Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Măsuri pentru angajați și angajatori de la 1 iunie. Ce se întâmplă cu șomajul tehnic

Publicat

pe

Guvernul a aprobat o serie de măsuri active destinate angajaţilor şi angajatorilor în vederea susţinerii acestora pentru reluarea raporturilor de muncă, continuând, totodată, acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic, în domeniile de activitate unde există restricţii.

Astfel, începând cu luna iunie, se va deconta angajatorilor, pe o perioadă de 3 luni, un procent de 41,5% din salariul brut lunar al fiecărui lucrător căruia i se reactivează contractul de muncă suspendat anterior, potrivit Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

„Guvernul a aprobat o serie de măsuri active destinate angajaţilor şi angajatorilor în vederea susţinerii acestora pentru reluarea raporturilor de muncă. Astfel, Executivul a stabilit că angajaţii care au beneficiat de şomaj tehnic în contextul pandemiei (…) şi cărora le sunt menţinute raporturile de muncă ulterior reluării activităţii de către angajatori, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, prin intermediul angajatorului, de plata a 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020″, menţionează MMPS într-un comunicat de presă.

Pentru decontarea de la bugetul asigurărilor pentru şomaj a cotei de 41,5% din salariu, angajatorii vor suporta contravaloarea salariilor angajaţilor care beneficiază de măsură şi ulterior, după data de 25 a lunii următoare, depun, prin mijloace electronice, la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, o cerere însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de sprijin, precizează Ministerul Muncii.

„Pentru a beneficia de această măsură, angajatorii au obligaţia de a menţine raporturile de muncă ale salariaţilor până la 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri şi a situaţiei în care încetarea contractului individual de muncă intervine din motive neimputabile angajatorului. Mai mult, măsura se aplică numai în cazul persoanelor care au avut o durată a suspendării a contractului individual de muncă de minimum 15 zile în perioada stării de urgenţă sau de alertă”, potrivit comunicatului Ministerului Muncii.

Modelul cererii pe care angajatorii trebuie să o depună pentru solicitarea decontării salariului angajatului urmează să fie aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Decontarea sumelor acordate se face în cel mult 10 zile de la depunerea documentelor, prin virament în conturile deschise de angajatori la băncile comerciale, şi numai după verificarea îndeplinirii obligaţiilor declarative şi de plată aferente salariilor pentru care se suportă cota de 41,5%, informează MMPS.

De prevederile noului act normativ beneficiază şi persoanele care au convenţii individuale de muncă încheiate în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Angajatorii care au mai multe obiecte de activitate, dintre care cel puţin unul se află sub incidenţa restricţiilor stabilite de autorităţile competente, pot opta fie pentru aplicarea măsurii de susţinere a salariilor, fie pentru continuarea plăţii şomajului tehnic de la data de 1 iunie 2020, până la ridicarea acestor restricţii, menţionează Ministerul Muncii.

Pe de altă parte, Guvernul a mai decis să stimuleze încadrarea în muncă a persoanelor în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor în perioada stării de urgenţă sau de alertă şi care sunt înregistraţi ca şomeri în evidenţa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. Astfel, pentru fiecare persoană din această categorie, angajată pe perioadă nedeterminată şi cu normă întreagă în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2020, angajatorii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 de lei.

Guvernul a mai decis că de aceeaşi facilitate vor beneficia şi angajatorii care încadrează în muncă, până la sfârşitul anului, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, tineri cu vârsta între 16 şi 29 de ani.

Măsura de sprijin menţionată se aplică, în aceleaşi condiţii, şi în cazul încadrării în muncă a cetăţenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile, prin concediere.

Angajatorii care vor opta pentru sprijin în vederea încadrării în muncă din categoriile mai sus-menţionate vor fi obligaţi să menţină raporturile de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni de la împlinirea celor 12 luni pentru care se asigură sprijin.

Angajatorii care încetează raporturile de muncă ale salariaţilor, anterior perioadelor pentru care sunt obligaţi să le menţină, vor restitui agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, în totalitate, sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă.

Banii se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la cererea angajatorilor, depusă, prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în raza cărora aceştia au sediul social. Procedura de acordare a sumelor se stabileşte prin ordin al preşedintelui ANOFM.

Cheltuielile efectuate din bugetul asigurărilor pentru şomaj se vor acoperi din fonduri europene, în limita sumelor alocate şi în conformitate cu prevederile şi regulile aplicabile de acordare a finanţării, prin Ministerul Fondurilor Europene.

Angajaţii din instituţii şi autorităţi publice şi salariaţii din companiile care la data solicitării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, nu vor beneficia de măsurile de sprijin aprobate.

Actul normativ aprobat de Guvern mai stabileşte că pentru domeniile de activitate în care se menţin restricţii pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, acordarea indemnizaţiilor de şomaj tehnic se prelungeşte de la data de 1 iunie 2020, fără întrerupere, până la ridicarea restricţiilor.

Prin adoptarea acestor măsuri de sprijin, Guvernul are în vedere consolidarea pieţei muncii, concomitent cu prevenirea creşterii ratei şomajului la nivel naţional şi asigurarea unei surse de venit salariaţilor, contribuind astfel la reducerea efectelor sociale negative determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

OUG nr. 92/2020 privind sprijinirea angajaţilor şi angajatorilor a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, iar măsurile sunt active începând cu data de 01 iunie 2020.

Social

Elevii din Timișoara pot concura gratuit la Olimpiada „Natura dintre Ape”. Premii de 20.000 de euro

Publicat

pe

Elevii din județul Timiș au acum oportunitatea de a se înscrie la Olimpiada „Natura dintre Ape”, o competiție educațională organizată pentru prima dată la nivel național.

Participarea este complet gratuită, fără taxe de înscriere, iar concursul se adresează elevilor din clasele a II-a până la a VII-a.

Organizatorii au pregătit premii în valoare totală de peste 20.000 de euro.

După trei ediții desfășurate în București – Ilfov, unde participarea a crescut progresiv până la aproape 3.000 de concurenți, organizatorii au ales să deschidă competiția pentru elevi din toată țara. Olimpiada de biodiversitate se desfășoară exclusiv online și se adresează atât școlilor publice, cât și celor private. Copiii pasionați de natură pot descoperi lucruri fascinante despre mediul înconjurător și pot câștiga premii atractive.

Înscrieri

Participarea este complet gratuită. Înscrierile se fac individual până la 20 mai 2026 pe platforma naturadintreape.ro, unde sunt detalii despre regulament, dar și bibliografia concursului. Testarea se va desfășura online.

Probele sunt programate astfel:

23 mai – pentru ciclul primar

24 mai – pentru gimnaziu.

Formatul online face participarea simplă, de la domiciliul elevului, iar subiectele sunt concepute de specialiști în biologie și ecologie pentru a stimula gândirea critică și interesul pentru protejarea mediului.

Olimpiada „Natura dintre Ape” pune accent pe biodiversitate și pe rolul ecosistemelor în viața de zi cu zi. Organizatorii își propun să transforme noțiuni complexe într-o experiență accesibilă și atractivă, care să îi ajute pe copii să înțeleagă importanța naturii și a resurselor naturale.

Premii pentru elevi

Performanțele elevilor vor fi recompensate cu premii totale de peste 20.000 de euro și vor fi acordate pentru fiecare nivel de clasă, astfel:

6 × Locul I: 5.000 lei

6 × Locul II: 4.000 lei

6 × Locul III: 2.500 lei.

În plus, 30 de elevi vor primi mențiuni însoțite de vouchere de 500 lei, iar pasionații de natură vor fi recompensați și cu kituri de explorator.

Premii pentru profesori

Olimpiada „Natura dintre Ape” oferă cadrelor didactice resurse educaționale relevante pentru orele de curs, posibilitatea de a implica elevii într-o activitate interdisciplinară atractivă și recunoașterea implicării prin premii dedicate.

Profesorii implicați vor fi recompensați cu premii în valoare de 2.500 lei – atât cei ai elevilor care obțin locul I, cât și cadrul didactic cu cele mai multe înscrieri.

Festivitatea de premiere va avea loc pe 13 iunie 2026, iar organizatorii vor asigura costurile cu transportul și cazarea pentru elevul câștigător, dar și pentru un adult însoțitor.

Concursul „Natura dintre Ape” este organizat de Veolia România, cu sprijinul platformei Educație Privată, și se adresează elevilor din clasele a II-a până la a VII-a din întreaga țară.

Pentru mai multe informații:

organizare@naturadintreape.ro

Liviu Ardelean | 0746387874

Video explicativ:

Citeste mai mult

Social

SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să faci pentru sporul casei

Publicat

pe

Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei creștine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.

LUNEA LUMINATĂ. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Sursa: RTV.net

Citeste mai mult

Social

Familiile nevoiașe din cartierul Dacia au primit o masă caldă de Florii cu ajutorul studenților ortodocși

Publicat

pe

Campania departamentului filantropic „Zâmbet pentru inimă” din cadrul A.S.C.O.R. Timișoara, intitulată „Împreună de Paști”, s-a încheiat cu participarea copiilor înscriși în program și a organizatorilor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din Duminica Floriilor, săvârșită la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Dacia al orașului.

„Mulțumită donațiilor primite de la oameni cu suflet mare, mai multe familii din medii defavorizate din județul Timiș au primit alimente pentru masa festivă de Paști. Copiii și părinții acestor familii au avut parte și de Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, în cadrul Liturghiei, sub îndrumarea preoților slujitori din parohie”, a spus părintele Zaharia Pereș.

La finalul evenimentului, familiile au servit o masă caldă alături de organizatori și voluntarii asociației, iar în parcul alăturat s-au desfășurat activități recreative.

Asociația Studenților Creștin Ortodocși, filiala Timișoara, le-a mulțumit tuturor donatorilor și celor implicați în organizarea campaniei, aducând mulțumiri speciale părintelui protopop Zaharia Pereș, care a supravegheat îndeaproape buna desfășurare a acțiunii caritabile.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite