Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Sinucidere sau crimă? O studentă la Medicină a fost găsită moartă în casă

Publicat

pe

O studentă în vârstă de 25 de ani, de la Facultatea de Medicină, a fost găsită moartă în locuința în care stătea cu chirie într-un bloc din Timișoara.

Duminică seara, la ora 21,15, un bărbat a sunat la 112 și a cerut ajutorul pentru a intra în locuința proprietate personală de pe strada Telegrafului, pe care o închiriase unei studente la Facultatea de Medicină de la Timișoara.

Sosiți la fața locului, pompierii au fost obligați să spargă ușa pentru a intra înăuntru, unde au găsit o tânără de 25 de ani fără suflare. Din spusele vecinilor și prietenilor, studenta nu mai răspunsese la telefon de cel puțin 24 de ore. Colegii au mărturisit că studenta picase un examen cu vreo săptămână în urmă, dar în nici un caz nu pot să creadă că asta a fost cauza decesului.

Tânăra era studentă în ultimul an la Facultatea de Medicină și era venită din Dorohoi, județul Botoșani.

Cum trupul nu a prezentat urme de violență, iar ușa era închisă pe dinăuntru, polițiștii și medicul legist cred că poate fi vorba ori de o criză de epilepsie sau spasmofilie, ori de sinucidere cu medicamente, având în vedere că trupul neînsuflețit prezenta spume la gură.

Pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului, urmează să se efectueze necropsia.

În cauză, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara au deschis dosar penal, conform procedurii, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Timiș, Mirela Drăghicioiu.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

A aruncat deșeuri pe spațiul public. A fost amendat și i-a fost confiscată autoutilitara

Publicat

pe

Un tânăr de 26 de ani a fost amendat cu 30.000 de lei și i-a fost confiscată autoutilitara pe care o conducea după ce a fost prins că a aruncat deșeuri pe spațiul public și le-a incendiat.

„Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deşeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparţine unei foste societăţi comerciale din localitatea Beregsău Mare. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat şoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei”, a transmis marţi IPJ Timiş.

Şoferul autoutilitarei, un bărbat de 26 de ani a fost amendat cu 30.000 lei conform OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor, fiind luată măsura complementară a confiscării autoutilitarei.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „Azi la noi cântă tot natul“, de Florii, la Filarmonica „Banatul“

Publicat

pe

Pe 28 aprilie, de la ora 18.00, Ansamblul „Timișul” sărbătorește Floriile, cu participarea instrumentiștilor, a dansatorilor și a invitaților săi speciali: Călin Bârcean (solist Pragu’ de Sus), preotul Vasile Bădescu, antrenorul de fotbal Alexandru Pelici, omul de radio Ioana Sapianu, arhitectul Nenad Luchin, actrița Alina Ilea, avocatul Doru Julean, tenorul Bogdan Zaharia, inginerul Octavian Zaica, DJ Sean Norvis și Mirela Castelli, director Casa Auto.

Soliști: Daniela Condurache și Andreea Voica.

Coregrafi: Maria Topciov și Ciprian David

Dirijor: Deian Galetin. Prezintă: Florin Mihoc

Partener: Filarmonica „Banatul”. Partener media: TVR Timișoara

Accesul se face pe bază de bilete, disponibile la Casa de Cultură (Str. Miron Costin nr.2). Prețul unui bilet este 30 lei.

Citeste mai mult

Locale

Cerșetori ridicați de polițiștii locali din mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică au desfășurat, în ultimele zile, o amplă acțiune cu scopul depistării persoanelor fără adăpost și a celor care apelează la mila publică pe raza municipiului Timișoara.

Astfel, s-a acționat în zonele Parcul Botanic, Gara de Nord, Bdul General Dragalina, Catedrala Mitropolitană – Parcul Civic, Zona Elba, Pictor Ioan Zaicu.

Au fost depistați un număr de 16 cerșetori și oameni ai străzii, aceștia fiind predați către centrul social de pe Strada Telegrafului.

Totodată, în cazul a două astfel de persoane s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii 61/1991 republicată, deoarece au pătruns fără drept în clădirea fostei casierii a Retim de pe Strada Matei Corvin.

Astfel de acțiuni sunt organizate periodic, pe lângă verificările zilnice și măsurile luate ca urmare a sesizărilor de la cetățeni.

De la începutul acestui an în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii.

Polițiștii locali iau măsuri de preluare a acestora din stradă și predarea către serviciile sociale în vederea reintegrării lor, dar din păcate, din cauza legislației, dar și a faptului că aici primesc bani de la cetățeni, aceștia se întorc înapoi în stradă.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite