Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Șicanare în trafic urmată de accident. Patru răniți la spital

Publicat

pe

Un bărbat de 37 de ani, soţia lui de 33 de ani şi cei doi băieţi ai lor de 7 respectiv 9 ani au fost răniți, duminică seara, într-un accident pe drumul spre Aeroportul Timișoara, după ce bărbatul a intrat într-o depăşire periculoasă şi a pierdut controlul volanului iar martorii susțin că înaintea accidentului a avut loc o şicanare în trafic. 

„Un bărbat, de 37 de ani a condus un autoturism pe str. Aeroport deplasându-se către localitatea Ghiroda, iar la un moment dat  s-a angajat în efectuarea unei depăşiri însă nu a mai putut redresa autoturismul şi a intrat în coliziune cu un stâlp metalic de pe sensul opus de mers, apoi în doi copaci ornamentali, după care s-a răsturnat  pe sensul său de mers. În urma impactului patru persoane au fost rănite şi transportate la spital, respectiv şoferul, pasagera dreapta-faţă, o femeie, de 33 de ani şi  doi băieţi de 7 şi 9 ani”, a transmis, într-un comunicat, IPJ Timis.

Potrivit martorilor, accidentul s-a produs după ce şoferul aflat la volanul maşinii implicate în accident s-a şicanat în trafic cu un alt şofer.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Locale

SOMAȚII și avertismente pentru necurățarea zăpezii și țurțurilor, la Timișoara

Publicat

pe

Acumularea de cantități semnificative de zăpadă, gerul din ultimele zile și formarea de țurțuri care pot pune în pericol siguranța cetățenilor sunt în atenția polițiștilor locali.

Aceștia avertizează că, potrivit HCL 393/2023, articolul 82, litera r, persoanele fizice și juridice au obligația să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc.

Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.500 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice. Totodată, potrivit HCL 117/2024 privind constatarea și sancționarea contravențiilor pe teritoriul Municipiului Timișoara, articolul 1, litera h, în caz de pericol iminent de cădere a zăpezii sau gheții, respectiv țurțurilor, de pe clădirile pe care le dețin sub orice formă legală, persoanele fizice și juridice au obligația să ia masuri de îndepărtare a acestora, precum și de marcare și asigurare corespunzătoare a perimetrului expus, dar și să presare materiale antiderapante pe trotuare, în fața imobilelor în caz de polei.

Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei.

Polițiștii locali au efectuat verificări în teren fiind aplicate până acum 48 de sancțiuni cu avertisment pentru necurățarea gheții și zăpezii și 70 somații pentru punerea în vedere a luării măsurilor de îndepărtare a zăpezii sau gheții de pe trotuare.

Poliția Locală Timișoara face apel către cetăţeni și reprezentanți ai societăților comerciale și instituțiilor să dea dovadă de simţ civic şi să respecte obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, principalul scop al acțiunilor fiind siguranța cetățenilor orașului.

Foto: Poliția Locală Timișoara

Citeste mai mult

Cultură

Artiștii stradali din Timișoara se pot înscrie la audiții

Publicat

pe

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara invită artiștii stradali la prima sesiune de audiții din 2026.

Se pot înscrie muzicieni, dansatori, artiști plastici, actori (inclusiv statui vivante) și alți creatori pasionați, care doresc să performeze în spațiul public și nu dețin legitimație valabilă, precum și cei a căror legitimație expiră în iunie 2026.

Audițiile vor avea loc în 27 și 28 ianuarie, începând cu ora 9:00.

Perioadă de înscrieri: 15-23 ianuarie 2026.

Pentru informații complementare, vă stăm la dispoziție de luni până vineri, între orele 9:00-16:30, pe mail office@ccmt.ro, la telefon 0256 498 214 sau pe site-ul www.casadeculturatm.ro

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Culturii Naționale. Spectacolul „Eminescu“, pe scena Teatrului Național din Timișoara

Publicat

pe

În fiecare an, Ziua Culturii Naționale, marcată la 15 ianuarie, este dedicată chipului și numelui lui Mihai Eminescu, cel care a dat Culturii naționale române chipul și numele său.

Eminescu reprezintă esența limbii române, a identității, istoriei și memoriei noastre, fiind, dincolo de simbolul Poetului, Omul care ne-a călăuzit prin arta sa pe drumul propriei noastre culturi și limbi.

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara sărbătorește, așadar, Ziua Culturii Naționale joi, 15 ianuarie 2026, de la ora 19, în Sala Mare, printr-o nouă întâlnire cu EMINESCU,  spectacol ale cărui scenariu și regie sunt semnate de regizoarea Mihaela Lichiardopol.

În dorința de a recupera spiritul celui care a pus istoria și memoria noastră în cuvinte, Mihai Eminescu, spectacolul recompune traseul spiritual, emoțional și intelectual al poetului, prin fragmente din  poezia, proza și publicistica sa, reflectând, astfel, versurile eminesciene în lumina puternicei lor teatralități, ca voce a spațiului identitar românesc și, totodată, ancorând gândirea filosofică eminesciană în marile curente de gândire europene.

Distribuția spectacolului reunește trei apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Echipa de creație este completată de Gabrielei Strugaru-Popa (spațiu scenografic) și Sebastian Hamburger (video și sound design).

Biletele sunt disponibile la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar: marți – duminică, între orele 11 – 19, tel. 0256 201 117 sau on-line pe www.tntm.ro.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite