Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Reglementări noi privind verificarea calității apei potabile

Publicat

pe

Planurile de siguranță a apei vor deveni obligatorii, începând din 2021, pentru sistemele de aprovizionare cu apă potabilă, colective sau individuale, care furnizează în medie o cantitate de apă mai mare de 1.000 mc/zi sau care deservesc mai mult de 5.000 de persoane.

Guvernul a modificat și completat în acest sens, prin ordonanță, Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile, având în vedere susținerea puternică de care beneficiază abordarea pe bază de risc, respectiv, introducerea planurilor de siguranță a apei, promovată de Organizația Mondială a Sănătății, atât față de Comisia Europeană, cât și în alte structuri și instrumente ale Organizației Națiunilor Unite cum ar fi Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, Protocolul Apa și Sănătatea, și altele.

Modificările sunt aliniate la principiile de evaluare și de gestionare a riscurilor, prevăzute în Ghidul privind calitatea apei potabile al OMS, statele membre având libertatea de a alege dacă, prin actele de transpunere, vor prevedea evaluarea riscului în cadrul programelor de monitorizare sau nu.

Urmează ca, până la 31 decembrie 2018, prin ordin comun al ministrului Sănătății, ministrului Apelor și Pădurilor și ministrului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, să fie aprobat un Cadru general pentru Planurile de siguranță ale apei, precum și stabilirea responsabilităților autorităților competente, producătorilor și distribuitorilor de apă privind întocmirea, evaluarea și avizarea Planurilor de siguranță a apei.

Ministerul Sănătății și Ministerul Apelor și Pădurilor vor pune la dispoziția producătorului de apă potabilă datele privind sursele de poluare, precum și cele privind calitatea corpurilor de apă utilizate pentru captare în scopul potabilizării.

Totuși, pentru a pregăti introducerea acestei abordări, a fost agreat un interval de timp de 3 ani în vederea punerii la dispoziție a unor instrumente care să vină în sprijinul producătorilor de apă, dar și pentru pregătirea reprezentanților autorităților publice care vor fi implicate în aprobarea planurilor de siguranță a apei și auditarea acestora.

Planurile de siguranță a apei vor fi modificate ori de câte ori intervin modificări în elementele constitutive și de operare a sistemului de aprovizionare cu apă sau în calitatea sursei de apă și vor fi reavizate periodic de către autoritățile competente, din 3 în 3 ani.

Ordonanța aprobată miercuri de Guvern creează mecanisme suplimentare de verificare a calității apei potabile, sigură pentru sănătatea consumatorilor, stabilind în sarcina producătorilor și distribuitorilor de apă potabilă obligația monitorizării operaționale, care se va face în funcție de planurile de siguranță a apei și de rezultatul evaluării riscurilor, si au fost stabiliți parametrii care trebuie monitorizați și metodele de analiză a lor. Scopul monitorizării operaționale este de a produce periodic informații despre calitatea organoleptică, fizico-chimică și microbiologică a apei potabile produsă și distribuită și despre eficiența tehnologiilor de tratare, cu accent pe tehnologia de dezinfecție.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Dezinsecție terestră la Timișoara. Ce trebuie să știe cetățenii

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iunie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora, urmate de activități de deratizare. Intervențiile sunt programate în perioada 2 – 17 iunie 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție, Varat Pasta – pentru deratizare). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor) și Tip 14 (Rodenticide).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul deratizării, staţiile de intoxicare sunt astfel concepute încât să permită doar accesul rozătoarelor, iar raticidul are adăugată o substanţă foarte amară pentru a descuraja ingerarea de către restul mamiferelor. Este interzisă golirea, deteriorarea sau sustragerea stațiilor pentru momeli amplasate pe domeniul public de operatorul serviciilor de deratizare.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Locale

Muzică în spitalele din Timișoara. Primăria vrea să ofere sprijin emoțional bolnavilor

Publicat

pe

Municipiul Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație, lansează un proiect pilot prin care muzica trece dincolo de scene și săli de concert și ajunge mai aproape de cei care au cel mai mult nevoie de ea: pacienții și cadrele medicale din cadrul spitalelor aflate în administrarea municipalității. Dincolo de tratamente și consultații, inițiativa își propune să schimbe, pentru câteva momente, atmosfera din spital, aducând prin muzică speranță, liniște și o stare de bine.

„Prin acest proiect, ducem cultura dincolo de sălile de spectacol, mai aproape de oamenii care au poate cel mai mult nevoie de ea. Muzica nu vindecă și nu putem lua grijile și teama celor care ajung la spital fie ca pacienți, fie alături de cei dragi, dar putem să le oferim câteva momente de speranță. Iar pentru personalul medical, aducem momente de respiro”, spune viceprimarul Paula Romocean.

Primul moment muzical este programat pentru 3 iunie, de la ora 17:00, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Pe parcursul lunii iunie, astfel de evenimente vor continua și la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” și la Spitalul Clinic Municipal de Urgență.

Inițiativa municipalității face parte dintr-un demers mai amplu prin care cultura ajunge în spitale ca formă de sprijin emoțional. Pentru pacienți, spitalizarea înseamnă adesea o perioadă încărcată emoțional, cu griji și incertitudini, iar muzica vine ca o formă de alinare și încurajare.

Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Filarmonica Banatul Timișoara și sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara și sunt dedicate exclusiv pacienților internați și personalului medical.

Citeste mai mult

Administrație

Tren metropolitan la Timișoara cu scopul dezvoltării mobilității urbane

Publicat

pe

După investiții de 500 de milioane de lei în mobilitate doar anul trecut, primarul Dominic Fritz propune un parteneriat strategic pentru dezvoltarea unei rețele de tren urban rapid, electric și integrat cu transportul public.

Timișoara are o infrastructură feroviară care astăzi este insuficient folosită sau care nu este reabilitată, iar planul municipalității este de a moderniza și a extinde liniile. Proiectul „Tren Metropolitan Timișoara” prevede stații intermodale, parcări, hub-uri logistice de transport marfă și conexiuni directe către zone cheie ale orașului și ale zonei metropolitane. Pentru a accelera proiectul, Primăria Timișoara își asumă realizarea studiului de fezabilitate pentru întregul traseu – atât pe terenurile Primăriei, cât și pe cele ale CFR – și propune un parteneriat cu Compania Națională de Căi Ferate.

“E un proiect strategic pentru Timișoara care continuă investițiile în mobilitatea urbană, din ultimii ani. Vrem să modernizăm, să extindem și să folosim infrastructura feroviară care traversează orașul și care acum e insuficient utilizată, pentru transport public. Un transport public eficient este calea pentru a reduce folosirea mașinii în oraș și implicit pentru o Timișoara mai verde”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Traseul identificat deservește atât zona periurbană a Timișoarei, cât și cartierele periferice. Acesta pornește de la cartierul Aeroport, continuă prin zona Meteo până la Gara de Nord, iar apoi spre zona industrială Freidorf, pe lângă centrul comercial Shopping City și pe liniile din sudul și sud-estul Timișoarei (Chișoda, Giroc, Rudicica). Traseul propus se încheie în zona Industrială Buziașului, în apropiere de Calea Stan Vidrighin.

Traseul va fi integrat cu stațiile de pe coridorul feroviar aflat în reabilitare. Municipalitatea a prevăzut suplimentar stații în zona Oituz, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, în Freidorf, pe strada Ardealului, și în zona centrului comercial de pe Calea Șagului. Totodată, extinderea traseului către sudul ariei metropolitane include stații în localitățile Chișoda, Giroc, Rudicica și la intrarea în Moșnița Nouă. În zona Industrială Buziașului va fi amenajată o zonă intermodală, precum și conexiuni care să faciliteze accesul la rețeaua de tramvai de pe Stan Vidrighin. Fiecare stație va include facilități pentru transfer intermodal: locuri de parcare, spații pentru biciclete, accese facile pentru pietoni și conexiuni cu rețeaua de transport public a Timișoarei.

Investiția propusă de municipalitate deschide și perspectiva unei conexiuni feroviare de navetă mai rapide și mai eficiente între Timișoara și Arad, adaptată nevoilor de mobilitate regională de zi cu zi.

Proiectul de hotărâre privind necesitatea și oportunitatea realizării proiectului „Tren Metropolitan Timișoara” și a încheierii unui parteneriat între UAT Municipiul Timișoara și Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA va fi supus aprobării Consiliului Local și poate fi consultat la adresa următoare: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/ecea4a2f-89de-4e88-8d10-3fb6994afcb2.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite