) dar și prin relațiile pe care le avea la nivel înalt și în lumea politica.

 

Locale

Zboruri directe de la Timișoara spre Istambul, cu compania Turkish Airlines

Publicat

pe

Lansarea primei curse directe spre Istanbul cu Turkish Airlines de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia“ din Timișoara a avut loc miercuri, 1 aprilie.

Astfel s-a deschis o conexiune importantă a orașului Timișoara, a vestului șării, către una dintre cele mai mari porți aeriene ale lumii.

Nu este doar o nouă rută, ci o conexiune reală cu sute de destinații internaționale, 350 mai exact, din 132 de țări, care crează mai multe oportunități pentru business, turism și dezvoltare.

Timișoara tocmai a devenit și mai conectată, iar întreaga lume e mai aproape ca niciodată.

Zborurile vor avea o frecvență de 5/săptămână iar prețurile pornesc de la 116 euro/călătorie.

Zborul pe ruta Timișoara – Istanbul, operat de compania Turkish Airlines, durează 1 oră și 40 de minute.

Citeste mai mult

Locale

Se reia circulația cu vaporașele pe Bega, la Timișoara

Publicat

pe

Începând cu 1 aprilie 2026, transportul public pe apă se va relua oficial în Timișoara!

Zilele trecute, vaporașele STPT au fost lansate la apă, pregătind reluarea curselor regulate pe canalul navigabil Bega.

Cele șase ambarcațiuni de pasageri care au navigat pe canalul navigabil Bega în sezonul 2025 au fost retrase, începând cu data de 1 noiembrie 2025, pe platforma special amenajată din Depoul Dâmbovița.

Anul trecut, peste 140.000 de timișoreni și turiști au ales vaporașele STPT pentru deplasările lor în oraș sau pentru momentele de relaxare pe Bega, făcând parte din povestea transportului public pe apă al Timișoarei.

Citeste mai mult

Administrație

Aplicația Atlas, activă la Timișoara. Se pot obține certificate fiscale

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția Fiscală, reamintește contribuabililor, persoane fizice și juridice, că pot obține automat certificatele de atestare fiscală necesare la achiziția de bunuri mobile și imobile prin aplicația Atlas.

Astfel, persoanele care dețin un cont în aplicație pot accesa secțiunea „Certificate fiscale” și selecta opțiunea „Necesar alte scopuri”, pentru a genera automat documentele fiscale necesare în diverse situații, fără verificări suplimentare.

Timișorenii pot obține instant certificatul fiscal pentru diverse situații, cum ar fi: credit ipotecar, bancă, chirie, bursă școlară, ajutor social, informare, instanță, ambasade, cetățenie, licitații, obținere avize, cesiunea părților sociale, radierea sau dizolvarea societăților. De asemenea, certificatul fiscal este emis automat și pentru instituții sau programe precum: ANAF, Administrația Fondului de Mediu (panouri fotovoltaice), Institutul Național al Patrimoniului – Programul Național de Restaurare, Programul Rabla (achiziția de autoturisme), schema de minimis sau fonduri europene.

Pentru operațiuni care necesită verificări suplimentare din partea Direcției Fiscale, cum ar fi vânzarea bunurilor sau cesiunea unui contract de leasing, certificatul fiscal se eliberează pe baza verificărilor interne.

Pentru a folosi serviciul online, contribuabilii trebuie să dețină un cont de acces în Atlas (user și parolă). Accesul la platformă se face aici: https://plata.dfmt.ro/Plata2/auth/login

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite