Având în vedere apariția și evoluția unor focare de gripă aviară, în mai multe state membre ale Uniunii Europene (România, Polonia, Ungaria, Slovacia), Primăria municipiului Timișoara...
Începând din 29 ianuarie 2020, se distribuie pachetele cu produse de igienă în cadrul POAD 2019-2021, program derulat în baza HG nr. 784/2018 pentru stabilirea unor...
Aproximativ o treime dintre români preferă berea, bărbaţii fiind principalii consumatori, iar pe locul doi se situează vinul liniştit, ales de unul din cinci români, urmat...
Patru dintre cei cinci copii ai unei familii din Timișoara au murit, miercuri seara, după ce s-au intoxicat cu fumul provenit de la un incendiu care...
Timișoara Fire Festival, primul și singurul festival de jonglerii cu foc din România, care reunește dansul, teatrul, într-o complexă coregrafie ce îmbină sportul și arta, ajunge...
Perioada de înregistrare a aplicaţiilor în programul destinat studenţilor care doresc să lucreze în Germania pe perioada vacanţei de vară, minimum 2 luni, a început, zilele...
Patru pietoni din zece sunt atenţi mai mult la telefon atunci când traversează strada, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în decursul lunii decembrie de o companie...
Plata impozitelor și taxelor locale va începe luni, 13 ianuarie, când vor putea fi achitate impozitele pe apartamente, clădiri, autoturisme și terenuri. Biroul Evidență Contribuabili și...
O tânără a fost rănită, luni dimineața, după ce un autobuz care transporta zeci de elevi a derapat, într-un şanţ, pe DC60 între localităţile timişene Pişchia...
Realizatoarea de televiziune şi prezentatoarea Cristina Ţopescu a fost găsită fără viaţă, duminică seară, în locuinţa ei din oraşul Otopeni, a informat Inspectoratul de Poliţie al...