Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Prețul gazului va crește din luna august

Publicat

pe

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunţat joi că că sunt îndeplinite condiţiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a preţului la gazele naturale pentru clienţii finali casnici, începând din 1 august.

În şedinţa de joi, membrii comitetului de reglementare al ANRE au luat în discuţie solicitările furnizorilor de gaze naturale cu privire la ajustarea preţurilor.

”Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale şi în urma analizei minuţioase a costurilor reflectate în preţul final, comitetul de reglementare, aplicând prevederile legale, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a preţului la gazele naturale pentru clienţii finali casnici, începând cu data de 1 august 2018”, se arată în comunicat.

Solicitările au venit ca urmare a faptului că, începând cu data din 1 aprilie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă s-a liberalizat, producătorii având libertatea să vândă gazele naturale la un preţ care nu mai este reglementat.

”În prezent, gazele naturale de provenienţă internă se vând pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, preţul de achiziţie al acestora fiind stabilit în mod liber, pe baza cererii şi a ofertei”, se arată în comunicat.

Preţul gazelor naturale din producţia internă, în perioada ianuarie 2013 – aprilie 2017, prin calendarele de liberalizare stabilite prin memorandumuri şi hotărâri de Guvern, a cunoscut o creştere de la 45,71 lei/MWh la 60 lei/MWh, la consumatorii casnici, potrivit ANRE.

Procentul de creştere a preţurilor la gazele naturale din producţia internă a fost, în perioada ianuarie 2013 – martie 2019, de 75,56%, ANRE menţionând că nu a avut şi nu are competenţe în stabilirea nivelului acestor preţuri.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

A aruncat deșeuri pe spațiul public. A fost amendat și i-a fost confiscată autoutilitara

Publicat

pe

Un tânăr de 26 de ani a fost amendat cu 30.000 de lei și i-a fost confiscată autoutilitara pe care o conducea după ce a fost prins că a aruncat deșeuri pe spațiul public și le-a incendiat.

„Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deşeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparţine unei foste societăţi comerciale din localitatea Beregsău Mare. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat şoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei”, a transmis marţi IPJ Timiş.

Şoferul autoutilitarei, un bărbat de 26 de ani a fost amendat cu 30.000 lei conform OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor, fiind luată măsura complementară a confiscării autoutilitarei.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „Azi la noi cântă tot natul“, de Florii, la Filarmonica „Banatul“

Publicat

pe

Pe 28 aprilie, de la ora 18.00, Ansamblul „Timișul” sărbătorește Floriile, cu participarea instrumentiștilor, a dansatorilor și a invitaților săi speciali: Călin Bârcean (solist Pragu’ de Sus), preotul Vasile Bădescu, antrenorul de fotbal Alexandru Pelici, omul de radio Ioana Sapianu, arhitectul Nenad Luchin, actrița Alina Ilea, avocatul Doru Julean, tenorul Bogdan Zaharia, inginerul Octavian Zaica, DJ Sean Norvis și Mirela Castelli, director Casa Auto.

Soliști: Daniela Condurache și Andreea Voica.

Coregrafi: Maria Topciov și Ciprian David

Dirijor: Deian Galetin. Prezintă: Florin Mihoc

Partener: Filarmonica „Banatul”. Partener media: TVR Timișoara

Accesul se face pe bază de bilete, disponibile la Casa de Cultură (Str. Miron Costin nr.2). Prețul unui bilet este 30 lei.

Citeste mai mult

Locale

Cerșetori ridicați de polițiștii locali din mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică au desfășurat, în ultimele zile, o amplă acțiune cu scopul depistării persoanelor fără adăpost și a celor care apelează la mila publică pe raza municipiului Timișoara.

Astfel, s-a acționat în zonele Parcul Botanic, Gara de Nord, Bdul General Dragalina, Catedrala Mitropolitană – Parcul Civic, Zona Elba, Pictor Ioan Zaicu.

Au fost depistați un număr de 16 cerșetori și oameni ai străzii, aceștia fiind predați către centrul social de pe Strada Telegrafului.

Totodată, în cazul a două astfel de persoane s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii 61/1991 republicată, deoarece au pătruns fără drept în clădirea fostei casierii a Retim de pe Strada Matei Corvin.

Astfel de acțiuni sunt organizate periodic, pe lângă verificările zilnice și măsurile luate ca urmare a sesizărilor de la cetățeni.

De la începutul acestui an în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii.

Polițiștii locali iau măsuri de preluare a acestora din stradă și predarea către serviciile sociale în vederea reintegrării lor, dar din păcate, din cauza legislației, dar și a faptului că aici primesc bani de la cetățeni, aceștia se întorc înapoi în stradă.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite