Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Primim aproape 7 milioane de euro pentru a reabilita nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român

Publicat

pe

Proiectul cu impact transfrontalier „Repararea infrastructurii de navigație pe canalul Bega”, elaborat de Administraţia Bazinală de Apă Banat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Timiş, a primit finanţare din fondurile programului IPA (Interreg Cooperare Transfrontalieră România – Serbia). 

 

Atât partea română cât şi cea sârbească şi-au propus să dezvolte prin acest parteneriat infrastructura transportului de navigaţie pe Canalul Bega, care va redeveni astfel navigabil, aşa cum era el cunoscut înainte de 1958, când navigatia pe canal în sectorul românesc a fost inchisă.

 

Deoarece Canalul Bega Navigabil, amenajat cu aproape 250 ani in urmă, este din punct de vedere hidrotehnic o constructie cu amenajari tehnice deosebite si, mai ales cu semnificatie istorică, toate lucrările hidrotehnice pentru reabilitarea nodului hidrotehnic Sânmihaiu Român sunt în conformitate cu practicile și politicile naționale și europene și se încadrează în Strategia națională de management al riscului la inundații pe termen mediu și lung.

 

Pe sectorul românesc, obiectivul principal al proiectului este refacerea nodului hidrotehnic Sânmihaiu Român, dar pentru întreţinerea Canalului Bega în vederea navigabilităţii se vor achiziţiona o dragă și două barje; pentru asigurarea în condiţii optime a navigabilităţii se va asigura semnalizarea canalului navigabil şi se va efectua şi un studiu de fezabilitate pentru realizarea punctului de trecere a frontierei.

 

Pe sectorul sârbesc se va urmări repararea nodurilor hidrotehnice Srpski Itebej și Klek, achiziția unei drage, construcția unei piste de biciclete şi realizarea studiului de fezabilitate pentru realizarea punctului de trecere a frontierei.

 

Proiectul are o valoare totală de 13.877.987 euro (TVA inclus), din care  părţii române îi revine 6.929.795 euro, restul fiind accesat de către partenerii din Serbia (VDP Vode Vojvodine si Secretariatul Provincial pentru Cooperare Interregională și Administrație Regională).

 

Finanţarea este nerambursabilă.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Revelion sârbesc la restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara

Publicat

pe

Restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara organizează Revelion sârbesc 2026, pentru a marca începerea anului nou pe rit vechi.

Astfel, sunteți invitați la o petrecere cu multă voie bună, muzică populară sârbească și un meniu bogat, care va avea loc în 13 ianuarie 2026, de la ora 20.00.

Atmosfera de petrecere va fi întreținută de Tania Vlasici, Sorin Ionuț Dugălie care vor fi acompaniați de formația Royal Star.

Meniul este unul deosebit, creat de bucătarii pricepuți de la sala de evenimente Colosseum Ballroom.

Pentru că locurile sunt limitate, cei care doresc să participe pot să facă rezervări la numărul de telefon: 0742 274 120.

Revelionul pe rit vechi marchează trecerea în noul an după calendarul Iulian. Este o sărbătoare respectată de comunitățile care au ales să nu adopte reforma calendarului făcută de Papa Grigore al XIII-lea sau care aparțin de biserici ce au păstrat vechiul mod de calcul pentru sărbătorile religioase.

Meniu Revelion Sârbesc 2026

Preț: 250 lei/persoană

Aperitiv bogat

Ciorbă de porc cu afumătură și ardei iute

Pleskavița cu cartofi prăjiți

Tort

Băuturi nelimitat:

Cafea espresso, Capuccino, Irish Caffe

Ceai

Bere Beck’s

Bere fără alcool

Vin alb, Vin roșu, Vin roze

Răchie

Cocktail-uri:

Vodka Orange

Vodka Apple

Hugo

Cuba libre

Citeste mai mult

Administrație

Bază sportivă în zona Căii Bogdăneștilor din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a lansat achiziția publică pentru transformarea unui teren viran într-un spațiu sportiv și de recreere pentru toate vârstele, la intersecția Căii Bogdăneștilor cu strada Ion Rațiu.

Pe o suprafață de peste 8.000 de metri pătrați vor fi amenajate terenuri multifuncționale, un loc de joacă și o zonă de relaxare cu platou verde și amfiteatru urban.

„Acest proiect este gândit pentru toate vârstele: de la copii și tineri, până la adulți și seniori. Ne dorim spații de cartier în care oamenii să se poată mișca, întâlni și petrece timp aproape de casă, în condiții de siguranță. Transformăm un teren abandonat în spațiu activ, care aduce la un loc terenuri de sport, zone de joacă și spații verzi de relaxare”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

Investiția municipalității include lucrări de sistematizare a terenului, construirea suprafețelor de joc și a zonelor de siguranță, împrejmuirea terenurilor cu panouri de gard zincat, dotarea cu echipamente sportive (porți de minifotbal/handbal, panouri de baschet, masă de racquetball), montarea de mobilier urban antivandalism, precum și instalarea unui sistem de iluminat nocturn.

Noua zonă sportivă și de recreere include terenuri multifuncționale pentru mini-fotbal, handbal, baschet și teqball, două culoare de alergare, un spațiu de fitness cu dispozitive pentru exerciții, două mese de ping-pong, facilități pentru parcarea bicicletelor, grupuri sanitare și cișmele cu apă potabilă. Terenurile de sport vor fi dotate cu echipamente specifice, bănci, coșuri de gunoi antivandalism și iluminat nocturn.

Pentru copii, Primăria Municipiului Timișoara a prevăzut un spațiu de joacă împrejmuit, dotat atât cu echipamente specifice, cât și cu o zonă cu nisip. Au fost prevăzute căsuță cu tobogane și cățărătoare, balansoare, diverse figurine, leagăne, panou de joacă și un cadru cu două module de cățărare, precum și mobilier urban și sistem de iluminat.

Zona de relaxare include un platou verde conectat la un amfiteatru urban, unde vor putea fi organizate evenimente comunitare și activități culturale. Întregul ansamblu este conturat în jurul unei zone verzi centrale, sub forma unei elipse, cu gradene verzi și o peluză verde.

Proiectarea și execuția lucrărilor sunt estimate 6.241.692,44 lei fără TVA, iar durata de implementare este de 12 luni. Firmele interesate pot depune ofertele până în data de 29.01.2026 pe sistemul electronic de achiziții la următorul link: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/simplified-notice/v2/view/100235283

 

Citeste mai mult

Din țară

CÂND nu se fac nunți în anii 2026 și 2027, conform rânduielilor Bisericii Ortodoxe

Publicat

pe

Cei care își planifică nunta în anii 2026 și 2027 trebuie să țină cont de rânduielile Bisericii Ortodoxe, care prevăd anumite perioade de post și zile de sărbătoare în care nu se oficiază cununii religioase.

Conform tradiției ortodoxe, nu se fac nunți în zilele de post de peste an (miercurea și vinerea), în posturile mari, în ajunul și în zilele marilor sărbători, precum și în intervalul dintre Nașterea Domnului și Bobotează.

Zile în care nu se fac nunți în 2026

Nu se fac nunți în zilele de post:

miercurea și vinerea;

din lunea de după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paști și până în Duminica Sfântului Apostol Toma, inclusiv (16 februarie – 19 aprilie);

în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (8 – 28 iunie);

în Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie – 14 august);

la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);

în Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie).

Nu se fac nunți în zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora:

1-2 februarie (Întâmpinarea Domnului);

20-21 mai (Înălțarea Domnului);

30 mai – 1 iunie (Pogorârea Sf. Duh și Sf. Treime, precum și ajunul);

15 august (Adormirea Maicii Domnului);

13-14 septembrie (Înălțarea Sf. Cruci).

Nu se fac nunți între Nașterea Domnului și Bobotează:

25 decembrie 2025 – 6 ianuarie 2026.

Zile în care nu se fac nunți în 2027

Nu se fac nunți în zilele de post:

miercurea și vinerea;

din lunea de după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paști și până în Duminica Sfântului Apostol Toma, inclusiv (8 martie – 9 mai);

în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (22 – 28 iunie);

în Postul Adormirii Maicii Domnului (1 – 14 august);

la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);

în Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie).

Nu se fac nunți în zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora:

1-2 februarie (Întâmpinarea Domnului);

9-10 iunie (Înălțarea Domnului);

19-21 iunie (Pogorârea Sf. Duh și Sf. Treime, precum și ajunul);

15 august (Adormirea Maicii Domnului);

13-14 septembrie (Înălțarea Sf. Cruci);

Nu se fac nunți între Nașterea Domnului și Bobotează:

25 decembrie 2026 – 6 ianuarie 2027.

Sursa:

https://basilica.ro/ghid-pentru-miri-2026-2027/

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite