Actualitate
Platformă online cu locuri de muncă pentru studenţi
Publicat
acum 10 anipe
de
timispress
Studenţii care doresc să se angajeze vor avea la dispoziţie, începând cu această lună, platforma Junio, cu ajutorul căreia cei interesaţi îşi pot găsi joburi part-time sau ocazionale şi bazate pe voluntariat, care să le permită să capete experienţă şi să îşi asigure un venit propriu în acelaşi timp. Pentru început vor fi puse la dispoziţia studenţilor oferte din Bucureşti şi Iaşi, urmând ca în a doua jumătate a anului să fie extinsă oferta către Cluj şi Timişoara. În ceea ce priveşte clienţii, obiectivul este ca în şase luni să fie circa 100 de companii care să recruteze prin platforma Junio, potrivit unui comunicat de presa. Pentru ca studenţii să fie informaţi cu privire la Junio şi oportunităţile pe care le au la dispoziţie, au fost deja realizate parteneriate importante cu asociaţii studenţeşti, cum ar fi Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor Francofoni (ASAFF), Asociaţia Studenţilor în Contabilitate şi Informatică de Gestiune (ASCIG), Asociaţia Studenţilor la Matematică şi Informatică (ASMI), Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare (LSAC), Liga Studenţilor Electronişti (LSE) şi Sindicatul Studenţilor din Cibernetică (SISC). „Am urmărit de-a lungul anilor câteva mii de studenţi care şi-au început cariera prin stagii pe bune şi am observat că putem oferi mai mult, putem ajuta studenţi din toate domeniile să-şi realizeze o carieră, îmbinând şcoala cu experienţa practică, şi putem ajuta companiile să implementeze programe care să le aducă aproape de studenţi şi de mediul educaţional. Sper să reuşim să realizăm aceste lucruri prin intermediul Junio”, a declarat Vlad Posea, cofondator Junio.ro, prin intermediul comunicatului. sursa: ziarullumina.ro
Poate te-ar interesa si:

Se va lansa platforma digitală eLicitatiiANAF unde se vor vinde bunurile sechestrate

Ce sesizări au făcut timișorenii pe platforma stopabuz.primariatm.ro

Peste 50 la sută dintre timișoreni și-au achitat taxele și impozitele locale, online

TESTE. Primăria Timișoara intenționează să anunțe închideri de circulație pe platforma Waze

Primăria Timișoara lansează noua platformă de sesizări

Timișoara are un Plan local de acțiune pentru guvernare deschisă
Locale
RESTRICȚII în circulația tramvaielor din cauza caniculei, la Timișoara
Publicat
acum 3 orepe
1 iulie 2026de
timispress
Temperaturile extreme continuă să pună presiune pe infrastructura de tramvai. La nivelul liniilor s-au înregistrat din nou 60°C. Reprezentanții societății de transport public au intervenit pentru reducerea temperaturii.
În acest moment, tramvaiele nu mai circulă spre Gara de Nord – ele au fost înlocuite temporar de microbuze și autobuze.
Circulația se desfășoară astfel:
- Linia 1: Dâmbovița – Torontal;
- Linia 2: Shopping City – Torontal;
- Linia 5: Dâmbovița – Ronaț;
- Linia 4 și 7: circulă pe traseul normal;
- Liniile 8 și 9 circulă pe trasee scurtate, întorcând la Dâmbovița, fără a mai ajunge la Gara de Nord.
Pentru asigurarea transportului călătorilor:
- pe tronsonul Gara de Nord – Regele Carol I circulația este asigurată de microbuze;
- pe tronsonul Piața 700 – Gara de Est circulația este asigurată de microbuze, pe traseul Gara de Est – Meteo – Prințul Turcesc – Piața Traian – Piața 700 – Spitalul Louis Țurcanu.
Traseul Piața Virgil Economu – Meteo – Gara de Est – Piața Badea Cârțan – Piața Virgil Economu este acoperit cu un autobuz.
Locale
Dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara
Publicat
acum 2 zilepe
29 iunie 2026de
timispress
Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iulie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 6 – 12 iulie 2026.
Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.
De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.
Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).
Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.
Din țară
DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei
Publicat
acum 2 zilepe
29 iunie 2026de
timispress
Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.
Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.
Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.


Radu Mărginean, unul dintre cei mai buni fotbaliști de la UTA, a murit după un accident stupid

RESTRICȚII în circulația tramvaielor din cauza caniculei, la Timișoara

Dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Sfinții apostoli Petru și Pavel, prăznuiți de ortodocși și catolici
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Radu Mărginean, unul dintre cei mai buni fotbaliști de la UTA, a murit după un accident stupid 1 iulie 2026
- RESTRICȚII în circulația tramvaielor din cauza caniculei, la Timișoara 1 iulie 2026
- Dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara 29 iunie 2026
- DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei 29 iunie 2026
- Sfinții apostoli Petru și Pavel, prăznuiți de ortodocși și catolici 28 iunie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară





