Parlamentul European a votat propunerea Comisiei Europene de a extinde anul exercitării titlului de Capitală Europeană a Culturii pentru Timișoara, în 2023. Modificările cu privire la...
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a avut în cursul zilei de vineri, după ceremonia de învestire în funcția de primar, o serie de întâlniri cu reprezentanții mai...
Poliția a reuşit să-l prindă pe principalul suspect în cazul femeii ucise violent în Timişoara, pentru un telefon şi o sumă modică bani. Crima oribilă, petrecută...
Dominic-Samuel Fritz a fost învestit, vineri, în funcția de primar al Timişoarei iar în discursul ţinut la ceremonie acesta a declarat că nu tolereaza „şmecheria”și că...
Tarom a anunțat joi că toate zborurile către Londra din perioada 7-30 noiembrie au fost anulate. De asemenea, „din cauza contextului actual complicat”, numeroase alte curse...
Prefectul Liliana Oneț a condus o ședință a Comitetului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, joi, la care au participat pe lângă reprezentanți ai Direcției...
Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, prin programul Memoriile Cetății, a desemnat câștigătorii concursului de picturi murale cu tema Istoria, specificul și spiritul Timișoarei....
O femeie, în vârstă de 38 de ani, a murit, joi seara, după ce a fost bătută și tâlhărită pe o stradă din Timișoara. Femeia a...
Pompierii timișeni vor putea răspunde mai rapid la intervenții în urma unei investiții de aproximativ 250 de mii de lei a Consiliului Județean. Mai exact, CJ...
Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au dezvoltat şi implementat serviciul electronic Programarea online care dă posibilitatea contribuabililor de a se programa pentru...