Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Percheziții la contrabandiștii de țigări

Publicat

pe

Dimineață agitată pentru contrabandiști. Începând cu ora 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în cooperare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Timiş, Direcţia Regională Vamală Timişoara şi sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara desfăşoară 19 percheziţii domiciliare la persoane specializate în traficul cu ţigări de contrabandă pe raza judeţului Timiş.

Astfel, în perioada aprilie-iunie, în urma monitorizării activităţii persoanelor implicate în activitatea infracţională, efectuată împreună cu ofiţerii din cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă Timişoara şi Serviciului de Operaţiuni Speciale Timiş, poliţiştii de frontieră au desfăşurat mai multe acţiuni în urma cărora au confiscat 4.500 pachete ţigarete provenite din contrabandă.

Cercetările au fost continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, astfel fiind emise în total 24 mandate de percheziţii domiciliare, 5 dintre acestea fiind puse în aplicare în data de 29 iunie 2016, iar restul de 19 în cursul zilei de 7 iulie 2016.

În cadrul documentării activităţii infracţionale, s-a stabilit că persoanele se aprovizionau cu anumite cantităţi de ţigări provenite din contrabandă, de la furnizori domiciliaţi pe raza judeţului Arad, pe pe care ulterior le comercializau pe raza judeţului Timiş, la societăţi comerciale pe care aceştia le administrează.

Vor fi aduse la audieri 19 persoane suspecte a fi implicate în activitatea infracţională, în cauză fiind efectuate cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Construirea pasajului Solventul, realizată în proporție de 80 la sută

Publicat

pe

Investiția Primăriei Timișoara la Pasajul Solventul, realizată în proporție de peste 80%, avansează cu lucrări la drumul de legătură peste pasaj, între străzile Cassian Munteanu și Barierei. Betonarea și asfaltarea drumului sunt programate la mijlocul acestei luni, după finalizarea lucrărilor de armare a structurii.

„Tragem tare ca până la sfârșitul anului să deschidem pasajul Solventul pentru pietoni, bicicliști și șoferi. Dezvoltarea zonei va continua. Am câștigat deja finanțarea pentru viitorul pod de la Solventul și avem în evaluare o linie nouă de tramvai care va face legătura între Solventul și Gară”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Constructorul se concentrează în această perioadă și pe finalizarea rampelor de pe Calea Bogdăneștilor și strada Gării, precum și a canalizației tehnice aferentă pasajului, care este realizată în proporție de 95%. Totodată, investiția municipalității avansează cu operațiuni de montare a stâlpilor pentru linia de contact tramvaie.

Pasajul Solventul va face legătura între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării și va avea șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Investiția a inclus și o operațiune deosebit de complexă – împingerea pe sub linii de cale ferată a unui cheson de 3.500 mc de beton și 420 de tone de fier, fără oprirea trenurilor. Structura, cu o lungime de aproximativ 70 de metri și o lățime de 28 de metri, a fost împinsă dinspre strada Gării pe o distanță de circa 70 de metri, într-un timp record pentru o astfel de operațiune, desfășurată în sezonul rece: 3 luni.

Investiția Primăriei Timișoara are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny. Lucrarea este realizată de Spic Internazionale (lider/Italia) – Pod-Proiect (Iași) – Sylc Con Trans (Arad), cu terții Arcada Company (Galați) și Conextrust (Bacău) și subcontractanții Teoval & Co (Iași), FDF Electric Grup SRL (Iași), ISPCF (București), Radaria (Galați) și SC Yda Proiect Consulting SRL (Iași).

Primăria Municipiului Timișoara a atras o finanțare majoră, în valoare de 93 de milioane de lei, pentru construirea Podului Solventul, care va asigura legătura între Calea Bogdăneștilor și Bulevardul Dâmbovița. De asemenea, municipalitatea a depus spre finanțare un proiect pentru construirea a 1 km de linie de tramvai nouă, între Gara de Nord și Pasajul Solventul.

Citeste mai mult

Din țară

Mihai Leu, campion mondial la box și campion la raliuri, a murit la spital

Publicat

pe

Mihai Leu, campionul mondial la box şi campion la raliuri a murit, marţi seară, la Spitalul Fundeni, la vârsta de 56 de ani.

El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, cu insuficiență pulmonară și metastaze.

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.

Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.

Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic.

Nu te vom uita niciodată!“ – este mesajul transmis de familia lui Mihai Leu, marți seara, pe rețelele de socializare.

În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

De asemenea, Mihai Leu a cucerit titlul de campion mondial la box, versiunea WBO, în 1997.

Citeste mai mult

Cultură

Bastion by Merlin. Programul concertelor în luna iulie

Publicat

pe

Weekendurile cu muzică live continuă în luna iulie, în cadrul seriei de evenimente „Bastion by Merlin”, ce transformă centrul Timișoarei, la fiecare final de săptămână, într-un spațiu dedicat muzicii.

Publicul este invitat să se bucure de un repertoriu divers, ce îmbină stiluri moderne, într-un cadru istoric, la Bastionul Theresia din Timișoara.

Prima sâmbătă din luna iulie aduce în fața timișenilor un concert special susținut de 3 Sud Est, trupa care a scris istorie în muzica românească și care promite o seară plină de nostalgie.

Duminică, 6 iulie, în Bastionul Maria Theresia vor răsuna acorduri de rock progresiv al trupei Abra, care revine pe scenă cu un stil inconfundabil și o experiență de peste 40 de ani, alături de Horea Crișovan și Florin Cvasa.

Programul complet al concertelor din luna iulie:

5 iulie – 3 Sud Est

6 iulie – Abra

12 iulie – Magnetical Muse

13 iulie – Bruno and the Blues

19 iulie – MCS United

20 – Amphitrio

26 iulie – Alone at Parties

27 iulie – Mircea Baniciu & Țapinarii

Accesul la concerte este gratuit. Bastion By Merlin este o serie de evenimente finanțată de Consiliul Județean Timiș și implementată de Teatrul Merlin, cu scopul de a revitaliza Bastionul Theresia din Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite