Consiliul Superior al Magistraturii decide dacă atacă la Curtea Constituţională ordonanţa de modificare a codurilor penale, adoptată azi-noapte de Guvern. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la ieşirea de la şedinţa CSM, că preşedinta Consiliului, Mariana Ghena, e hotărâtă să sesizeze CCR pentru un conflict între instituţii.
Justiţia din România este independentă şi magistraţii sunt „indignaţi” de felul în care guvernul a tratat modificarea Codurilor penale, fiind vorba de un conflict „evident”, în care CCR are „libertatea” chiar să anuleze acest act normativ, a declarat miercuri preşedintele Klaus Iohannis.
„Am participat astăzii la şedinţa CSM pe care am condus-o. Prezenţa mea se datoreză faptului că avem o situaţie total neobişnuită. Guvenul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă noaptea, fără ca acest act să fi fost pe ordinea de zi, fără aviz CSM. Am aflat opinia membrilor CSM şi, din punctul meu de vedere, doamna preşedintă a CSM este hotărât să sesizeze CCR pentru un conflict între instituţii. Am constatat că toţi membrii CSM sunt solidari, în consecinţă vor discuta în continuare asupra acestor detalii. Eu plec mulţumit de aici, că am putut să constat o solidaritate în interiorul CSM şi am putut să aflu că practic întreg sistemul este de partea CSM. Justiţia în România este independentă, iar magistraţii sunt indignaţi de felul în care guvernul a a tratat acestă chestiune foarte sensibilă, modifcând Codul noaptea, fără aviz. Acest conflict este evident. Este important în primul rând să vedem că există acest conflict, să fie sesizată CCR, iar CCR are libertatea să ia decizia chiar şi să anuleze acest act normativ”, a comentat preşedintele Klaus Iohannis, după şedinţa CSM.
Întrebat dacă ordonanţele date de guvern sunt cu dedicaţie, preşedintele a răspuns: „Nu vreau să intru în astfel de detalii. Au fost multe luări de poziţie şi multă lume a spus cu punct şi virgulă că sunt acte normative cu dedicaţie, au fost vehiculate nume, însă nu aceasta este problema. Problema este că, în acest fel, cum a procedat guvernul nu se poate proceda într-un stat de drept, or România este şi vrea să rămână un stat de drept. Dacă guvernul nu înţelege acest lucru, atunci se vor face paşii prevăzuţi de consituţie. Eu nu am abandonat absolut deloc ideea că România este şi rămâne un stat de drept. Pentru asta sunt preşedinte şi pentru asta fac acţiunile pe care le voi face în continuare”.
Preşedintele Iohannis a mai spus că, „probabil, guvernul va trebui să explice public” situaţia determinată de aprobarea acestor acte normative.
„Este inadmisibil să tot fugă de presă şi de explicaţii, a fost foarte inadecvat felul în care guvernul a prezentat aseara aceste concluzii si acte normative. La un moment dat va trebui să dea socoteală, să explice românilor de ce a procedat aşa şi nu altfel”, a spus preşedintele.
Plenul CSM a decis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la OUG de modificare a codurilor
Plenul CSM a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României cu privire la ordonanţa de modificare a codurilor penale, Klaus Iohannis fiind unul dintre cei care au ridicat această problemă în cadrul şedinţei consiliului pe care a prezidat-o.
Preşedintele României a cerut şefului CSM sesizarea CCR în privinţa ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale, ordinea de zi a şedinţei consiliului fiind suplimentată cu un punct care prevede acestă solicitare. În unanimitate, plenul CSM a decis sesizarea Curţii Constituţionale.
„Singura cale pe care nu o accept este să nu facem nimic. Asta nu se poate. Este o ofensă adusă justiţiei şi în acest cadru dumneavoastră, acum în mod exceptional şi cu participarea mea, răspundeţi de independenţa justiţiei şi eu cred că ea a fost încălcată şi este încălcată printr-un astfel de comportament în mod grav. Părerea mea este că trebui luată atitudine nu doar declarative, ci şi institutional. Îmi imaginez că primul pas instituţional este sesizarea CCR. Acest lucru vi-l propun dar nu vreau să vi-l impun. Înţeleg de la doamne preşedinte şi domnul vicepreşedinte că aveţi un singur punct pe ordinea de zi, avizarea actului care a fost deja adoptat. Eu vă propun să completăm ordinea de zi cu un punct care s-ar putea numi decizia privind declaşarea unui conflict constituşional la CCR”, a declarat Klaus Iohannis în şedinţa plenului.
Klaus Iohannis şi-a arătat sprijinul faţă de magistraţi, precizând că îi va susţine în ceea ce priveşte sesizarea CCR. Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat că ar putea fi invitat şi Avocatul Poporului „să ia atitudine”, întrucât „a fost foarte activ în ultima perioadă”. În replică, Iohannis a declarat: ” Mă gândesc să-i fac o vizită astăzi, nu mi-e dor de el dar trebuie să-i comunic personal că aşteptăm cu toţi o poziţie din partea lui”.
Punctul privind avizarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale a rămas fără obiect întrucând ordonanţa a fost deja aprobată în şedinţa de guvern de marţi seara.
Sursa: Mediafax