Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Robu promite foișoare și cluburi de şah

Publicat

pe

Nu se cunoaşte costul acestor investiţii, dar Robu dă asigurări că este vorba despre investiţii mici care au menirea de a schimba faţa oraşului.

„Am făcut câteva teste şi am văzut că pensionarii îşi doresc să aibă mai mult decât simplele bănci şi în perioada următoare vom aduce un număr important de foişoare. Circa 40 – 50. Le vom pune în parcuri şi în spaţiile verzi dintre blocuri. În zone precum Dacia, unde densitatea polulaţiei este mai ridicată, vom avea mai multe”, a declarat, marți, Nicolae Robu.

De asemenea, primarul vrea să redea funcţionalitatea fostelor puncte termice din Timişoara.

„Aş vrea ca şi în spaţiile unde au funcţionat centrale termice de zonă, care sunt degrevabile de sarcini, şi altele care sunt mari şi nu mai e necesar, tot spaţiu pentru această funcţiune, să deschidem cluburi de şah. Putem face ca o parte să rămână punct termic şi o altă parte pentru amenajări pentru pensionari. Mai întâi vrem să vedem ce e disponibil şi apoi vom face o planificare a amenajării. Nu e vorba despre bani mulţi. Procedurile iau timp”, a adăugat Robu.

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Campania de reciclare „Orașe curate“, la Timișoara. Când și unde se pot preda deșeurile electrice

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara invită cetățenii să participe activ la campania de reciclare „Orașe curate”, o inițiativă de colectare a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE) care acționează în sprijinul unui mediu mai curat și sănătos. Campania se desfășoară în perioada 1-30 noiembrie 2024 și este destinată tuturor locuitorilor Timișoarei.

Primăria s-a alăturat campaniei ECOTIC, în parteneriat cu RETIM și Universitatea de Vest. „Orașe curate” urmărește să mobilizeze cetățenii să predea în mod responsabil aparatele electrice și electronice care nu mai sunt utilizabile. Prin colectarea acestora, contribuim la conservarea resurselor și la reducerea poluării prin reciclarea materialelor recuperabile și prin eliminarea în siguranță a celor dăunătoare mediului.

Timișorenii sunt invitați să aducă echipamentele electrice și electronice neutilizabile la următoarele puncte de colectare RETIM din oraș:

  •   Calea Torontalului, nr. 94 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
  •   Calea Moșniței, nr. 2-4 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
  •   Strada A. Imbroane, Nr 70 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
  •   Ovidiu Cotruș, nr. 201 (fosta adresă: Calea Chișodei, Str. Mile Cărpenișan, nr 3) (L-V: 9:00-17:00, S: 8:00-16:00)

Cetățenii implicați în protejarea mediului care aduc la punctele de colectare echipamente în greutate de peste 30 kg, vor primi cadou o umbrelă sau o sticlă reutilizabilă.

Pentru echipamentele voluminoase există și opțiunea de preluare direct de la domiciliu, printr-un apel telefonic la numărul:  0755 087 272 (de luni până sâmbătă, între orele 08:00 – 16:00).

Vă invităm să vă alăturați campaniei „Orașe curate” și împreună să sprijinim transformarea Timișoarei într-un oraș sustenabil.

Detalii despre campanie aici.

Citeste mai mult

Administrație

Taxele și impozitele locale nu cresc la Timișoara în 2025

Publicat

pe

Municipalitatea propune menținerea formulei de calcul pentru taxele și impozitele locale pentru anul 2025, cu o cotă de impozitare stabilită în 2018 și o grilă ajustată cu rata inflației, la fel ca în toată țara. Proiectul de hotărâre privind dările pentru 2025 a fost publicat și va fi supus aprobării Consiliului Local.

Potrivit proiectului, taxele și impozitele locale vor fi ajustate doar cu rata inflației calculată de Institutul Național de Statistică, respectiv cu 10,4%, conform legislației fiscale. Conform propunerii, dacă pentru un apartament cu o cameră se achită 54 de lei, în 2025 impozitul va fi de 60 de lei, în vreme ce pentru un apartament cu trei camere creșterea va fi de 23 de lei, până la 252 de lei.

Alte exemple:

Impozit teren curți construcții în zona B de 500 mp – 546 lei în 2024, 603 lei în 2025

Impozit pentru teren de 1.000 mp intravilan arabil zona C – 13 lei în 2024 și 14 lei în 2025

Autoturisme

Capacitate 1587cm3

2024 – 129 lei

2025 – 143 lei

Capacitate 1798 cm3

2024 – 328 lei

2025 – 362 lei

Capacitate 1998 cm3

2024 – 365 lei

2025 – 403 lei

Motociclete

2024 – 65 lei

2025 – 72 lei

Municipalitatea propune scutiri de impozit pentru anumite categorii de imobile, beneficiari și activități (de exemplu persoane cu venituri mici, asociații care prestează servicii sociale, scutiri pentru persoanele care și-au reabilitat termic imobilul ș.a.). De asemenea, este propusă menținerea cotei 0 de impozitare pentru spectacole și manifestări artistice.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/7d258fd2-3a37-4dad-a88d-56180e5fc5ca

Cetățenii care doresc să transmită opinii, recomandări, întrebări o pot face până la data de 13 noiembrie 2024 la adresele primariatm@primariatm.ro  și camelia.crisan@primariatm.ro .

Citeste mai mult

Cultură

Gala Corneliu Coposu la Timișoara. PROGRAMUL manifestărilor

Publicat

pe

Cea de-a VII-a ediție a Galei Corneliu Coposu se va desfășura la Timișoara, pe 9, 10 și 11 noiembrie 2024, evenimentul principal fiind programat la Opera Națională Română Timișoara, edificiu istoric având o simbolistică importantă.

Printre invitații speciali se numără renumitul scriitor și istoric francez Thierry Wolton, criticul de teatru, scriitor și realizator TV Marina Constantinescu, soprana Teodora Gheorghiu Spiess și tenorul Sorin Coliban.

Evenimentele dedicate personalității marelui om politic Corneliu Coposu sunt în contextul celor 35 de ani de la Revoluția Română și de la căderea Cortinei de Fier în Europa de Est.

Ele vor debuta pe 9 noiembrie 2024 cu deschiderea expoziției „Corneliu Coposu, o viață întreagă pentru principii și valori”, pe malul Begăi (în dreptul Vilei Mal). Expoziția va putea fi vizitată gratuit până la 31 decembrie 2024. În aceeași zi, de la ora 17:30, este programată la Cinema Victoria o proiecție speciala a filmului documentar „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”. Proiecția va fi urmată de o discuție cu Marius Boeriu și Dănuț Iacob de la Asociația 15 Noiembrie 1987 Brașov, protagoniști ai filmului și ai revoltei anticomuniste de la Brașov.

Ziua de 10 noiembrie 2024 va începe la ora 10:00 cu o Sfântă Liturghie Arhierească și o slujbă de Parastas în memoria Seniorului, la Biserica Nașterii Maicii Domnului. După-amiază, într-un loc plin de încărcătură istorică și sufletească, Memorialul Revoluției din Timișoara, va avea loc lansarea celei de-a doua ediții a  „Jurnalului Interzis” al lui Corneliu Coposu, ediție îngrijită de Doina Alexandru. Invitații vor fi: Doina Alexandru și Tudor Călin Zarojanu, iar moderator Cosmin Budeancă.

Luni, 11 noiembrie 2024, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, începând cu orele 11:30, va avea loc o dezbatere pentru studenți și publicul larg, având tema  „Am învățat să fim liberi? – 35 de ani de la Revoluție”. Vor participa invitați de prestigiu: Thierry Wolton (autorul monumentalei opere  „O istorie mondială a comunismului”), Brândușa Armanca, Alexandru Gussi, Marina Constantinescu, Antonie Popescu și Dănuț Iacob (Asociația  „Brașov 1987”). Întâlnirea va fi moderată de Ion-Andrei Gherasim, președinte executiv – Fundația Corneliu Coposu. Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile.

Ziua de luni se va încheia cu evenimentul principal, la Opera Națională Română Timișoara, începând cu ora 19:00, care va avea 3 părți: premierea tinerilor câștigători ai concursului de eseuri organizat de Fundația Corneliu Coposu, conferința susținută de istoricul Thierry Wolton și concertul de gală al sopranei Teodora Gheorghiu Spiess și al baritonului Sorin Coliban, acompaniați la pian de Diana Ionescu. Evenimentul va fi prezentat de Marina Constantinescu. Biletele se pot achiziționa pe platforma eventbook.ro

Veniturile obținute din vânzarea biletelor la acest eveniment, precum și donațiile primite, vor fi direcționate pentru construcția Bisericii „Memorial Corneliu Coposu” din Bobota, jud. Sălaj, satul natal al lui Corneliu Coposu.

Evenimentele fac parte din programul „Timișoara, 35 de ani de libertate”, dedicat Revoluției anticomuniste din decembrie 1989 și sunt organizate de Fundația Corneliu Coposu în colaborare cu Fundația Hanns Seidel,  JTI Romania și Festivalul de Film și Istorii Râșnov.

Parteneri: Universitatea de Vest Timișoara, Opera Națională Română Timișoara, Episcopia Greco-Catolică de Lugoj, Fundația Academia Civică, Fundația Culturală Memoria, Societatea Timișoara, Memorialul Revoluției, Visit Timișoara, Ordinul Arhitecților România filiala Timiș, Casa Memorială „Iuliu Maniu” Bădăcin, Editura Vremea.

Mai multe detalii:

https://corneliu-coposu.ro/

www.facebook.com/FundatiaCoposu

Bilete pentru Gala Corneliu Coposu: https://eventbook.ro/other/bilete-gala-corneliu-coposu-2024

Fundația Corneliu Coposu din România, încă de la înființarea sa, în 1996, promovează principiile creștin democrate. Totodată, își propune să sprijine și să organizeze o serie de acțiuni pentru tineri (elevi, studenți) prin:

promovarea culturii memoriei și a adevărului referitoare la viața și activitatea lui Corneliu Coposu;

pregătirea și perfecționarea cunoștințelor culturale, tehnice, științifice, politice, manageriale ale tineretului (elevi, studenți sau absolvenți ai institutelor de învățământ superior) prin acordarea unor burse pe termen scurt sau mediu, în limita fondurilor Fundației Corneliu Coposu, în cadrul unor universități sau alte instituții de profil din țară și străinătate, pentru a-și însuși cunoștințele la nivelul standardelor internaționale;

organizarea de simpozioane, conferințe, comunicări științifice, schimburi de experiență.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite