Ne găsiți și pe:

Actualitate

Programul manifestărilor dedicate Revoluţiei Române

Publicat

pe

Joi  încep, la Timişoara, manifestările dedicate împlinirii a 27 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989.

 

Programul este următorul:

 

15 decembrie

Asociaţia ALTAR – Asociaţia Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie

10.00-13.30 Simpozionul cu tema „Instituţiile represive ale statului comunist în Revoluţia din Decembrie 1989”, în Sala Revoluţiei a Consiliului Judeţean Timiş

 

16 decembrie

Primăria Municipiului Timişoara – Sala de Consiliu a PMT

10.00 Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Timişoara

Asociaţia ALTAR – Asociaţia Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie – Opera Naţională Română Timişoara

09.30 Deschiderea expoziţiei – concurs de pictură şi grafică cu tema “Revoluţie – Libertate“, în holul Operei Naţionale Române Timişoara, eveniment organizat în colaborare cu Facultatea de Arte Plastice şi Liceul de Arte Plastice. Expoziţia rămâne deschisă până în data de 20 decembrie 2016.

12.00 Lansare de carte documentară “Adio Marx Dosvidania Lenin” în foaierul Operei Naţionale Române Timişoara

12.30 Premierea elevilor şi studenţilor participanţi la concursul de pictură şi grafică, precum şi la concursul cu tema“Interviuri despre Revoluţia din Decembrie 1989”

17.30-19.30 Spectacol de colinde şi pricesne româneşti, dedicat Eroilor Revoluţiei Române, Sala Operei Naţionale Române Timişoara

19.30-20:00 Piaţa Victoriei – Momente de reculegere şi aprinderea de candele în Piaţa Victoriei în memoria victimelor Revoluţiei Române din Decembrie 89

Asociaţia 17 Decembrie a Răniţilor şi a Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989

23.45 Liturghie la Biserica Martirilor din Timişoara,str. Dumitru Jugănaru (fostă Albac nr.10)

 

17 decembrie– zi de doliu, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 112/14.12.1993 privind declararea zilei de 17 decembrie zi de doliu pe raza municipiului Timişoara. În acestă zi toate instituţiile şi autorităţile publice de pe raza municipiului Timişoara sunt obligate să arboreze drapelul de stat al României în bernă.

Asociaţia 17 Decembrie a Răniţilor şi a Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989

07.30-09.30 Primirea invitaţilor din ţară, la sediul asociaţiei (Calea Şagului nr.7)

10.00 Slujba de pomenire a eroilor- martiri la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, depunere de coroane

12.00 Slujba de pomenire a eroilor – martiri la Biserica Martirilor din Timişoara, str. Dumitru Jugănaru (fostă Albac nr.10), depunere de coroane

13:30 Deplasare la Cimitirul Eroilor

14:00 Slujba de pomenire a eroilor – martiri şi parastas la Cimitirul Eroilor, depunere de coroane

19:00 Moment de reculegere cu lumânări cu chipurie eroilor – martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989 din Timişoara, pe treptele Catedralei Mitropolitane

 

De asemenea, în data de 17 decembrie, în intervalul orar 09.30-14.00, la Catedrala Mitropolitană şi Monumentul Crucificării, Biserica Martirilor, Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei, Cimitirul Săracilor din Calea Lipovei, reprezentanţi ai municipalităţii, ai asociaţiilor şi fundaţiilor de revoluţionari vor depune coroane şi vor ţine momente de reculegere în memoria celor căzuţi în Revoluţia din 1989.

Asociaţia ALTAR – Asociaţia Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie

17-22 decembrieDepuneri de coroane la mormintele Eroilor Revoluţiei din 1989 şi monumentele închinate Revoluţiei, la Timişoara şi Bucureşti

 

18 decembrie

Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989 Timişoara

Cupa Memorialul Revoluţiei, ediţia a IX – a, la Sala Olimpia, se desfăşoară în această perioadă şi se va încheia în data de 18 decembrie

18-23 decembrie Supercupa Memorialul Revoluţiei, ediţia a V-a, la Sala Olimpia

Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989 Libertatea – Timişoara

18.00-20.00 Depunere de candele pe scările Catedralei Mitropolitane în memoria Eroilor Martiri din Revoluţia din Decembrie 1989

 

19 decembrie

Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 Timişoara

Sala Bibliotecii Academiei (bd. Mihai Viteazul nr. 24)

16.00-19.00 Simpozionul “Reprezentarea în arta timişană a Revoluţiei Române care a început la Timişoara în decembrie 1989”

Asociaţia 17 Decembrie a Răniţilor şi a Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989

19.00 Deplasare de la Timişoara la Popeşti –Leordeni în memoria eroilor – martiri din Timişoara care au fost incineraţi

Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989 Timişoara

19-20 decembrie Pelerinaj la Bucureşti “Pe urmele cenuşiiEroilor – Martiri Timişoreni dispăruţi în Revoluţia din Decembrie 1989”. Se vor depune coroane la: Piaţa Universităţii, Piaţa Revoluţiei, Cimitirul Eroilor Revoluţiei, Crematoriul Cenuşa, la “Biserica suspendată” din Popeşti-Leordeni, unde se va oficia o slujbă de pomenire lângă gura de canal Castaforum, locul în care s-a aruncat cenuşa eroilor martiri timişoreni dispăruţi în Revoluţia de la Timişoara.

 

20 decembrie

Asociaţia 17 Decembrie a Răniţilor şi a Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989

10.00 Depuneri de coroane la troiţa crematoriului Cenuşa – Parcul Tineretului din Bucureşti

12.00 Parastas şi slujbă de pomenire la Popeşti –Leordeni – Monumentul şi Biserica Eroilor -Martiri ucişi la Timişoara

La ora 12.00, sirenele vor marca momentul în care Timişoara a devenit, în 20 decembrie 1989, primul oraş liber de comunism din România.În baza HCL  nr. 179/25.05.2010 s-adeclarat ziua de 20 decembrie, zi de importanţă locală, ca fiind „Zi a Timişoarei”.

Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 Timişoara

16.00-21.00 Hotel Arizona, Sala de Solemnităţi

Adunarea festivă cu participarea membrilor fundaţiei şi invitaţi din organizaţiile de revoluţionari şi din alte instituţii locale şi din judeţ

 

21 decembrie

Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989 Timişoara

Pelerinaj la Slatina, jud. Olt „Pe urmele Martirilor Timişoreni dispăruţi în Revoluţia din Decembrie 1989”.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

Publicat

pe

Domnule Călin Pop, sărbătoriți în aceste zile 45 de activitate muzicală neîntreruptă. Vă felicităm și vă dorim succes în continuare. Este o cifră impresionantă. Cum ați reușit să să păstrați numele și, de ce nu, renumele în muzica românească. Pentru că trebuie să recunoaștem este un domeniu care a evoluat dar a și involuat…

Involuția, dacă se poate numi așa, ține de fiecare în parte dar și de noile vremuri în care trăim, dezvoltarea foarte rapidă a tehnologiei digitale, explozia informațională și tot ce presupun acestea ca și efecte. Pasiunea pentru muzică, respectul și bucuria de a cânta ne-au ținut împreună purtând mai departe prin timp tot ce e frumos și din suflet păstrat alături de fanii și publicul nostru care are o caracteristică specială- calitate, rafinament neidentificându-se cu criteriul cantitativ…

Sunteți una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rock-ul românesc. Cum vedeți evoluția acestui stil muzical în viitor și cum vă pregătiți să rămâneți în preferințele publicului.

Mereu am obișnuit publicul și fanii să vină ei după noi și să le oferim cu drag ce avem. Titulatura trupei in sine, muzica și versurile prin mesajele transmise au dus la formarea in timp a unui public care urmeaza necondiționat trupa în termenii respectului și afecțiunii reciproce. Așa că în concluzie câtă vreme există public și fani tot atâta vreme este și muzică rock. Muzica rock nu dispare, doar poate îmbraca diverse straie mai actuale eventual, mai noi, mai tehnice dar sufletul rămâne acelasi. Depinde de fiecare în parte cum dorește să păstreze si sa ducă mai departe valorile dobândite sau nu. Muzica rock după mine și orice gen muzical cult au menirea de a înfrumuseța viața spirituală a oamenilor, a celor ce sunt dispuși să le primească în casa sufletului. Nu mulți sunt cei care se pot considera câștigători din acest punct de vedere în aceste vremuri orientate spre consum și entertainment .

Una dintre marile provocări ale zilelor noastre putem spune că este apariția și promovarea inteligenței artificiale. Am dori și știm care este părere dumneavoastră privind această nouă modă și cum credeți că ar influența domeniile muzicale în viitor.

Inteligența artificială nu este o modă, este o realitate. Ea după părerea mea nu va putea înlocui emoția umană, dacă vorbim chiar și despre muzică. Poate sa reproducă, să inventeze, poate sa sune bine dar nu poate cânta live, in public. Este bună,  poate rezolva lucruri repede și bine ducând la economisire de timp, poate ajuta omul, indiscutabil dar nu-l va putea întru totul sa-l înlocuiască. Sa nu uităm că această inteligență artificială tot de om este creată și funcționează pe baza cunoștințelor umane acumulate, nu a apărut singură.

Vă rugăm să ne spuneți o amintire frumoasă din timpul turneelor prin țară…

O frumoasă amintire a fost cea din studenție când l-am cunoscut pe actorul Florian Pittiș zis și „Moțu” la festivalul Tim Rock numărul 3 din 1984 ținut în Parcul Rozelor din Timișoara. Atunci el a vazut după cum spunea și la TV „ceva ce nu mai văzuse de pe vremea formației Phoenix-o grădină-ntreagă, șase mii de oameni ținându-se de mâini, legându-se și cântând-Iarbă prin păr, pe obrajii ei și pe ochii căprui ce plângeau la zei…”

Vă mulțumim și vă dorim mult succes în continuare. Vă așteptăm la Arad, la Festivalul Rock Maris, ediția 2026, unde cu siguranță fanii vă vor aplauda călduros.

Aradul rămâne un oraș aparte cu multe amintiri frumoase. Vă mulțumesc și eu în numele întregii trupe și nu uitați: întotdeauna un sfârșit e un început!

***

Înființată în 1981, trupa „Celelalte Cuvinte“ este una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rockul românesc. Trupa este în al 45-lea an de activitate neîntreruptă.
De-a lungul timpului, „Celelalte Cuvinte“ s-a remarcat printr-un stil distinct, aflat la confluența dintre rock progresiv, metal-alternativ și influențe clasice, dar mai ales prin profunzimea și forța mesajului artistic. Cu o discografie relevantă și considerabile prezențe live, „Celelalte Cuvinte“ a devenit un reper pentru mai multe generații de public.
Albume precum „Celelalte Cuvinte I“, „Se lasă rău“, „Ispita“ sau „Armaghedon“ au devenit referințe pentru fanii rockului românesc, iar piese ca „Dacă vrei”, „Iarbă prin păr” sau „Un sfârșit e un început” continuă să emoționeze publicul și astăzi.
Cei 45 de ani reprezintă nu doar o bornă aniversară, ci confirmarea unei identități artistice solide și a unei relații autentice cu publicul.

Trupa „Celelalte cuvinte“ va susține un recital la Arad, sâmbătă, 1 august 2026, în cadrul Festivalului Rock Maris.

Citeste mai mult

Administrație

DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna august acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 4-12 august 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 05:30, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Precizăm că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Administrație

IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice

Publicat

pe

Cu ocazia Zilei Timișoarei, primarul Dominic Fritz va înainta Consiliului Local propunerea ca șase personalități care au avut o contribuție importantă la viața comunității să primească titlul de Cetățean de Onoare. Cei propuși sunt Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, profesorul Vladimir Tismăneanu, jurnalista Brîndușa Armanca, Laila Onu, fondatoarea Fundației „Pentru Voi”, omul de televiziune Virgil Ianțu și Elisabeta Moldovan, reprezentantă a drepturilor persoanelor cu dizabilități.

„Ca în fiecare an de ziua orașului îi onorăm pe cei care sunt modele pentru comunitatea noastră și care și-au legat numele de destinul Timișoarei. Și anul acesta avem personalități active în domenii diverse: social, cultură, educație, implicare civică. Le mulțumesc pentru dedicarea față de Timișoara și timișoreni. Decernarea titlurilor va avea loc chiar în 3 August, într-o gală festivă ce va avea loc la Filarmonica Banatul, de la ora 17:30. În cazul profesorului Vladimir Tismăneanu, îi vom decerna acest titlu la o dată pe care o vom stabili de comun acord pentru o vizită la Timișoara”, spune primarul Dominic Fritz.

Prin această distincție, municipalitatea aduce recunoaștere unor oameni care, prin munca și dedicarea lor, au avut un impact în comunitate și au dus mai departe numele Timișoarei.

Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, slujește de peste un deceniu în Banat, timp în care a devenit o prezență importantă în viața spirituală și socială a Timișoarei. De-a lungul anilor, a susținut educația, cultura și dialogul dintre oameni, fiind implicat în numeroase proiecte dedicate comunității și binelui comun.

De peste trei decenii, Laila Onu este una dintre vocile care au schimbat în bine viața persoanelor cu dizabilități, prin promovarea dreptului acestora la o viață independentă și demnă. A pus bazele unora dintre primele servicii comunitare pentru copii și adulți cu dizabilități intelectuale din România și conduce Fundația „Pentru Voi”, care oferă sprijin pentru aproximativ 200 de beneficiari. Prin activitatea sa, a contribuit la dezvoltarea unor servicii care au devenit modele la nivel național și a promovat drepturile persoanelor cu dizabilități.

Brîndușa Armanca este una dintre vocile importante ale jurnalismului și culturii timișorene, cu o carieră dedicată promovării libertății de exprimare, valorilor democratice și dialogului. A contribuit la dezvoltarea presei regionale, la formarea unor generații de jurnaliști și la promovarea imaginii orașului prin proiectele sale jurnalistice și culturale. Prin activitatea sa, inclusiv prin documentarele dedicate Timișoarei și Banatului, a contribuit la păstrarea memoriei și identității culturale a orașului.

Elisabeta Moldovan este un exemplu de curaj și implicare, transformând propria experiență de viață într-un demers dedicat promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități și susținerii vieții independente în comunitate. Prin activitatea sa în cadrul Asociației „Ceva de Spus” și prin proiectele dezvoltate la Timișoara, precum UnLoc și OilRight, a contribuit la crearea unor oportunități prin care persoanele cu dizabilități să poată trăi mai independent, să fie ascultate și să facă parte activ din comunitate.

Virgil Ianțu este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și promotori ai educației prin cultură din România. S-a născut la Timișoara și și-a început formarea profesională pe băncile Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, unde a studiat vioara. Prin emisiuni precum „Vrei să fii milionar?” sau „Copiii spun lucruri trăsnite”, dar și prin proiectele dedicate copiilor și familiilor, a promovat educația, dialogul între generații și valorile autentice. A rămas mereu apropiat de orașul natal, pe care l-a reprezentat cu profesionalism și mândrie în spațiul public.

Vladimir Tismăneanu este unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai comunismului și ai istoriei recente a României, profesor de științe politice la University of Maryland din Statele Unite ale Americii și autor al unor lucrări apreciate la nivel internațional. Prin cărțile și studiile sale, a contribuit la înțelegerea perioadei comuniste și la păstrarea memoriei celor care au suferit în timpul regimului totalitar. A susținut libertatea, democrația și respectul pentru adevărul istoric – valori care se regăsesc în spiritul Timișoarei, oraș simbol al Revoluției din 1989. Decernarea titlului va avea loc la o dată ulterioară.

Titlul de „Cetățean de Onoare” reprezintă cea mai înaltă distincție de Consiliul Local personalităţilor care, prin merite deosebite, au contribuit la promovarea valorilor şi imaginii oraşului la nivel naţional şi internaţional.

Proiectele de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare pot fi consultate la următoarea adresă: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite