Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Alianța Vestului pentru Sănătate Publică. Program pilot pentru digitalizarea sistemului de sănătate

Publicat

pe

Directorii Direcţiilor de Sănătate Publică din judeţele Timiş, Arad şi Hunedoara au înfiinţat Alianţa Vestului pentru Sănătate Publică, prin care îşi propun transformarea digitală a sistemului de sănătate.

„Azi, 21 iulie 2021, se sărbătoreşte Ziua Banatului, o zi importantă pentru noi toţi şi îndeosebi pentru Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene: Arad, Hunedoara şi Timiş, ai căror directori executivi: Dr. Timiş Horea Sorin – DSP Arad, Ec. Mezei Ioan Sebastian – DSP Hunedoara şi Dr. Cioca Flavius – DSPJ Timiş – coordonator pe Regiunea de Dezvoltare Vest, s-au întrunit în vederea constituirii Alianţei Vestului pentru Sănătate Publică. Aceasta are drept scop implementarea unei Strategii de Sănătate pe Regiunea VEST într-un program pilot de dezvoltare regională pentru sectorul sanitar, pe şase componente strategice”, se arată într-un comunicat de presă, de miercuri, al DSP Timiş.
Cele şase componente strategice sunt: digitalizarea DSP-urilor prin implementarea de soluţii inteligente de eHealth; analiza nevoilor de servicii medicale; optimizarea transferurilor interjudeţene a pacienţilor; optimizarea resurselor umane în domeniul sanitar la nivel de regiune; realizarea unor echipe comune de control interjudeţene; elaborarea de politici de sănătate publică la nivel regional.

„Transformarea digitală a sistemului de sănătate oferă mijloace de eliminare a compartimentării acestuia, prin facilitarea punerii în comun a informaţiilor între autorităţile de sănătate publică. Mijloacele sigure şi rapide de transmitere a informaţiilor colectate de diferiţi agenţi reprezintă o condiţie necesară pentru coordonarea serviciilor de asistenţă medicală şi pentru tratamentul global al pacientului. Procesul de digitalizare se raportează la accesul rapid, schimbul şi partajarea de date care facilitează adoptarea unei decizii medicale. Schimbul de date electronic între profesioniştii din domeniul sănătăţii generează plus-valoare directă pentru calitatea asistenţei medicale”, se mai arată în comunicat.
Întâlnirea de lucru a avut loc la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, iar la finalul acesteia a fost semnat un protocol interjudeţean de colaborare. Această acţiune comună reprezintă un prim pas în eficientizarea şi reducerea timpului de soluţionare a cererilor cetăţenilor.
Totodată, în cursul zilei de miercuri, la sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, a avut loc o întâlnire de lucru cu prof.univ.dr. Octavian Creţu, rectorul acestei instituţii, ocazie cu care au fost trecute în revistă necesităţile sistemului medical din cele 3 judeţe, în vederea asigurării unei bune colaborări între instituţia de învăţământ şi direcţiile de sănătate publică.

Social

Fundația de Abilitare Speranța – 34 de ani de intervenție în sprijinul copiilor, familiilor și adulților cu dizabilități

Publicat

pe

De 34 de ani, Fundația de Abilitare Speranța construiește, pas cu pas, servicii și relații în jurul copiilor, familiilor și persoanelor vulnerabile, într-un sistem care încă învață ce înseamnă, cu adevărat, incluziunea socială.

Pornită din inițiativa unui grup de părinți ai copiilor cu dizabilități, care nu aveau acces la servicii specializate, fundația a crescut într-o organizație care astăzi oferă intervenții integrate și contribuie activ la dezvoltarea serviciilor comunitare.

VOCEA DIN INTERIOR

„Vorbim despre incluziune socială de 34 de ani și, totuși, în practică, încă suntem la început. Avem legislație, avem resurse, avem viziune. Dar incluziunea nu se face doar din ceea ce este scris, ci din felul în care alegem să vedem omul. Prea des, sistemul social este redus la dosare de caz și numere de înregistrare. Noi credem că el trebuie să însemne prezență, relație, intervenție reală și rezultate care se văd în viața oamenilor. Incluziunea înseamnă să fii lângă om și să-l auzi. Înseamnă să construiești voce acolo unde ea încă nu se poate face auzită – pentru copii, pentru părinți, pentru persoanele cu dizabilități.

Copiii cu dizabilități muncesc enorm, zi de zi, în terapie, pentru a fi acceptați. Dar o comunitate sănătoasă nu așteaptă ca ei să devină „ca ceilalți”, ci creează spațiu pentru ca fiecare copil să fie acceptat așa cum este și susținut să crească.

Iar părinții nu ar trebui să fie nevoiți să lupte singuri. În fiecare zi aleg să meargă mai departe, cu o forță care vine din iubire. Rolul nostru, ca societate, este să fim acolo – cu empatie, cu sprijin real, cu responsabilitate.”  — Anca Menina Danci, Director executiv, Fundația de Abilitare Speranța

SPRIJIN PENTRU COPII ȘI FAMILII

Astăzi, Fundația de Abilitare „Speranța” sprijină 150 de familii cu copii aflați în risc de separare, familii care se confruntă cu situații complexe: dizabilitate, sărăcie, marginalizare, lipsa accesului la servicii sau măsuri de protecție specială. Intervenția nu este punctuală, ci construită în jurul întregii familii. Echipele oferă sprijin psihologic, psihoterapeutic, psihopedagogic, kinetoterapie, consiliere parentală, juridică și socială, dar și însoțire reală în parcursul fiecărei familii.

„La Fundația Speranța nu am găsit doar terapie in acesti 10 ani. Am găsit oameni care ne-au învățat, ca familie, cum să ne adaptăm, cum să avem răbdare și cum să construim, pas cu pas, un echilibru al nostru. Poate cel mai important este că schimbarea nu s-a oprit la noi. Am învățat cum să ne facem înțeleși, cum să cerem sprijin și cum să fim parte din comunitate.

Nu am mai încercat să ne potrivim unui sistem. Am învățat să ne construim viața în jurul copilului meu, așa cum are el nevoie.”- mama unui copil cu dizabilitati

Prin proiectul „Acasă în comunitate” (cod 326908), fundația dezvoltă un model care leagă prevenirea separării de reintegrarea copiilor aflați în sistemul de protecție specială. În același timp, proiectul introduce o etapă esențială: sprijinul acordat familiei în perioada de tranzit, înainte de întoarcerea copilului acasă.

SPRIJIN PENTRU ADULȚI CU DIZABILITĂȚI – PROGRAMUL UNLOC

Fundația dezvoltă, din 2019, și programul UnLoc, dedicat adulților cu dizabilități, cu focus pe viață independentă și incluziune în comunitate. Început ca o inițiativă de dezinstituționalizare – adică sprijin în tranziția de la viața segregată, în centre rezidențiale mari la cea în comunitate, în apartamente obișnuite și cu sprijin centrat pe persoană – pentru șase adulți cu dizabilități, de-a lungul timpului a oferit servicii sociale unui număr de peste 80 de persoane. În prezent, 50 de adulți cu diferite dizabilități (intelectuale, psiho-sociale, fizice, senzoriale, boli cronice și degenerative) sunt sprijiniți constant, cu peste peste 20.000 de ore / an de consiliere socială, psihologică, vocațională, kinetoterapie și acompaniament. Acestea au scopul de a preveni (re)instituționalizarea lor, și sunto ferite pe lângă sprijin în ce privește locuirea în comunitate, accesul la servicii medicale, investigații și tratamente, mediere și plasare pe piața muncii, educație și formare, campanii de conștientizare.

Parteneriatele strategice cu companii, autorități locale și județene, instituții de învățământ, întreprinderi sociale, alte ONG-uri, fac posibil impactul pe care echipa fundației îl are în viața celor cu dizabilități. Impact relatat chiar de ei: ”Mi se pare un serviciu foarte bun, mai ales că suntem mai vizibili în societatea asta în care trăim. Cel mai important este că facem un lucru minunat: faptul că ieșim în societate”; ”Echipa este prietenoasă, merită să vină cât mai mulți oameni aici, ei deschiși la nevoile noastre”.

După 34 de ani, fundația continuă să construiască în jurul aceleiași idei: locul copilului este în familie, iar locul adultului cu dizabilități este în comunitate.

Incluziunea nu este un rezultat final, ci un proces care se construiește zilnic –împreună.

Citeste mai mult

Social

Primăvara 2026 aduce noi oportunități de carieră: Școala Eurotraining lansează Campania de Primăvară cu reducere de 250 lei la cursurile de calificare

Publicat

pe

Într-o economie aflată într-o continuă transformare, adaptarea și actualizarea competențelor profesionale au devenit esențiale pentru menținerea competitivității pe piața muncii. Digitalizarea accelerată, noile reglementări și cerințele tot mai specifice ale angajatorilor determină tot mai mulți adulți să investească în formare profesională și recalificare.

În acest context, Școala Eurotraining, furnizor acreditat de formare profesională, lansează Campania de Primăvară, desfășurată în perioada 2 – 6 martie 2026, prin care oferă o reducere de 250 lei la înscrierea la cursurile de calificare. Campania este valabilă în centrele din Timișoara, Arad, Satu Mare și Oradea.

Formare profesională acreditată pentru o piață a muncii în schimbare

Experiența profesională este valoroasă, însă o calificare sau o specializare recunoscută oficial oferă un avantaj competitiv clar: validarea competențelor, acces la oportunități mai bine plătite și siguranță profesională pe termen lung.

Portofoliul Centrul de Formare Profesională Eurotraining include cursuri de calificare în domenii tehnice, administrative și din sectorul HoReCa, dar și programe dedicate persoanelor cu studii superioare finalizate. Printre cele mai solicitate cursuri se numără: Manager proiect – ideal pentru profesioniștii implicați în proiecte cu finanțare europeană; Manager resurse umane – esențial în contextul noilor reglementări din domeniul muncii; Specialist în managementul deșeurilor – o specializare tot mai relevantă în contextul dezvoltării durabile și al responsabilității față de mediu.

„De multe ori întâlnim persoane care spun: «Am experiență, mă descurc, de ce mi-ar mai trebui un curs?» Realitatea este că piața muncii se schimbă rapid, iar o calificare recunoscută oferă siguranță și deschide uși noi. Vedem cursanți care, după ani într-un domeniu, aleg să își valideze competențele sau să își schimbe direcția profesională. Curajul de a face acest pas face diferența”, declară Stelian Cirț, managerul Școlii Eurotraining.

Cursuri practice, orientate spre angajabilitate

Toate cursurile sunt acreditate și pun accent pe aplicabilitatea practică, pregătind participanții pentru cerințele reale ale angajatorilor și pentru provocările actuale din mediul profesional. Programele sunt concepute pentru a facilita atât perfecționarea profesională, cât și reconversia în domenii cu cerere ridicată pe piața muncii.

Mesajul campaniei – „Un nou sezon. Un nou pas înainte” – subliniază faptul că dezvoltarea profesională nu ține de vârstă, ci de dorința de evoluție și adaptare continuă.

Despre Școala Eurotraining

Școala EUROTRAINING este un furnizor de formare profesională autorizată, cu centre în vestul țării (Timișoara, Arad, Satu Mare și Oradea), orientat spre dezvoltarea competențelor necesare adaptării la cerințele actuale ale pieței muncii. Printr-o abordare practică și responsabilă, activitatea sa susține creșterea gradului de ocupare și dezvoltarea profesională a adulților, în concordanță cu standardele naționale de calificare. Cursurile se finalizează cu obținerea unor certificate (diplome) acreditate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Educației și Cercetării, având valabilitate permanentă și recunoaștere în Uniunea Europeană.

Informații și înscrieri

Detalii despre cursuri și condițiile de înscriere sunt disponibile pe:

http://www.scoalaeurotraining.ro

officetm@scoalademeserii.ro

Citeste mai mult

Social

Dragobete – sărbătoarea românească a iubirii

Publicat

pe

Dragobetele, sărbătoarea tinereţii, a veseliei şi a iubirii, are loc în fiecare an în 24 februarie.

În funcţie de regiune, obiceiul Dragobetelui poate avea şi alte denumiri precum „Cap de primăvară”, „Logodnicul sau Însoţitul Păsărilor”, „Dragostitele”, „Ziua Îndrăgostiţilor”, „Sânt Ion de primăvară” sau „Granguru”.

Conform unor legende populare, Dragobetele era considerat fiul babei Dochia, un tânăr chipeş care obişnuia să seducă toate femeile ce îi ieşeau în cale. Totuşi, în prezent, Dragobetele reprezintă pentru români simbolul autohton al dragostei, fiind identificat cu zeul dragostei din mitologia romană, Cupidon, şi cu zeul iubirii în mitologia greacă, Eros.

Dragobetele a fost marcat, de-a lungul timpului, de numeroase tradiţii şi superstiţii, de la jurământul fraţilor de sânge, „zăpada zânelor” strânsă de tinerele necăsătorite pentru proprietăţile ei magice, sărutul obligatoriu în fiecare cuplu care doreşte să îşi menţină iubirea, până la interzicerea plânsului, care ar atrage necazuri în următoarele luni.

Tradiţii

În această zi bărbaţii trebuie să fie în relaţii cordiale cu toate femeile. În caz contrar, aceştia ar fi avut parte de o primăvară plină de ghinion şi un an greu.

Pentru că iubirea dintr-un cuplu să rămână vie de-a lungul anului, tinerii trebuie să se sărute în ziua de Dragobete.

Tot în această zi, ţesutul, cusutul şi toate treburile grele de pe lângă gospodărie sunt interzise. Totuşi, este permisă curăţenia, deoarece se consideră că aceasta este aducătoare de prospeţime şi de spor.

În ziua de Dragobete plânsul le este interzis tinerilor şi tinerelor. În caz contrar, aceştia vor avea parte de necazuri şi supărări în lunile următoare.

În unele regiuni din ţară, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca noaptea de Bobotează, când tinerele care doresc să îşi afle ursitul îşi pun sub pernă busuioc sfinţit.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite