Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Sălile de fitness și culturism din Timișoara, verificate de Poliţia Locală

Publicat

pe

Mai multe săli de fitness și culturism din Timișoara au fost controlate de polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială. Totul, în urma unor sesizări venite de la cetățeni.

Astfel, potrivit oamenilor legii, șapte societăți comerciale nu dețin acord, iar dintre acestea 4 societăți au deschis punctul de lucru în cursul anului 2016, iar 3 aveau depus dosarul în vederea autorizării. Patru societăți și-au modificat obiectul de activitate, în locul lor funcționând centre de recuperare medicală sau cluburi sportive, acestea nefiind supuse autorizării în conformitate cu OG 99/2000, iar o societate are punctul de lucru în afara municipiului Timișoara.

De asemenea, societățile în cauză au fost verificate și din punct de vedere comercial în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv HCL 538/2015, Legea 12/1990 și OG 99/2000.

Au fost constatate nereguli în ceea ce privește vizarea anuală a acordului, neafișarea acestuia sau neconcordanțe între orarul aprobat și cel afișat, ori neafișarea orarului. Au fost încheiate 14 procese verbale de constatare a contravenției în valoare totală de 5.300 lei, dispunându-se totodată intrarea în legalitate de îndată.

În Timișoara funcționează 36 de societăți care desfășoară astfel de activități, dintre acestea 24 deținând acord pentru derularea exercițiilor comerciale emis în baza OG 99/2000 de către Primăria Municipiului Timișoara.

Societățile care nu dețin acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale emis de Primăria Municipiului Timișoara, cât și cele la care au fost constatate nereguli din punct de vedere comercial vor fi reverificate în perioada următoare.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Ziua Națională a României, la Timișoara. Zdob și Zdub și spectacol de muzică populară

Publicat

pe

De Ziua Națională a României, Primăria Municipiului Timișoara vă invită să sărbătorim împreună în Piața Victoriei!

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 18:00, scena va prinde viață cu un spectacol plin de energie, tradiție și emoție.

Evenimentul îi aduce în prim-plan pe Zdob și Zdub, trupa cunoscută pentru combinația inedită de rock, punk și influențe folclorice, care promite un show memorabil.

Seara va continua într-un spirit autentic românesc alături de Ansamblul „Timișul” Oficial, sub bagheta dirijorului Deian Galetin, cu momente coregrafice semnate de Maria Topciov și Ciprian David.

Spectacolul va fi completat de prezența unor îndrăgiți artiști ai folclorului românesc și de artiști locali: Andreea Voica, Marius Ciprian Pop ș.a.

Citeste mai mult

Locale

Sistemul e-SIGUR, implementat la Timișoara pentru prevenirea accidentelor în oraș

Publicat

pe

Cu peste 17.000 de treceri pe roșu lunar și cu accidente relatate aproape zilnic în oraș, primarul Dominic Fritz solicită ca sistemul național e-SIGUR, care permite folosirea radarelor locale pentru sancționarea șoferilor care pun în pericol vieți omenești, să fie activat cât mai curând.

Calmatoarele de viteză și trecerile de pietoni supraînălțate nu pot rezolva toate problemele de trafic, de aceea, primarul Dominic Fritz a cerut în mod repetat o legislație pentru radarele fixe locale, care îi descurajează pe șoferi să depășească viteza.

Legislația a venit cu întârziere și sistemul nu a fost activat, dar cadrul necesar există acum. Ca urmare, municipalitatea a inițiat demersurile pentru integrarea în platforma e-SIGUR coordonată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română.

„Echipamente avem, legislație există, mai e nevoie doar de ultimul pas: conectarea la sistemul Poliției Rutiere, ca să putem avea un oraș sigur în trafic. Nu vrem un oraș peticit cu limitatoare de viteză – nu asta e soluția. Vrem un oraș în care regulile sunt respectate pentru că există consecințe reale. De aceea insistăm pe radare fixe și pe un sistem automat de sancționare: e cel mai eficient mod de a schimba comportamente și de a salva vieți”, spune primarul Dominic Fritz.

Primăria Municipiul Timișoara dispune și de 9 radare fixe, dintre care 2 au fost achiziționate recent și urmează să fie instalate în locații stabilite împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș. Aceste echipamente sunt compatibile cu platforma e-SIGUR, iar funcționarea lor efectivă este condiționată de activarea sistemului național de către Poliția Română.

Sistemul de management și supraveghere a traficului al municipalității, care include 383 de camere video, arată că, în lipsa unui control automatizat și a sancțiunilor drastice pentru șoferii care pun în pericol alți participanți la trafic, trecerea pe roșu tinde să devină un comportament frecvent, nu un accident întâmplător. În acest context, funcționarea radarelor fixe în cadrul sistemului național e-SIGUR reprezintă un pas necesar pentru creșterea siguranței rutiere.

Primăria Municipiului Timișoara este deschisă colaborării cu MAI, astfel încât toți pașii necesari să fie parcurși cât mai repede, iar orașul să devină mai sigur pentru toată lumea.

Citeste mai mult

Cultură

„Din suflet de român” – Spectacol extraordinar dedicat Zilei Naționale a României, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează spectacolul „Din suflet de român”, dedicat Zilei Naționale a României. Evenimentul  se va desfășura în 26 noiembrie 2025, de la ora 18:00,  în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

„Susținem artiștii care promovează identitatea națională și duc mai departe patrimoniul nostru cultural. În acest an, ne dorim să aducem aproape comunitățile românești de pe ambele maluri ale Prutului”, a transmis Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi, soliștii Mihaela Petrovici, Ciprian Roman, Dana Gruescu și Ada Sabadoș, vor oferi publicului un captivant și însuflețit program de folclor românesc autentic. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Grigore și Floarea Munteanu. Din Republica Moldova, Consiliul Raional Anenii Noi, sunt invitați în recital Ansamblul folcloric „Miorița” din Tîndăreni, Ansamblul etno-folcloric „Haiducii” și Ansamblul folcloric „Vatra satului” din Mereni.

Spectacolul va fi  prezentat de Felicia Stoian. Accesul publicului este liber.

Spectacolul „Suflet de român”, va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ansamblului Profesionist Banatul și pe toate paginile de social – media ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite