Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

OPORTUNITATE. Curs de formare a asistenților maternali profesioniști, la Timișoara

Publicat

pe

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului „TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist.

Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.

Persoanele interesate sunt așteptate să depună o cerere de evaluare la DGASPC Timiș. Cererile pot fi depuse la Registratura DGASPC Timiș pe tot parcursul lunii aprilie 2022. De asemenea, acestea pot fi transmise prin poștă, cu confirmare de primire (DGASPC Timiș, Piața Regina Maria nr. 3, Timișoara, jud. Timiș) sau scanate și transmise prin e-mail la adresele dgaspctm@dgaspctm.ro sau dgaspctm@gmail.com.

Cererea de evaluare în vederea participării la cursul de formare ca asistent maternal profesionist și cererea pentru eliberarea unei adeverințe conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 188/2019  pot fi descărcate de pe site-ul DGASPC Timiș (secțiunea Formulare). La cererea de evaluare vor fi anexate:

  1. un curriculum vitae al solicitantului
  2. copie după actul de identitate (cu domiciliul stabil pe raza județului Timiș)
  3. copie după diploma de studii a ultimei școli absolvite.
  4. cazier judiciar
  5. o adeverință conform prevederilor art 23 din Legea 118/2019 (certificat de integritate comportamentală)
  6. adeverință medicală din care să rezulte că nu suferă de boli transmisibile, infecto-contagioase sau psihice.

În urma depunerii cererii, angajatii din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiș vor efectua o evaluare socială a persoanei solicitante, care constă în vizite la domiciliul acesteia, discuții cu membrii familiei sale, vecini, prieteni, precum și o evaluare psihologică.

Ulterior evaluării, persoanele acceptate vor urma cursuri de formare profesională în vederea obținerii atestatului de asistent maternal profesionist, putând fi angajate numai după obținerea acestui document.

Cursurile de formare profesională vor fi  organizate, cu respectarea tututor normelor de prevenție și siguranță,  la sediul DGASPC Timiș și au o durată de minim 60 de ore.

Cursul este gratuit, iar persoanele care doresc să îl urmeze trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  • să prezinte garanţii morale şi materiale pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor ce le revin referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor pe care îi vor primi în plasament;
  • să aibă în folosinţă legală o locuinţă care să acopere necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv pe cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament;
  • să aibă minim studii medii absolvite – cu diplomă.

Conform legii, nu vor putea deveni asistenţi maternali profesionişti persoanele care:

  • au suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni;
  • au fost decăzuţi din drepturile părintești, sau al căror copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
  • suferă de boli cronice transmisibile şi boli psihice.

Mai multe informaţii privind organizarea acestui curs, pot fi obţinute la Biroul Comunicare, Registratură, Relații cu Publicul din cadrul DGASPC – telefon 0256-490281, 494030.

Social

Două spitale din Timișoara vor primi bani pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale

Publicat

pe

Două dintre spitalele aflate în subordinea Primăriei Municipiului Timișoara vor beneficia de 68 de milioane de lei, din fonduri PNRR, pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale (infecțiile contactate în timpul spitalizării).

Fondurile se vor derula prin Primăria Timișoara în calitate de ordonator principal de credite.

„E una din problemele grave ale sistemului de sănătate, care are nevoie de măsuri urgente. Cele două proiecte câștigate depășesc 13 milioane de euro, bani care vor fi investiți pentru ca pacienții să aibă condiții de spitalizare sigure, la standarde europene. Le mulțumesc echipelor de proiect din cele două unități medicale și din Primărie pentru munca depusă pentru atragerea de bani europeni cu care putem moderniza și crește calitatea actului medical pentru timișoreni”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Spitalul Municipal va primi finanțare în valoare de peste 34 milioane lei, din fonduri PNRR, pentru investiții în aparatura necesară pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale. Deși inițial solicitarea Municipalului timișorean nu a fost admisă pe lista celor eligibile, în urma depunerii contestației, Ministerul Sănătății a reevaluat proiectul și l-a aprobat spre finanțare. Prin această finanțare, vor fi achiziționate aparate de microbiologie, utilizate pentru detectarea prezenței microorganismelor. De asemenea, va fi recompartimentat Blocul Operator 1 de la Clinicile Noi, care include 3 săli de operație. Spațiile în care se derulează activitățile de ATI și transfuzii vor fi aduse la standarde optime de funcționare. Va fi implementat un sistem digital de control al accesului în blocul operator (un scaner care evaluează cât este de aseptică mâna chirurgului și în baza căruia se face accesul în sala de operații).

Alocarea financiară va permite și reabilitarea și dotarea clădirii de pe str. Brediceanu, primită în administrare de la Primăria Municipiului Timișoara. Aici se va amenaja o stație centrală de sterilizare, care va fi utilizată pentru aparatura și instrumentarul de la toate cele 5 blocuri operatorii ale Spitalului Municipal.

Celălalt proiect important, declarat eligibil din prima rundă de evaluare, este cel depus de Spitalul de Copii.

Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii «Louis Țurcanu» Timișoara în vederea reducerii riscului de infecții nosocomiale”, va primi o finanțare de peste 34 milioane de lei prin PNRR.

Aceste proiecte vor crește calitatea serviciilor medicale pentru locuitorii Timișoarei, reducând riscurile pentru sănătatea pacienților și oferind condiții semnificativ mai bune pentru derularea actului medical.

Citeste mai mult

Social

Paștele a fost sărbătorit de 140 de copii în cadrul proiectului „Marea vânătoare de ouă”

Publicat

pe

Sărbătorile Pascale au fost celebrate prin trei evenimente educaționale desfășurate în data de 10, 13 și 17 aprilie 2023 în cadrul proiectului „Marea vânătoare de ouă”, organizat de Asociația „Inițiativă în Educație” pentru aproape 140 de copii din Otelec, Ionele și Sânnicolau Mare.

Prima activitate a avut loc la Otelec și a implicat aproximativ 50 de copii de toate vârstele, dar și părinți curioși care le-au fost alături celor mici. Copiii au participat la un atelier de poveste în limba română, cât și în limba maghiară, au pictat ouă de lut și
s-au bucurat de picturi pe față. La final s-au distrat căutând ouăle ascunse în diverse părți ale parcului și au împărțit comoara.

„Ne bucurăm să vedem entuziasmul copiilor de a participa la aceste ateliere și deschiderea de care dau dovadă”, a declarat Bianca Boroș, membru al organizației.

Joi le-a venit rândul copiilor din Sânnicolau Mare să se bucure de activitățile pregătite de Asociația „Inițiativă în Educație”, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 1 „Theodor Bucurescu”. Cei 28 de copii au participat la trei ateliere educaționale.

„Cei mici au cântat și au ascultat povestea <<Prieteni nedespărțiți.Oul misterios>>, scrisă de Joëlle Tourlonias și Michael Engler, o poveste despre primăvară, natură și prietenie. În cadrul atelierului practic au pictat pe ouă de lemn cu tehnici diferite. Câțiva dintre ei au învățat tehnica șervețelului, iar alții au pictat folosind culori acrilice pentru a decora ouăle de Paște. La final au ieșit în curtea școlii și au avut participat la vânătoarea de ouă”, a declarat Anna Maria Gal, coordonatorul activităților de la Sânnicolau Mare. Activitățile de lectură fac parte din proiectul „Lectura te face M.A.R.E” susținut de comunitatea locală la Timotion 2023.

A doua zi de Paște a fost sărbătorită și la Ionele de cei 64 de copii care au participat la activități educative non-formale. Acestea s-au desfășurat în parcul din sat, care a fost amenajat și colorat special pentru copii.

Activitățile au fost facilitate de următoarele cadre didactice din Asociația „Inițiativă în Educație”: Anna Maria Gal, Florentina Ivănescu și Bianca Boroș, precum și de voluntarii Maria Stoicuța și Miruna Beldiman. Activitatea a fost coordonată de Andrada Mazilu, fondatoarea asociației.

Surprizele nu s-au încheiat pentru cei mici. Copiii din Sânnicolau Mare au plecat acasă cu figurine pe care le pot picta, iar copiii din Otelec și Ionele au primit la finalul activităților un pachețel de Paște oferit de Primăria Otelec.

„Îmi doresc să le ofer copiilor din Otelec și Ionele cât mai multe experiențe educaționale și culturale, să creăm evenimente cu tradiție în comunitatea noastră și să îi stimulez prin participarea la activități non-formale. Le mulțumesc copiilor că au dat curs invitației noastre și îi asigur că vom continua și cu alte activități similare!”, a încheiat Silvia Fechete, primar Otelec.

Citeste mai mult

Social

SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să faci pentru sporul casei

Publicat

pe

Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei creștine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.

LUNEA LUMINATĂ. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Sursa: RTV.net

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite