Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Se caută candidați pentru liceele militare

Publicat

pe

Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului militar zonal Timiş recrutează candidaţi pentru Colegiile Naţionale Militare  denumite în mod tradiţional „licee militare”.

Vizați sunt claselor a VIII-a şi absolvenţilor ciclului gimnazial cu vârsta de până la 16 ani împliniţi în acest an, băieţi şi fete.

         Aceştia, pot opta pentru unul dintre cele patru colegii naţionale militare:

–        Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia;

–        Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova;

–        Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza;

–        Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

Sunt colegii cu profil matematică-informatică, de renume naţional şi internaţional, lucru demonstrat de faptul că la ultimele examene de bacalaureat a fost o promovabilitate de 100% iar absolvenţii au avut posibilitatea să-şi continue parcursul în carieră pe care şi l-au propus.

Pe toată durata pregătirii în instituţiile prezentate, se oferă gratuit şcolarizare, cazare, echipament, hrană şi asistenţă medicală, acces la baze sportive, biblioteci, laboratoare şi multe alte facilităţi. Activităţile şcolare dar şi cele extracuriculare oferă elevilor reale condiţii de dezvoltare din toate punctele de vedere, într-un mediu adecvat, dar şi perspectiva unei cariere în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Candidaţii trebuie să îndeplinească o serie de criterii de recrutare, generale şi specifice. Pentru o informare detaliată privind aceste criterii dar şi privind documentele necesare întocmirii dosarului de înscriere, tinerii timişeni interesaţi, sunt aşteptaţi la sediul Biroului informare-recrutare Timiş, unde consilierii în domeniul profesiei militare îi vor sprijini, orienta şi îndruma pentru ca alegerea lor să fie în cunoştinţă de cauză.

Cei interesaţi pot vizita Biroul informare-recrutare din Timişoara, Piaţa Libertăţii nr. 7 sau să sune la telefonul 0256.293.757 pentru a se informa din timp privind criteriile ce trebuie îndeplinite dar şi etapele ce trebuie urmate până la examenul propriu-zis.

La înscriere, candidatul are nevoie de actul de identitate iar formularele tipizate necesare sunt oferite gratuit de personalul biroului informare-recrutare.

Termen limită pentru depunerea dosarelor: 24 martie 2017.

 

                                                                                                                                        

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Ziua Națională a României, la Timișoara. Zdob și Zdub și spectacol de muzică populară

Publicat

pe

De Ziua Națională a României, Primăria Municipiului Timișoara vă invită să sărbătorim împreună în Piața Victoriei!

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 18:00, scena va prinde viață cu un spectacol plin de energie, tradiție și emoție.

Evenimentul îi aduce în prim-plan pe Zdob și Zdub, trupa cunoscută pentru combinația inedită de rock, punk și influențe folclorice, care promite un show memorabil.

Seara va continua într-un spirit autentic românesc alături de Ansamblul „Timișul” Oficial, sub bagheta dirijorului Deian Galetin, cu momente coregrafice semnate de Maria Topciov și Ciprian David.

Spectacolul va fi completat de prezența unor îndrăgiți artiști ai folclorului românesc și de artiști locali: Andreea Voica, Marius Ciprian Pop ș.a.

Citeste mai mult

Locale

Sistemul e-SIGUR, implementat la Timișoara pentru prevenirea accidentelor în oraș

Publicat

pe

Cu peste 17.000 de treceri pe roșu lunar și cu accidente relatate aproape zilnic în oraș, primarul Dominic Fritz solicită ca sistemul național e-SIGUR, care permite folosirea radarelor locale pentru sancționarea șoferilor care pun în pericol vieți omenești, să fie activat cât mai curând.

Calmatoarele de viteză și trecerile de pietoni supraînălțate nu pot rezolva toate problemele de trafic, de aceea, primarul Dominic Fritz a cerut în mod repetat o legislație pentru radarele fixe locale, care îi descurajează pe șoferi să depășească viteza.

Legislația a venit cu întârziere și sistemul nu a fost activat, dar cadrul necesar există acum. Ca urmare, municipalitatea a inițiat demersurile pentru integrarea în platforma e-SIGUR coordonată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română.

„Echipamente avem, legislație există, mai e nevoie doar de ultimul pas: conectarea la sistemul Poliției Rutiere, ca să putem avea un oraș sigur în trafic. Nu vrem un oraș peticit cu limitatoare de viteză – nu asta e soluția. Vrem un oraș în care regulile sunt respectate pentru că există consecințe reale. De aceea insistăm pe radare fixe și pe un sistem automat de sancționare: e cel mai eficient mod de a schimba comportamente și de a salva vieți”, spune primarul Dominic Fritz.

Primăria Municipiul Timișoara dispune și de 9 radare fixe, dintre care 2 au fost achiziționate recent și urmează să fie instalate în locații stabilite împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș. Aceste echipamente sunt compatibile cu platforma e-SIGUR, iar funcționarea lor efectivă este condiționată de activarea sistemului național de către Poliția Română.

Sistemul de management și supraveghere a traficului al municipalității, care include 383 de camere video, arată că, în lipsa unui control automatizat și a sancțiunilor drastice pentru șoferii care pun în pericol alți participanți la trafic, trecerea pe roșu tinde să devină un comportament frecvent, nu un accident întâmplător. În acest context, funcționarea radarelor fixe în cadrul sistemului național e-SIGUR reprezintă un pas necesar pentru creșterea siguranței rutiere.

Primăria Municipiului Timișoara este deschisă colaborării cu MAI, astfel încât toți pașii necesari să fie parcurși cât mai repede, iar orașul să devină mai sigur pentru toată lumea.

Citeste mai mult

Cultură

„Din suflet de român” – Spectacol extraordinar dedicat Zilei Naționale a României, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează spectacolul „Din suflet de român”, dedicat Zilei Naționale a României. Evenimentul  se va desfășura în 26 noiembrie 2025, de la ora 18:00,  în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

„Susținem artiștii care promovează identitatea națională și duc mai departe patrimoniul nostru cultural. În acest an, ne dorim să aducem aproape comunitățile românești de pe ambele maluri ale Prutului”, a transmis Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi, soliștii Mihaela Petrovici, Ciprian Roman, Dana Gruescu și Ada Sabadoș, vor oferi publicului un captivant și însuflețit program de folclor românesc autentic. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Grigore și Floarea Munteanu. Din Republica Moldova, Consiliul Raional Anenii Noi, sunt invitați în recital Ansamblul folcloric „Miorița” din Tîndăreni, Ansamblul etno-folcloric „Haiducii” și Ansamblul folcloric „Vatra satului” din Mereni.

Spectacolul va fi  prezentat de Felicia Stoian. Accesul publicului este liber.

Spectacolul „Suflet de român”, va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ansamblului Profesionist Banatul și pe toate paginile de social – media ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite