Ne găsiți și pe:

Actualitate

S-a deschis patinoarul sintetic din Parcul Copiilor

Publicat

pe

Vești bune pentru copii! Municipalitatea a inaugurat, marți, patinoarul sintetic din Parcul Copiilor.

Reprezentanții primăriei au precizat că sunt bineveniţi toţi doritorii posesori de patine, indiferent de vârstă, dar cu respectarea indicaţiilor de pe panourile de avertizare, astfel:

•       Programul de funcţionare al patinoarului este:

Program de vară (01 Aprilie-30 Septembrie): 14.00-20.00

Program de iarnă (30 Septembrie-01 Aprilie):12.00-18.00

•       Utilizarea se face în serii cu durata de 1 oră.

•       Capacitatea maximă de patinaj este de 100 patinatori pe serie.

•       Intrarea pe suprafaţa patinoarului se face numai pe uşa special amenajată;

•       Inainte de intrarea pe suprafaţa patinoarului, se vor încălţa patinele, în locul special amenajat din zona covorului de cauciuc. La fel se va proceda şi la ieşirea de pe suprafata patinoarului;

•       Intrarea pe patinoar se va face doar cu patinele ascuţite.

•       Se recomandă ca talpa ascuţită a patinelor sa fie ştearsă cu o cârpă, înainte de utilizare, astfel ca pe suprafaţa patinoarului să nu ajungă aşchii metalice;

•       Se va patina doar în sensul acelor de ceasornic, dacă nu se indică altfel.

•       Copii cu vârsta mai mică de 12 ani au acces pe patinoar doar însoţiţi de persoane adulte care au echipament adecvat pentru a patina.

 

Nu este permis(ă) patinatorilor:

1)      Intrarea pe gheaţă fără patine;

2)      Patinajul într-o manieră care poate pune în pericol securitatea celorlalţi patinatori;

3)      Practicarea unor jocuri de grup în afara celor organizate;

4)      Purtarea pe umeri, în braţe, în spate a altor persoane (inclusiv copii), aparate foto, video, genţi, etc. pe timpul patinajului;

5)      Introducerea pe patinoar a pucurilor de hochei, sau a altor echipamente şi accesorii dacă nu fac obiectul unui concurs organizat;

6)      Accesul cu mâncare şi băuturi de orice fel pe suprafaţa patinoarului;

7)      Accesul persoanelor în stare de ebrietate;

8)      Fumatul pe suprafaţa patinoarului şi introducerea în zona destinată patinajului a băuturilor  alcoolice, armelor sau a altor obiecte ce pot periclita siguranţa celorlalţi participanţi la agrement.

9)      Ieşirea cu patinele în afara zonei destinate patinajului sau de schimb al patinelor.

 

Nu este permis  însoţitorilor:

1)      Să se sprijine sau să depoziteze obiecte pe mantinelă.

2)      Să ofere patinatorilor peste mantinelă diverse obiecte, mâncare, băuturi, etc.

3)      Depăşirea perimetrului mantinelei, administratorul patinoarului nu îşi asuma răspunderea în cazul eventualelor accidentări;

 

Patinoarul poate fi utililizat de către orice persoană cu respectarea obligaţiilor de mai sus;

Administratorul pationarului nu răspunde de eventualele accidentări ale patinatorilor sau de orice prejudiciu material sau moral suferit în timpul activităţii de patinaj, în cazul nerespectării celor de mai sus.

 

Nerespectarea celor de mai sus poate duce la evacuarea persoanei implicate de pe suprafaţa patinoarului.

 

Suprafaţa patinoarului oferă o senzaţie diferită faţă de un patinoar clasic, de gheaţă natural; lamelele patinelor după un scurt timp de patinat se vor încălzi şi vor aluneca mai bine pe suprafaţa sintetică.

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

ANUNȚ. Elaborare PUZ centrală electrică fotovoltaică 11 MW pe sol Timișoara Nord

Publicat

pe

S.C MARTIN ELECTRICITYS.R.L, cu sediul social în judetul Timiș, Municipiul Timișoara, strada Salcâmilor, nr. 8, parter, camera 2, anunţă elaborarea primei versiuni a „P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD“, amplasat în extravilanul Municipiului Timișoara, nr. Cad. 419911, nr. Cad. 403717, jud. Timis și declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.

Consultarea primei versiuni a planului urbanistic – PUZ, se poate realiza la adresa: localitatea Timișoara, str. Piata Mocioni, nr.2 jud. Timiș, în zilele de luni – joi, între orele 10:30 – 17.30; tel:0737508899

Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul ANMAP-DJM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu, nr. 18-18A, jud. Timis, în termen de 15 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.

Citeste mai mult

Din țară

Solstițiul de vară. Când începe vara astronomică

Publicat

pe

Solstițiul de vară din 2026 va avea loc, în acest an, în 21 iunie, la ora 11:24, ora României, conform datelor publicate de reprezentanții Observatoului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, pe site-ul astro-urseanu.ro.

Acest moment marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică și aduce cea mai lungă zi din întregul an.

În această zi, Soarele urcă cel mai sus pe cer la amiază, iar lumina naturală durează mai mult decât în orice altă perioadă a anului. În România, ziua depășește 15 ore de lumină, iar noaptea devine cea mai scurtă din an.

După solstițiu, zilele încep încet să se scurteze, chiar dacă temperaturile de vară continuă să crească în următoarele luni. Fenomenul are loc în același moment peste tot în lume, însă ora diferă de la o țară la alta, în funcție de fusul orar. De-a lungul timpului, solstițiul de vară a fost legat de multe tradiții și obiceiuri populare. În mai multe culturi europene, această perioadă era văzută ca un simbol al luminii, al fertilității și al naturii aflate la apogeu.

Solstițiul de vară este fenomenul astronomic care marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică. El are loc în fiecare an în jurul datei de 20 sau 21 iunie și reprezintă momentul în care partea de nord a Pământului primește cea mai multă lumină de la Soare.

Totul se întâmplă din cauza felului în care este înclinat Pământul. Planeta noastră nu se rotește perfect drept în jurul Soarelui, ci este ușor înclinată, cu aproximativ 23,5 grade. Această înclinare este motivul pentru care există anotimpurile. În perioada solstițiului de vară, emisfera nordică este orientată cel mai mult spre Soare. Din această cauză, razele soarelui ajung mai direct pe această parte a planetei, iar ziua devine foarte lungă.

Citeste mai mult

Din țară

Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA

Publicat

pe

Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16 milioane de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Sunt eligibile la plată cheltuielile aferente intervenţiilor apicole efectuate începând din 1 ianuarie 2026 și până la data depunerii cererii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite