Ne găsiți și pe:

Social

Eveniment caritabil pentru un băiețel grav bolnav. Balul Inimilor, la Colosseum Timișoara Ballroom

Publicat

pe

Balul Inimilor– Eveniment Caritabil dedicat pentru Matei Cazu va avea loc sâmbătă, 25 martie 2023, de la ora 19.00 la Colosseum Timisoara Ballroom din Giroc.

Matei este un băiețel de 2 ani, care sufera de paralizie cerebrală – tetrapareză spastică, însă există o șansă la o viață normală pentru el.

De curând a fost acceptat în America, unde are șansa să fie operat cu 98 % de reușită. Cât costă această șansă …100.000 euro?!

Mai multe detalii:

https://impreunapentrububu.ro/…/matei-in-america-sansa…/

O parte din încasări, restaurantul o va dedica pentru această strângere de fonduri, susținând astfel cazul lui Matei.

„Pe voi dragi prieteni vă răsplătim cu muzică populară și cu un meniu gustos, la Restaurantul Colosseum Timisoara Ballroom din Giroc“, anunță organizatorii.

Alături de noi vine FORMATIA TIMIȘUL și soliști de muzică populară  – Georgiana Vița, Ramona Ilieș Drăgan, Luminița Safta, Zorica Savu, Eliza Motorga, Dorinel Gavriluț, Marian Radici, Dan Necșu, Florin Boita, Florin Comăniță, Sorin Dugalie, Florin Pistrilă, Mario Raul Cazac –  oameni frumoși care atunci când sunt rugați să ajute și timpul le permite, vin necondiționat.

Meniul costă 180 de lei și va cuprinde un aperitiv, un fel principal, apă, suc, cafea.

REZERVĂRI la numerele de telefon: 0723436279 (Mario) și 0034641100894 (Csilla)

Social

Timișoara e culoare. Maraton de activități educaționale în cartierele orașului

Publicat

pe

„Timișoara e culoare”: Peste o mie cinci sute de copii și o sută de cadre didactice au adus la viață spiritul Timișoarei –  Capitală Culturală Europeană 2023 prin proiectul Asociației ,,Inițiativă în Educație”

Asociația „Inițiativă în Educație” anunță cu bucurie succesul proiectului „Timișoara e culoare”, care a adus împreună peste o mie cinci sute de elevi, scriitori, cadre didactice și membri ai comunității pentru a celebra diversitatea culturală și pentru a promova educația de calitate și incluziunea socială.

Timp de 3 zile (17-19 februarie), în mai multe cartiere ale orașului, s-a desfășurat un maraton de peste 60 de activități educaționale cu conținut intercultural și artistic: promovare a culturii scrise prin întâlniri cu scriitori, ateliere de scriere de poezie și povești, cerc de povești, tururi ghidate pentru descoperirea orașului și a patrimoniului, ateliere de creație și artă, întâlniri cu artiști vizuali, sesiuni de educație pentru cadre didactice și, în ultima zi a proiectului, o serie de activități pentru publicul larg.

Astfel, în cadrul atelierelor de lectură, copiii au interacționat cu scriitoare precum Mihaela Coșescu, Raluca Popa, Lidia Patricia Popescu Cevei sau Ramona Miza și au descoperit magia cărților prin intermediul proiectului Biblioteca Mobilă BookTruck, creat de scriitorul Victor Miron. Prin atelierele de pictură au descoperit pictori renumiți și picturi celebre, precum și propria abilitate de a contribui la conturarea unui tablou dinamic al comunității timișorene. În tururile ghidate, copiii au explorat istoria Cartierului Fabric într-un mod interactiv și inedit, iar cei mai mari s-au implicat și în activități de educație civică și la dezbateri despre problemele sociale și culturale.

Sâmbătă, 18 februarie, s-a desfășurat conferința regională “Educație prin cultură”, prin care cadrele didactice au fost încurajate să interacționeze cu instituțiile culturale reprezentative, pentru a crea împreună un context educațional ce poate susține comunitatea prin informație și inspirație. Conferința a cuprins un panel și prezentări în plen, iar după-masa au fost organizate patru ateliere pentru cadrele didactice cu tematici diferite, precum improvizație teatrală, jocuri muzicale, comunicare și dezvoltarea competențelor civice și de cetățenie activă.

„Cu această ocazie dorim să mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest proiect, inclusiv elevilor, profesorilor, artiștilor și partenerilor locali, tuturor partenerilor și minunaților voluntari. Proiectul „Timișoara e culoare” a fost o oportunitate extraordinară de a promova diversitatea culturală și de a încuraja tinerii să devină cetățeni activi și responsabili ai comunității lor. “ a declarant Andrada Mazilu, coordonatorul proiectului.

În urma succesului acestui proiect, Asociația „Inițiativă în Educație” se angajează să continue să promoveze valorile de toleranță și incluziune în rândul tinerilor din Timișoara și din regiune și să ofere noi contexte de învățare și dezvoltare comunității.

Proiectul „Timișoara e culoare” face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Opening+, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul www.inedu.ro și pe pagina de Facebook a asociației https://facebook.com/InitiativaInEducatie/

Persoană de contact:

Andrada Mazilu

Coordonator proiect ,,Timișoara e CULOARE”

0755 539 613

andrada.mazilu@inedu.ro

Despre inEdu:

Misiunea ONG-ului Iniţiativă în Educaţie este de a susţine şi contribui la îmbunătăţirea mediului educaţional și a crea contexte de învățare și dezvoltare pentru a construi o lume mai bună.

Activitatea noastră este ghidată de următoarele valori: integritatea, colaborarea, bunătatea, evoluţia, responsabilitatea, contribuţia.

Citeste mai mult

Social

Laborator digital la Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” din Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, elevii din Timișoara au la dispoziție un laborator digital amenajat de Primăria Municipiului Timișoara la Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” din Timișoara, în urma propunerilor și voturilor primite de la cetățeni în cadrul programului ”Timișoara decide!”, primul program de bugetare participativă al orașului, lansat anul trecut.

„Avem nevoie de profesori care aduc învățământul nu doar în prezent, ci mai ales în viitor, utilizând noile tehnologii. Și asta se întâmplă cu acest proiect care este unul din cele 8 care au câștigat anul trecut campania Primăriei de buget participativ și a reușit să coaguleze comunitatea în jurul acestei idei. Felul în care a fost gândit proiectul arată că elevii de la Moisil se văd parte a unei comunități, pentru că aici nu vor învăța doar ei, ci ușa este deschisă către alți elevi din Timișoara. Și vreau să îi felicit pe elevii de aici pentru că vor fi mentori pentru alți elevi de la alte licee și îi vor învăța ce știu ei. E un exemplu perfect de cum se dezvoltă o comunitate: cu viziune, cu deschidere față de ceilalți și față de noile tehnologii, cu mobilizarea tuturor energiilor care există pentru a atinge un scop comun”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Laboratorul digital inteligent este dotat cu tehnologie de ultimă generaţie: calculatoare cu softuri de design grafic incluse, tablă interactivă, roboţi educaţionali multifuncţionali, imprimante 3D, ochelari VR, la care vor avea acces gratuit elevii şcolilor şi liceelor din Timișoara. În timpul petrecut în laborator, ei vor fi ghidaţi de membri ai echipei Liceului Moisil, care îi vor ajuta să folosească echipamentele și alături de care vor experimenta învățarea creativă și transdisciplinară. Noul laborator va dezvolta competențe digitale, competențe esențiale pentru pregătirea elevilor pentru meseriile viitorului.

„Acest tip de investiție este una pe care vrem să replicăm și există o linie de finanțare europeană prin PNRR pe care vrem să o accesăm pentru a aduce acest tip de laborator digital în toate liceele timișorene”, a mai adăugat primarul Dominic Fritz.

Elevii și profesorii din liceul ”Grigore Moisil” au cunoștințele necesare și dorința de a-i ajuta pe cât mai mulți copii din comunitate să învețe programare, design grafic, robotică, data science, să îi ajute să descopere lumea cu ajutorul tehnologiei și, nu în ultimul rând, să facă toate aceste lucruri în echipă, prin colaborare. Laboratorul digital va putea deservi cel puțin 1.200 de copii din comunitate, anual, în cicluri de învățare de câte trei luni.

Pe lângă cunoștințele tehnice, aceștia vor dezvolta o serie de competențe transversale, cum ar fi capacitatea de a rezolva probleme complexe, creativitatea, coordonarea cu ceilalți, gândirea critică, dar și abilitatea de a analiza și de a lua decizii.

Pentru implementarea acestui proiect, Municipiul Timișoara și Consiliul Local au alocat suma de 400.000 lei.

Primul proiect de bugetare participativă, dat în funcțiune la finalul lunii trecute, este cabinetul de robotică amenajat de Primăria Municipiului Timișoara la Școala Gimnazială nr. 30 pentru integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale și pentru activități care să implice comunitatea de elevi din oraș.

Toate proiectele câștigătoare în cadrul proiectului de bugetare participativă pot fi vizualizate aici: decidem.primariatm.ro/bp

Citeste mai mult

Social

Dragobete – sărbătoarea românească a iubirii

Publicat

pe

Dragobetele, sărbătoarea tinereţii, a veseliei şi a iubirii, are loc în fiecare an în 24 februarie.

În funcţie de regiune, obiceiul Dragobetelui poate avea şi alte denumiri precum „Cap de primăvară”, „Logodnicul sau Însoţitul Păsărilor”, „Dragostitele”, „Ziua Îndrăgostiţilor”, „Sânt Ion de primăvară” sau „Granguru”.

Conform unor legende populare, Dragobetele era considerat fiul babei Dochia, un tânăr chipeş care obişnuia să seducă toate femeile ce îi ieşeau în cale. Totuşi, în prezent, Dragobetele reprezintă pentru români simbolul autohton al dragostei, fiind identificat cu zeul dragostei din mitologia romană, Cupidon, şi cu zeul iubirii în mitologia greacă, Eros.

Dragobetele a fost marcat, de-a lungul timpului, de numeroase tradiţii şi superstiţii, de la jurământul fraţilor de sânge, „zăpada zânelor” strânsă de tinerele necăsătorite pentru proprietăţile ei magice, sărutul obligatoriu în fiecare cuplu care doreşte să îşi menţină iubirea, până la interzicerea plânsului, care ar atrage necazuri în următoarele luni.

Tradiţii

În această zi bărbaţii trebuie să fie în relaţii cordiale cu toate femeile. În caz contrar, aceştia ar fi avut parte de o primăvară plină de ghinion şi un an greu.

Pentru că iubirea dintr-un cuplu să rămână vie de-a lungul anului, tinerii trebuie să se sărute în ziua de Dragobete.

Tot în această zi, ţesutul, cusutul şi toate treburile grele de pe lângă gospodărie sunt interzise. Totuşi, este permisă curăţenia, deoarece se consideră că aceasta este aducătoare de prospeţime şi de spor.

În ziua de Dragobete plânsul le este interzis tinerilor şi tinerelor. În caz contrar, aceştia vor avea parte de necazuri şi supărări în lunile următoare.

În unele regiuni din ţară, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca noaptea de Bobotează, când tinerele care doresc să îşi afle ursitul îşi pun sub pernă busuioc sfinţit.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite