Ne găsiți și pe:

Actualitate

Primul patinoar natural din Banat se deschide în staţiunea Semenic

Publicat

pe

Primul patinoar natural de pe platoul Semenic va fi inaugurat în această iarnă în staţiunea montană din Caraş-Severin.

 

Omul de afaceri Sorin Minda, a precizat pentru Radio Reşiţa că perimetrul are o suprafaţă de 150 de metri pătraţi, este realizat din zăpadă şi apă şi va fi dotat şi cu nocturnă. Este destinat în special copiilor care în weekend-uri vor urca alături de părinţi în staţiunea montană din Banat şi va fi un punct de atracţie pentru tot sezonul rece al anului:

 

 „În premieră facem aici un minipatinoar natural lângă cabană, în suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi pentru turişti. Dacă nu va fi zăpadă, măcar să fie pentru patinaj. Vom lua şi nişte patine, pot veni însă şi cu patinele lor că e mai interesant şi mai sigur. Frig vom avea, dar zăpadă nu e sigur şi atunci cu patinoarul acesta să încercăm să îmbunăm lumea să stea mai mult la noi (n.r. pe munte). Teoretic patinoarul este destinat copiilor, dar pot şi adulţii încerca. Perimetrul aferent l-am obţinut prin îndreptarea unui teren pe care l-am împrejmuit, bătătorim zăpada, turnăm apă şi nivelăm cu mătura, cu peria să încercăm să facem ceva, sper să ne reuşească, e natural.”

 

Sursa: radioresita.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA

Publicat

pe

Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16 milioane de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Sunt eligibile la plată cheltuielile aferente intervenţiilor apicole efectuate începând din 1 ianuarie 2026 și până la data depunerii cererii.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul inimilor, ediția a XXXV-a, la Timișoara

Publicat

pe

În perioada 1-5 iulie 2026, Timișoara găzduiește cea de-a XXXV-a ediție a Festivalului Inimilor, primul festival internațional din România și unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate coregrafiei folclorice mondiale.

Ediția din acest an reunește ansambluri și artiști din Albania, Bulgaria, Cehia, Columbia, Georgia, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii, Ucraina și Ungaria.

Pe parcursul celor cinci zile de festival, care celebrează bogăția și diversitatea patrimoniului cultural imaterial, publicul va avea ocazia să descopere expresii autentice ale culturii populare, prezentate de artiști care păstrează și promovează tradițiile comunităților din care provin.

Festivalul debutează miercuri, 1 iulie, cu parada ansamblurilor, care va porni de la Catedrala Mitropolitană, la ora 19:00, urmată, la ora 21:30, de un spectacol extraordinar, ai cărui protagoniști sunt Ansamblul „Timișul” și Baletul Național „Joc”, din Republica Moldova, însoțiți de actorii Marin Lupanciuc, Diana Nițu, Benone Viziteu, Matei Chioariu și Ana-Maria Cojocaru.

Nu doar Parcul Rozelor va fi un epicentru al bucuriei, la început de iulie, ci și Piața Unirii, unde zilnic, de la ora 20:00, vor avea loc momente acrobatice realizate de artiștii de la Loveart Show (Marea Britanie) și spectacole coregrafice ale trupelor participante la festival (interval orar: 21:30-22:30).

Publicul este așteptat și la activități tematice conexe, care prilejuiesc întâlnirea cu costumele specifice țărilor lumii. De asemenea, ca în fiecare an, bucuria ajunge și în cartiere: duminică, 5 iulie, de ora 12:00, vor avea loc performance-uri în proximitatea bisericilor din Fratelia, zona Soarelui și Calea Șagului.

Programul detaliat al festivalului va fi anunțat în curând.

Intrarea va fi liberă la toate acțiunile cuprinse în festival.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Din țară

Restricții de circulație pe Autostrada A1 Deva – Nădlac

Publicat

pe

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului „Proiectare și execuție autostrada Lugoj – Deva, Lot 3”, este necesară închiderea traficului rutier pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra și Holdea (A1, km 401+510 – km 412+300) și devierea circulației pe următoarea rută, pentru relația Deva – Nădlac și retur:

A1 Deva –> A1 km 401+510 (nod rutier Dobra) –> DN 68A km 64+536 (nod rutier Holdea) –> DN 68A (Coșevița, Coșava, Margina) –> DN 68A km 38+750 (nod rutier Margina) –> A1 km 425+910 –> Nădlac.

Restricția este valabilă în perioada 17 – 19 iunie 2026.

Semnalizarea temporară și restricțiile vor fi menținute atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, în perioada menționată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite